Romans 3:9 — Compare Translations

13 translations compared side by side

Romanian 1931
Ce deci? Suntem noi mai buni decât ei? Nicidecum; pentru că am învinuit mai înainte atât pe iudei cât și pe greci, că toți sunt sub păcat,
Romanian 2009
Şi atunci? Avem noi vreo întâietate faţă de ei? Nicidecum! Fiindcă am dovedit mai înainte că şi iudeii şi grecii sunt toţi sub păcat,
Romanian 2014
„Deci, ce urmează, dragii mei? Suntem, mai buni, noi, decât ei? Nicigând, căci toți am dovedit – Iudei sau Greci – că ne-am găsit, Întotdeauna, sub păcat,
Romanian 2015
Ce atunci? Suntem mai buni decât ei? Nu, nicidecum; fiindcă noi am dovedit înainte, deopotrivă pe iudei și pe greci, că toți sunt sub păcat,
Romanian 2018
Deci la ce concluzie trebuie să ajungem? Oare să spunem că noi (, evreii,) suntem mai buni decât alții? Nu; pentru că am demonstrat deja că toți, indiferent că sunt iudei sau greci, sunt sub accentuata influență a păcatului.
Romanian 2020
Și atunci? Avem noi vreun privilegiu? Nicidecum! Căci după cum am arătat mai înainte, și iudeii, și grecii sunt sub păcat,
Romanian 2021
Ce urmează atunci? Suntem noi mai buni? Nicidecum! Căci i-am acuzat deja pe toți, atât pe iudei, cât și pe greci, că sunt sub păcat,
Romanian 2022
Ce urmează atunci? Suntem noi mai buni decât ei? Nicidecum! Fiindcă i‑am învinuit deja pe toți, atât iudei, cât și greci, că sunt sub păcat,
Romanian 2023
Așadar, ce? Suntem noi mai buni? Nicidecum! Pentru că i-am acuzat deja atât pe iudei, cât și pe greci, că toți sunt sub păcat,
Romanian BDK
Че урмязэ атунч? Сунтем ной май бунь декыт ей? Ничдекум. Фииндкэ ам доведит кэ тоць, фие иудей, фие гречь, сунт суб пэкат,
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
Ce urmează atunci? Sîntem noi mai buni decît ei? Nicidecum. Fiindcă am dovedit că toţi, fie Iudei, fie Greci, sînt supt păcat,
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
Ce urmează atunci? Suntem noi mai buni decât ei? Nicidecum! Fiindcă am dovedit că toți, fie iudei, fie greci, sunt sub păcat,
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
Ce urmează atunci? Suntem noi mai buni decât ei? Nicidecum. Fiindcă am dovedit că toţi, fie iudei, fie greci, sunt sub păcat,