Romans 8:23 — Compare Translations
13 translations compared side by side
Romanian 1931
Dar nu numai ea, ci și noi care avem pârga Duhului, și noi chiar suspinăm în noi înșine, așteptând înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru.
Romanian 2009
şi nu doar ea, ci şi noi, cei care avem primele roade ale Duhului, suspinăm în noi aşteptând înfierea, răscumpărarea trupului nostru.
Romanian 2014
Și nu doar ea – vedeți și voi – Suferă-acuma, ci și noi – Aceia cari am dobândit Primele roade ce-au venit Din partea Duhului – când stăm Și, înfierea, așteptăm – Adică o răscumpărare A trupurilor pieritoare.
Romanian 2015
Și nu numai ele, dar și noi înșine, care avem primele roade ale Duhului, chiar noi gemem în noi înșine așteptând adopția fiilor, adică răscumpărarea trupului nostru.
Romanian 2018
Și această suferință nu este specifică doar celorlalte organisme create; ci chiar și noi care avem Spiritul ca un acont al binecuvântărilor viitoare, gemem așteptând înfierea care va aduce reabilitarea corpului nostru.
Romanian 2020
dar nu numai ea, ci și noi, cei care avem ca prim dar [al lui Dumnezeu] Duhul, și noi suspinăm în noi înșine, așteptând înfierea și răscumpărarea trupului nostru;
Romanian 2021
Dar nu numai ea, ci și noi înșine, care avem cel dintâi rod al Duhului, gemem în noi înșine, așteptând cu ardoare înfierea, răscumpărarea trupului nostru.
Romanian 2022
Și nu numai ea, ci și cei care au cele dintâi roade ale Duhului: noi înșine suspinăm în sinea noastră și așteptăm înfierea, răscumpărarea trupului nostru.
Romanian 2023
Dar nu numai ea, ci și noi, cei care avem cel dintâi rod al Duhului, suspinăm și noi în sinea noastră, așteptând cu ardoare înfierea, răscumpărarea trupului nostru.
Romanian BDK
Ши ну нумай еа, дар ши ной, каре авем челе динтый роаде але Духулуй, суспинэм ын ной ши аштептэм ынфиеря, адикэ рэскумпэраря трупулуй ностру.
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
Şi nu numai ea, dar şi noi, cari avem cele dintîi roade ale Duhului, suspinăm în noi, şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru.
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
Și nu numai ea, dar și noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi și așteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru.
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru.