Esther 2

Romanian 2014

← Chapter 1 Jump to: Chapter 3 →

1Trecu o vreme oarecare, De la această întâmplare. Ahașveroș și-a potolit Mânia și și-a amintit De Vasti – de a ei purtare, Dar și de hotărârea care A trebuit ca să o ia Apoi, referitor la ea.

2Atunci, cei care l-au slujit Pe împărat, au glăsuit: „Să fie-ndată căutate Fete – fecioare ne-ntinate – Frumoase, pentru împărat!

3Trebuie pus, ne-ntârziat, În marea noastră-mpărăție, Mulți dregători care să fie Însărcinați ca să se ducă, Fete fecioare, să aducă, În capitala Susa. Ei, În casele pentru femei, Să le adune. Așezate Acolo, fi-vor privegheate De famenu-mpăratului – Hagai – ce-i păzitorul lui, Peste femei. El va avea Grijă ca tuturor să dea, Tot ce va fi de trebuit, Să aibă pentru-al lor gătit.

4Iar fata cari va fi plăcută De împărat, va fi făcută Împărăteasă. Astfel ea, Locul lui Vasti, o să-l ia.” Precum au zis au și făcut, Căci aste vorbe au plăcut În fața împăratului.

5În capitala statului – În Susa – era un Iudeu, Cari se numise Mardoheu. El era fiul lui Iair – Iar dacă mergem pe-al său șir – Era și fiul lui Șimei Și al lui Chis. Acești Iudei – Precum și Mardoheu – provin Din ramura lui Beniamin.

6De la Ierusalim luat Rob a fost el și strămutat În Babilon – când stăpânea, Peste Iudei, Ieconia. În felu-acesta, așadar, Adus de Nebucadențar, Cu mulți alți robi de neam evreu, Fusese și-acest Mardoheu.

7O fată-n grijă, el avea: Hadasa, fiica-i se numea – Estera-nseamnă tălmăcit. Părinții fetei au murit Și astfel, singură, rămase. Aflând, Iudeul o luase De suflet și o îngrijea, Căci tatăl ei, unchi, îi era. Fata era bine făcută Și la vedere-a fost plăcută.

8De-aceea când s-au auzit Poruncile ce s-au primit De la-mpărat, fiind luate Mai multe fete și-adunate La Susa, fost-a printre-acele, Adusă și Estera. Ele, În casa împăratului, Vegheate de famenul lui – Deci de Hagai – au fost lăsate.

9Din toate fetele-adunate, Estera fu cea mai plăcută, De-ndată ce a fost văzută De famenu-mpăratului. Ea căpătă-naintea lui Trecere mare, și-a primit Tot ceea ce i-a trebuit Pentru-a sa hrană și-mbrăcat. Chiar șapte slujnice i-a dat Și-apoi cu ele împreună, O așeză în cea mai bună Odaie-aflată-n grija lui, Din casa împăratului.

10Mereu, Estera a tăcut Și n-a spus unde s-a născut – Nici din ce neam a provenit – Făcând precum i-a poruncit Al ei părinte, Mardoheu.

11El se dusese, tot mereu – În fiecare zi – și sta Plin de răbdare și-aștepta În fața casei de femei, Să afle vești, din partea ei.

12Urma ca fiecare fată Să meargă, la un an odată, La împărat. Dar mai întâi, Poruncile de căpătâi Care s-au dat famenilor, Era de datoria lor Să le-mplinească, negreșit. Deci fiecare-a trebuit – Mai înainte ca s-ajungă La împărat – trupul să-și ungă Cu untdelemn de mirt, un timp De șase luni. Un alt răstimp, De încă șase luni, venea, În care iarăși, trebuia Să-și dea cu-arome femeiești, După poruncile domnești.

13Abia apoi, urma să poată Să intre la-mpărat o fată. Și când treceau din casa lor – Din casele femeilor – În cea a împăratului, Pe baza hotărârii lui, Fata putea lua cu ea Tot ceea ce dorea să ia.

14Seara, intra la împărat Și-n zori – de cum s-a luminat – Se întorcea în casa ei, Dar nu la cea pentru femei, În care fost-a prima dată. Acum, fata era mutată În alta, unde, veghetor, Peste-al femeilor popor, Era Șașgaz – famenul care Se îngrijea de țiitoare. Din casa ‘ceea, la-mpărat, Femei, nicicând, n-au mai intrat, Decât dacă le-a chemat el, Pe nume. Deci, în acest fel, Femeile nu mai puteau Să meargă, după cum voiau, În casa împăratului.

15La împlinirea timpului, Estera fu și ea luată – Abihail îi era tată, Iar unchi, Iudeul ce-o-nfiase Pe când, de suflet, o luase, Cari Mardoheu a fost numit. Nimic, Estera n-a voit Să ia, în plus. Ea a luat Numai atât cât i-a fost dat De famenul Hagai. Astfel, Căpătă trecere la el – Precum și-n fața tuturor – Prin felul ei cuceritor.

16Estera, deci, a fost luată, Dusă apoi și-nfățișată În casa împăratului. Era-n scurgerea timpului, Luna a zecea – tălmăcit, Tebet, acesta s-a numit. Ahașveroș era-mpărat, De șapte ani înscăunat.

17El, pe Estera, a iubit-o Și mult mai mult a prețuit-o Decât fusese fiecare Din fetele acelea care Erau în casa-mpărătească. Ea a putut să dobândească Trecere mare-n ochii lui. Din mâna împăratului, Primi cununa-mpărătească Și a ajuns s-o-nlocuiască, Astfel, pe Vasti. A urmat

18Un praznic dat de împărat În cinstea ei, prilej cu care El a făcut o ușurare A sarcinilor ce erau Peste ținuturi și-apăsau. Nespus de darnic s-a vădit, Căci multe daruri a-mpărțit.

19În urmă, când se adunară Fetele iar – a doua oară – La poarta împăratului Sta Mardoheu. Copila lui,

20Estera, încă nu își spuse Locul în care se născuse, Poporul din care ieșise, Căci el nu îi îngăduise. Ea a urmat, cu scumpătate, Poruncile ce i-au fost date, Precum făcuse-n timpul cel În care se afla la el.

21Când Mardoheu la poartă sta Și-nfrigurat, vești, aștepta De la Estera, s-a-ntâmplat Că doi fameni s-au supărat Pe-Ahașveroș. Ei se numeau Bigtan și Tereș și erau În slujba împăratului, Ca păzitori ai pragului Acestuia. Ei au voit Să îl lovească, negreșit Și-n mare grabă, pe-mpărat.

22Dar Mardoheu, cum a aflat De al lor plan, iute s-a dus Și-apoi Esterei i l-a spus. Ea-l înștiință pe împărat,

23Iar faptul fiind cercetat Și-apoi în urmă dovedit, Cei doi, pedeapsa și-au primit: Au fost, la moarte, condamnați, Sfârșind prin a fi spânzurați. Lucrul acesta a fost scris – Precum Ahașveroș a zis – În cartea Cronicilor lui, În fața împăratului.

← Chapter 1 Jump to: Chapter 3 →