Romans 2:15 — Compare Translations
13 translations compared side by side
Romanian 1931
ca unii care dovedesc lucrarea legii scrisă în inimile lor, mărturisindu‐le împreună cugetul lor și gândirile lor unul cu altul învinuind sau apărându‐i:
Romanian 2009
Ei arată că fapta poruncită de Lege este scrisă în inimile lor şi despre aceasta dau mărturie atât conştiinţa, cât şi gândurile lor, care fie îi vor acuza, fie îi vor apăra
Romanian 2014
Ei dovedesc dar, tuturor, Precum că-n inimile lor, Înscrisă-i a Legii lucrare. Despre aceasta, fiecare, Prin cuget doar, mărturisește, Prin tot ceea ce el gândește, Prin gânduri ce se-nvinuiesc, Sau cari se dezvinovățesc.
Romanian 2015
Aceștia arată lucrarea legii scrisă în inimile lor, conștiința lor de asemenea aducând mărturie și gândurile lor, în același timp acuzându-se sau scuzându-se unele pe altele),
Romanian 2018
Aceste națiuni demonstrează astfel că poruncile legii (mozaice) sunt înscrise în inimă. Apoi există și conștiința lor care le confirmă corectitudinea acestor legi. Și astfel, au posibilitatea ori să fie acuzați la nivelul conștiinței, ori să fie aprobați de ea.
Romanian 2020
Ei arată că fapta Legii este scrisă în inimile lor și despre aceasta dau mărturie atât conștiința lor, cât și gândurile lor care, pe rând, îi acuză sau îi dezvinovățesc.
Romanian 2021
Ei arată astfel că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor, conștiința lor aducând mărturie, iar gândurile lor acuzându-se sau scuzându-se între ele.
Romanian 2022
și dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor, în vreme ce conștiința lor dă și ea mărturie, iar gândurile lor se învinovățesc sau se dezvinovățesc între ele),
Romanian 2023
și arată că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor. Despre aceasta mărturisește conștiința lor, iar gândurile lor contradictorii ori îi vor acuza, ori îi vor apăra
Romanian BDK
ши ей доведеск кэ лукраря Леӂий есте скрисэ ын инимиле лор, фииндкэ деспре лукраря ачаста мэртурисеште куӂетул лор ши гындуриле лор, каре сау се ынвиновэцеск, сау се дезвиновэцеск ынтре еле.
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gîndurile lor, cari sau se învinovăţesc sau se desvinovăţesc între ele.
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
și ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor, fiindcă despre lucrarea aceasta mărturisesc cugetul lor și gândurile lor, care sau se învinovățesc, sau se dezvinovățesc între ele.
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc sau se dezvinovăţesc între ele.