Revelation 20:11 — Compare Translations

13 translations compared side by side

Romanian 1931
Și am văzut un mare scaun de domnie alb și pe Cel ce ședea deasupra, de la a cărui față au fugit pământul și cerul și n‐a fost aflat loc pentru ele.
Romanian 2009
Şi am văzut un tron mare şi alb şi pe cel care şedea pe el, dinaintea feţei căruia au fugit pământul şi cerul şi nu s-a mai găsit loc pentru ele.
Romanian 2014
Apoi, un scaun de domnie, Mi-a apărut, în față, mie, Și Cel care ședea pe el; Fusese alb jilțul acel. Pământ și ceruri, am văzut, Că loc, atunci, n-au mai avut, În fața Lui, și au fugit.
Romanian 2015
Și am văzut un mare tron alb și pe cel ce ședea pe el, de la fața lui au fugit pământul și cerul; și loc nu s-a găsit pentru ele.
Romanian 2018
Apoi am văzut un mare tron alb și pe Cel care stătea pe el. Pământul și cerul au dispărut din prezența Lui; și nu s-a mai găsit loc pentru ele.
Romanian 2020
Apoi am văzut un tron mare, alb, și pe cel care șade pe el. Din fața lui au fugit pământul și cerul și nu s-a mai găsit loc pentru ele.
Romanian 2021
Apoi am văzut un tron mare și alb și pe Cel Ce ședea pe el. Pământul și cerul au fugit din prezența Lui și nu s-a mai găsit loc pentru ele.
Romanian 2022
Apoi am văzut un tron mare și alb și pe Cel ce stătea pe el. Pământul și cerul au fugit dinaintea Lui și nu și‑au mai găsit locul.
Romanian 2023
Apoi am văzut un tron mare și alb și pe Cel ce ședea pe el. Pământul și cerul au fugit dinaintea feței Lui și nu s-a mai găsit loc pentru ele.
Romanian BDK
Апой ам вэзут ун скаун де домние маре ши алб ши пе Чел че шедя пе ел. Пэмынтул ши черул ау фуӂит динаинтя Луй ши ну с-а май гэсит лок пентру еле.
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Celce şedea pe el. Pămîntul şi cerul au fugit dinaintea Lui, şi nu s'a mai găsit loc pentru ele.
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
Apoi am văzut un scaun de domnie mare și alb și pe Cel ce ședea pe el. Pământul și cerul au fugit dinaintea Lui și nu s-a mai găsit loc pentru ele.
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele.