1 Corinthians 13

Romanian 2014

← Chapter 12 Jump to: Chapter 14 →

1„Chiar de-aș vorbi limbi omenești, Sau de-aș vorbi limbi îngerești, Însă, iubirea îmi lipsește, Să știți atunci, că se vădește Că toate n-au nici o valoare, Că sunt aramă sunătoare; Sunt un nimic dar, fraților, Sunt un chimval zăngănitor.

2Apoi, chiar dacă-ar fi să fie Să am un dar de prorocie, Să stăpânesc toată știința, Sau dacă aș avea credința, Cu care, munții, aș putea Să-i mut, după voința mea – Însă, n-am dragoste – vă zic Cum că, atunci, sunt un nimic.

3Chiar dacă, avuția mea, Aș da-o, să hrănesc cu ea, Pe cei săraci, care-o duc greu, Sau ars, dacă, e trupul meu, Dacă n-am dragoste – vă zic – Nu-mi folosește, la nimic.

4Dragostea-i plină de răbdare Și, multă bunătate, are; Dragostea nici nu pizmuiește, Nici laude, ea nu dorește, Și nu se umflă de mândrie;

5Iubirea nu poartă mânie, Nu caută folosul său Și nu are nici un gând rău. Apoi, iubirea – ne-ndoios – Se poartă numai cuviincios.

6Ea nu se bucură – din fire – De tot ce e nelegiuire, Ci-n adevăr doar – dragii mei – Se află bucuria ei.

7Pentru iubire nu e greu S-acopere totul, mereu; Ea crede tot, necontenit; Suferă totul, negreșit, Și, de asemeni, dovedește Precum că tot nădăjduiește.

8De-aceea, dragostea curată Nu o să piară niciodată. Curând, nu are să mai fie, Făcută, nici o prorocie, Limbile n-au să mai vorbească, Cunoașterea o să sfârșească.

9Acum, numai în parte știm Și doar, în parte, prorocim.

10Însă, așa precum se știe, Atuncea când are să vie Desăvârșirea, negreșit, Acest, „în parte”, s-a sfârșit.

11Pe vremea când, copil, eram, Ca și copiii, eu vorbeam; Ca un copil, eu am gândit Și, tot așa, am și simțit. Acum, om mare, mă găsesc, Iar tot ce-a fost copilăresc, În mine, e – de mult – uitat, Pentru că fost-a lepădat.

12Ca-ntr-o oglindă, azi, putem – Întunecoasă – să vedem. Dar va veni o dimineață, Când vom privi față în față. Astăzi, cunosc numai în parte, Însă, în vremi ce nu-s departe, Totul, deplin, voi fi știut, Cum și eu fost-am cunoscut.

13Acum, aflați dar, dragii mei, Cum că rămân aceste trei: Credința-ntâi, iar după ea, Nădejdea și cu dragostea. Dar cea mai mare, s-a vădit A fi iubirea, negreșit.”

← Chapter 12 Jump to: Chapter 14 →