Zechariah 12:8 — Compare Translations
11 translations compared side by side
Romanian 1931
În ziua aceea Domnul va apăra pe locuitorii Ierusalimului; și cel ce se poticnește între ei va fi în ziua aceea ca David; și casa lui David va fi ca Dumnezeu, ca Îngerul Domnului înaintea lor.
Romanian 2014
Când acea zi o să sosească, Domnul are să-i ocrotească Pe-aceia care se vădesc Că la Ierusalim trăiesc. Tare, cel slab o să se ție, Căci precum David o să fie. Casa pe cari David o are, Ca Dumnezeu va fi de tare, Ca Îngerul Domnului lor, Șezând în fața tuturor.
Romanian 2015
În acea zi DOMNUL va apăra pe locuitorii Ierusalimului; și cel slab între ei, în acea zi, va fi ca David; și casa lui David va fi ca Dumnezeu, ca îngerul DOMNULUI înaintea lor.
Romanian 2018
În acea zi, Iahve îi va proteja pe locuitorii Ierusalimului. Astfel, cel mai nesemnificativ dintre ei va fi în acea zi ca David; iar familia lărgită a lui David va fi ca Dumnezeu și ca Îngerul lui Iahve înaintea lor!
Romanian 2020
În ziua aceea, Domnul cel veșnic îi va proteja pe locuitorii Ierusalímului, și aceia dintre ei care se poticnesc, în ziua aceea, vor fi ca Davíd, iar casa lui Davíd va fi ca Dumnezeu, ca îngerul Domnului înaintea lor.
Romanian 2021
În ziua aceea, Domnul îi va proteja pe locuitorii Ierusalimului. Astfel, cel mai firav dintre ei va fi, în acea zi, ca David, iar Casa lui David va fi ca Dumnezeu, ca Îngerul Domnului înaintea lor.
Romanian 2022
În ziua aceea, DOMNUL va fi scutul locuitorilor Ierusalimului, așa că cel mai slab dintre ei va fi în ziua aceea ca David, iar casa lui David va fi ca Dumnezeu, ca Îngerul DOMNULUI înaintea lor.
Romanian BDK
Ын зиуа ачея, Домнул ва окроти пе локуиторий Иерусалимулуй, аша кэ чел май слаб динтре ей ва фи ын зиуа ачея ка Давид, ши каса луй Давид ва фи ка Думнезеу, ка Ынӂерул Домнулуй ынаинтя лор.
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
În ziua aceea, Domnul va ocroti pe locuitorii Ierusalimului, aşa că cel mai slab dintre ei va fi în ziua aceea ca David; şi casa lui David va fi ca Dumnezeu, ca Îngerul Domnului înaintea lor.
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
În ziua aceea Domnul îi va ocroti pe locuitorii Ierusalimului, așa că cel mai slab dintre ei va fi în ziua aceea ca David, și casa lui David va fi ca Dumnezeu, ca Îngerul Domnului înaintea lor.
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
În ziua aceea, Domnul va ocroti pe locuitorii Ierusalimului, aşa că cel mai slab dintre ei va fi în ziua aceea ca David; şi casa lui David va fi ca Dumnezeu, ca Îngerul Domnului înaintea lor.