2 Chronicles 14

Romanian 2014

← Chapter 13 Jump to: Chapter 15 →

1Când Abia a adormit, A fost și el adăugit Părinților ce i-a avut. Al său mormânt a fost făcut Chiar în cetatea cea pe care, David, al său părinte-o are. Fiul său, Asa, a venit, În urmă-i și a-mpărățit. Țara a dobândit odihnă, Căci zece ani avut-a tihnă.

2Asa, mereu, doar, a făcut Ceea ce Îi era plăcut Lui Dumnezeu. A scos afară

3Toți idolii, din a lui țară. Altarele le-a sfărâmat Și înălțimi a dărâmat. Apoi, stâlpii idolilor, Precum și-ai Astarteelor, A poruncit a fi tăiați Și paradă focului lăsați.

4Poporului, el i-a cerut De a-L urma, neabătut Pe Domnul, Dumnezeul lor – Adică al părinților – Păzind legea, necontenit, Și împlinind ce-a poruncit.

5Toți stâlpi-aflați în țara lui, Pentru cinstirea soarelui, Fost-au tăiați și-ndepărtate Și înălțimile-au fost, toate. Astfel doar a putut să vie Pacea, peste împărăție.

6În timpul lui, au fost zidite Cetăți cari fost-au întărite. Acestea toate s-au făcut Pentru că țara a avut Parte de liniște, mereu, Dată de Domnul, Dumnezeu.

7Asa, poporul, a chemat Și-n acest fel, a cuvântat: „Hai să zidim cetăți, pe cari Le-nconjurăm cu ziduri tari. Să facem turnuri, porți, zăvoare, Spre-a le-ntări pe fiecare. Pe Domnul, noi L-am căutat Și iată, tihnă, El ne-a dat.” Întreg poporul a făcut Așa precum i s-a cerut: S-au apucat și au zidit Și-n toate ei au izbutit.

8Asa, din ai lui Iuda fii, Alese trei sute de mii De oameni care au avut, Drept arme, sulițe și scut. Apoi, oștenii care vin Din ramura lui Beniamin, La două sute optzeci mii, S-au ridicat. Toți acești fii, Arcași neîntrecuți, erau, Iar la război, scuturi, purtau.

9Zerah, cel care-mpărățea, Atunci, în Etiopia, Cu oaste mare a ieșit Și spre Mareșa a pornit. Oștenii care-l însoțeau, Un milion, se dovedeau, Iar toate carele avute, Erau în număr de trei sute.

10Asa, cu oastea, a plecat În valea care s-a chemat Țafeta. Ea era aflată Lângă Mareșa așezată. În linie, pentru război, Și-a așezat oastea și-apoi,

11Pe Dumnezeu, el L-a chemat Și-n acest fel, a cuvântat: „Numai Tu Doamne, ești Cel care Dai ajutor, la fiecare: Și pe cel slab îl întărești Și pe cel tare-l sprijinești. Doamne, pentru al meu popor, Vino, acum, în ajutor! Pe Tine, noi ne sprijinim Și în al Tău Nume, venim, Să înfruntăm o oaste care, Iată, este în număr mare. Doamne, știi bine că, mereu, Tu ești al nostru Dumnezeu! Nu lăsa omul să-ndrăznească, În contra Ta, să biruiască!”

12Atunci, pe toți acei oșteni Cari fost-au Etiopieni, Domnul, îndată, i-a lovit Încât, speriați, ei au fugit.

13Asa și cu al său popor, I-a urmărit biruitor, Pân’ la Gerar și a văzut Cum toți vrăjmașii au căzut Loviți de brațul Domnului Precum și de oștenii Lui. O pradă mare, de război, Asa și-ai lui luară-apoi.

14A-nfrânt cetățile pe care Gheraru-n jurul său le are Și-o pradă mare, de război, Din ele, a luat apoi, Căci groaza Domnului venise Și peste ele năvălise.

15Asa, și cu al său popor, Și corturile turmelor Le-au atacat, luând apoi, Cămile și turme de oi. Când luptele se terminară, Către Ierusalim plecară.

← Chapter 13 Jump to: Chapter 15 →