Romans 3:19 — Compare Translations

13 translations compared side by side

Romanian 1931
Știm însă că tot ce zice legea, vorbește celor ce sunt sub lege, ca orice gură să fie astupată și toată lumea să fie vinovată înaintea lui Dumnezeu,
Romanian 2009
Dar ştim că toate cele spuse de Lege sunt spuse celor care sunt sub Lege, ca orice gură să fie închisă şi toată lumea să fie găsită vinovată faţă de Dumnezeu.
Romanian 2014
Legea vorbește – se-nțelege – Doar pentru cei ce sunt sub Lege, Ca orice gură, astupată, Să fie-apoi; și vinovată, Lumea – față de Dumnezeu – Să fie-aflată, tot mereu.
Romanian 2015
Știm însă că oricâte spune legea, le spune celor sub lege; ca fiecare gură să fie astupată și toată lumea să devină vinovată înaintea lui Dumnezeu.
Romanian 2018
Știm că legea (mozaică) se adresează celor care sunt sub incidența ei. Astfel, nimeni nu va putea să se disculpe în fața lui Dumnezeu; și se va constata că toată lumea este vinovată.
Romanian 2020
Dar noi știm că ceea ce spune Legea o spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie închisă și toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu,
Romanian 2021
Dar știm că tot ce spune Legea, le spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie închisă și întreaga lume să fie găsită răspunzătoare înaintea lui Dumnezeu.
Romanian 2022
Știm însă că, ce spune Legea, pentru cei de sub Lege spune, pentru ca orice gură să fie astupată și întreaga lume să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu:
Romanian 2023
Știm că tot ce spune Legea celor de sub Lege le spune, ca orice gură să fie închisă și întreaga lume să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu.
Romanian BDK
Штим ынсэ кэ тот че спуне Леӂя, спуне челор че сунт суб Леӂе, пентру ка орьче гурэ сэ фие аступатэ ши тоатэ лумя сэ фие гэситэ виноватэ ынаинтя луй Думнезеу.
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
Ştim însă că tot ce spune Legea, spune celor ce sînt supt Lege, pentruca orice gură să fie astupată, şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu.
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
Știm însă că tot ce spune Legea le spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie astupată și toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu.
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
Ştim însă că tot ce spune Legea, spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie astupată, şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu.