Zechariah 7:3 — Compare Translations
11 translations compared side by side
Romanian 1931
și să vorbească preoților care erau în casa Domnului oștirilor și prorocilor, zicând: Să plâng oare în luna a cincea, despărțindu‐mă cum am făcut de atâția ani?
Romanian 2014
S-au dus la Casa cea pe care Domnul oștirilor o are, Să-i vadă pe prorocii toți Și-asemenea și pe preoți, Ca să le pună o-ntrebare: „Mai trebuie să plângem, oare, Și-a cincea lună? Să cătăm Și-acum, mereu, să ne-nfrânăm, Așa după cum am făcut Și-n anii care au trecut?”
Romanian 2015
Și să vorbească preoților, care erau în casa DOMNULUI oștirilor, și profeților, spunând: Să plâng în luna a cincea, punându-mă deoparte, precum am făcut acești atât de mulți ani?
Romanian 2018
Ei intenționau și să îi consulte pe preoții din casa lui Iahve – Dumnezeul Armatelor – și pe profeți, întrebând: „Trebuie să plângem în a cincea lună și să postim la fel cum am făcut atâția ani?”
Romanian 2020
și să le spună preoților care erau în casa Domnului Sabaót și profeților: „Trebuie să plâng în luna a cincea și să mă abțin cum am făcut-o în acești ani?”.
Romanian 2021
și să-i întrebe pe preoții din Casa Domnului Oștirilor și pe profeți: „Trebuie să plângem în luna a cincea și să ne consacrăm, așa cum am făcut atâția ani?“.
Romanian 2022
și să-i întrebe pe preoții din Casa DOMNULUI Oștirilor și pe profeți: „Trebuie să plângem în luna a cincea și să ne înfrânăm, cum am făcut-o atâția ani?”
Romanian BDK
ши сэ ынтребе пе преоций дин Каса Домнулуй оштирилор ши пе пророчь: „Требуе сэ плынг ши ын луна а чинчя ши сэ мэ ынфрынез, кум ам фэкут атыця ань?”
Romanian Cornilescu 1928 - Not Sure
şi să întrebe pe preoţii din Casa Domnului oştirilor şi pe prooroci: ’Trebuie să plîng şi în luna a cincea şi să mă înfrînez, cum am făcut atîţia ani?’
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
și să-i întrebe pe preoții din Casa Domnului Oștirilor și pe proroci: „Trebuie să plâng și în luna a cincea și să mă înfrânez, cum am făcut atâția ani?”
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
şi să întrebe pe preoţii din Casa Domnului oştirilor şi pe proroci: "Trebuie să plâng şi în luna a cincea şi să mă înfrânez, cum am făcut atâţia ani?"