Romans 8:27 — Compare Translations
13 translations compared side by side
Romanian 1931
Iar Cel ce cercetează inimile știe care este gândirea Duhului, fiindcă mijlocește pentru sfinți după voia lui Dumnezeu.
Romanian 2009
Iar Cel care cercetează inimile ştie care este gândul Duhului, pentru că El se roagă pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu.
Romanian 2014
Iar Cel care, din cer, scrutează Și, inimile, cercetează, Vede dorința Duhului Și știe năzuința Lui; Astfel dar, Duhul ostenește Și, pentru sfinți, El mijlocește, În față stând, la Dumnezeu, După a Lui voie, mereu.”
Romanian 2015
Și cel care cercetează inimile știe care este mintea Duhului, pentru că mijlocește pentru sfinți conform voii lui Dumnezeu.
Romanian 2018
Dar Cel care evaluează inimile (oamenilor), știe care este gândirea Spiritului și că El pledează în favoarea sfinților, conform dorinței lui Dumnezeu (pentru ei).
Romanian 2020
Însă cel care cercetează inimile știe care este dorința Duhului; adică intervine în favoarea sfinților după voința lui Dumnezeu.
Romanian 2021
Însă Cel Care cercetează inimile, cunoaște care este gândirea Duhului, pentru că Acesta mijlocește pentru sfinți în acord cu voia lui Dumnezeu.
Romanian 2022
Și Cel care cercetează inimile știe care este năzuința Duhului, pentru că El mijlocește pentru sfinți potrivit voii lui Dumnezeu.
Romanian 2023
Însă, Cel care cercetează inimile cunoaște năzuința Duhului, pentru că El mijlocește pentru sfinți potrivit voii lui Dumnezeu.
Romanian BDK
Ши Чел че черчетязэ инимиле штие каре есте нэзуинца Духулуй, пентру кэ Ел мижлочеште пентру сфинць дупэ воя луй Думнезеу.
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
Şi Cel ce cercetează inimile, ştie care este năzuinţa Duhului; pentrucă El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu.
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
Și Cel ce cercetează inimile știe care este năzuința Duhului, pentru că El mijlocește pentru sfinți după voia lui Dumnezeu.
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
Şi Cel ce cercetează inimile ştie care este năzuinţa Duhului; pentru că El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu.