Romans 13:6 — Compare Translations

13 translations compared side by side

Romanian 1931
Căci pentru aceasta plătiți și dări; căci ei sunt slujitori ai lui Dumnezeu stăruind tocmai la aceasta.
Romanian 2009
De aceea plătiţi şi dările, căci conducătorii sunt slujitori ai lui Dumnezeu, stăruind în această slujire.
Romanian 2014
Tot din acest motiv, să știți Și dările, să le plătiți, Căci iată, niște slujitori Sunt toți cei care-s dregători – În slujba Domnului aflați – Și care fost-au așezați, Să împlinească, necurmat, Slujba ce li s-a-ncredințat.
Romanian 2015
Fiindcă din această cauză și plătiți taxe; fiindcă ei sunt servitorii lui Dumnezeu, ocupându-se neîncetat tocmai cu acest lucru.
Romanian 2018
Astfel să fiți motivați și atunci când trebuie să plătiți impozitele; pentru că în timp ce le colectează, guvernanții sunt slujitorii lui Dumnezeu (în acest scop).
Romanian 2020
Doar pentru aceasta plătiți și impozite, pentru că cei care îndeplinesc această [misiune] sunt slujitori ai lui Dumnezeu.
Romanian 2021
Din același motiv, să plătiți și taxele, pentru că autoritățile sunt slujitori ai lui Dumnezeu, care se ocupă tot timpul cu aceasta.
Romanian 2022
De aceea plătiți și dările! Căci conducătorii sunt slujbași ai lui Dumnezeu, stăruind necurmat tocmai în aceasta.
Romanian 2023
Din acest motiv, plătiți și taxele! Căci autoritățile sunt slujitori ai lui Dumnezeu care cu aceasta se ocupă tot timpul.
Romanian BDK
Тот пентру ачаста сэ плэтиць ши бируриле. Кэч дрегэторий сунт ниште служиторь ай луй Думнезеу, фэкынд некурмат токмай служба ачаста.
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
Tot pentru aceasta să plătiţi şi birurile. Căci dregătorii sînt nişte slujitori ai lui Dumnezeu, făcînd necurmat tocmai slujba aceasta.
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
Tot pentru aceasta să plătiți și birurile. Căci dregătorii sunt niște slujitori ai lui Dumnezeu, făcând necurmat tocmai slujba aceasta.
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
Tot pentru aceasta să plătiţi şi birurile. Căci dregătorii sunt nişte slujitori ai lui Dumnezeu, făcând necurmat tocmai slujba aceasta.