Zechariah 7:1 — Compare Translations

11 translations compared side by side

Romanian 1931
Și a fost așa: în anul al patrulea al lui Dariu împăratul, cuvântul Domnului a fost către Zaharia, în ziua a patra a lunii a noua, adică în luna Chisleu,
Romanian 2014
Era anul al patrulea, De când Dariu împărățea. Din luna-n cari în an se-arată A noua și este chemată „Chisleu”, abia de a venit A patra zi, când a vorbit, Din nou, cuvântul Domnului, Lui Zaharia, deci celui Cari se vădea a fi proroc, Aflat atunci, în acel loc.
Romanian 2015
Și s-a întâmplat că, în anul al patrulea al împăratului Darius, cuvântul DOMNULUI a venit la Zaharia, în ziua a patra a lunii a noua, în luna Chislev,
Romanian 2018
În al patrulea an al guvernării regelui Darius, Cuvântul lui Iahve a venit la Zaharia în a patra zi din a noua lună, adică în luna Chislev.
Romanian 2020
În anul al patrulea al lui Dárius, regele, cuvântul Domnului a fost către Zaharía, în [ziua] a patra a lunii a noua, adică Chislév.
Romanian 2021
În cel de-al patrulea an al împăratului Darius, Cuvântul Domnului i-a vorbit lui Zaharia în ziua a patra a lunii a noua, luna chislev.
Romanian 2022
În anul al patrulea al împăratului Darius, cuvântul DOMNULUI i‑a vorbit lui Zaharia în ziua a patra a lunii a noua, care este luna Chislev.
Romanian BDK
Ын анул ал патруля ал ымпэратулуй Дариус, кувынтул Домнулуй а ворбит луй Захария ын зиуа а патра а луний а ноуа, каре есте луна Кислеу.
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
În anul al patrulea al împăratului Dariu, Cuvîntul Domnului a vorbit lui Zaharia, în ziua a patra a lunii a noua, care este luna lui Chisleu.
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
În anul al patrulea al împăratului Darius, Cuvântul Domnului i-a vorbit lui Zaharia în ziua a patra a lunii a noua, care este luna Chislev.
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
În anul al patrulea al împăratului Darius, cuvântul Domnului a vorbit lui Zaharia, în ziua a patra a lunii a noua, care este luna Chisleu.