Haggai 2

Romanian 2014

← Chapter 1 Jump to:

1Când douăzeci și una zile, Din ale luni-a șaptea file Trecut-au, iarăși a vorbit Cuvântul Domnului, venit Din slăvile cele de sus, Și lui Hagai astfel i-a spus:

2„Du-te pân’ la Zorobabel – Cari fiu îi e lui Șaltiel Și este pus drept dregător Peste-al Iudeilor popor – Și-apoi la Iosua cel care Pe Ioțadac, părinte-l are, Cari mare preot se vădește. Du-te la ei și le vorbește:

3„Cine mai este la voi, oare, Să fi văzut slava cu care, Întâia Casă înălțată Fusese-atunci încununată? Acuma, cum este ea, oare? În ochii voștri, cum apare? Nu cumva, aș putea să zic Că-n ochii voștri-i un nimic?

4Fii tare dar, Zorobabel!” – Domnul a zis. „Și tu – la fel – Tu Iosua, acela care Ești fiul preotului mare, Cari Ioțadac este chemat! Te întărește, de îndat’, Și tu, poporule! Porniți Lucrul și Casa o zidiți, Pentru că Eu voi fi cu voi Și-am să vă însoțesc apoi!” – A zis, spre știrea tuturor, Cel care-i Domn al oștilor.

5„Eu voi rămâne credincios Întotdeauna – ne-ndoios – Față de legământul Meu, Pe cari cu voi l-am făcut Eu, Când de la Egipteni din țară, Cu al meu braț v-am scos afară! În al vost’ mijloc, tot mereu – Iată – se află Duhul Meu! De-aceea zic: În orice vreme, Voi nu aveți de ce vă teme!”

6Așa a zis Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are: „Încă puțină vreme – iată – Și-am să mai mișc încă o dată, Uscat și mare și pământ Și cerurile câte sânt.

7Voi clătina neamurile. Am să le iau comorile Care în urmă vor umplea, De slavă, toată Casa Mea” – A cuvântat Acel pe care, Drept Domn al ei oștirea-L are.

8„Argintul tot este al Meu! Al Meu e aurul, mereu!” – A cuvântat Acel pe care, Drept Domn al ei oștirea-l are.

9„Decât e slava adunată De Casa cea de prima dată, Mai mare o să se vădească Slava ce o s-o dobândească Casa la care voi lucrați, Pe care-acum o înălțați! Aici, dau pace tuturor” – A zis Domnul oștirilor.

10Când douăzeci și patru zile S-au scurs din ale vremii file, Din luna care se vădea A noua-n an că apărea – La doi ani de când la domnie Dariu ajunse ca să fie – Cuvântul Domnului S-a dus Și prin Hagai astfel a spus:

11„Așa vorbește-Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are: „Du-te dar, până la preoți Și-n urmă să-i întrebi pe toți Asupra Legii. Fiecare Să îți răspundă la-ntrebare:

12„Dacă în poala hainei sale, Găsit-a cineva, cu cale, A pune-o parte anumită Din carnea ce a fost sfințită, Și dacă întâmpla-se-va Ca al său strai, apoi, cumva – Întâmplător sau înadins – De-o pâine se va fi atins, De untdelemn, vin, ori mâncare, Sau de bucate fierte, oare, Aceste lucruri amintite, Nu au să fie-apoi sfințite?” Hagai atuncea a făcut Așa precum i s-a cerut. Pe preoți, ei i-a întrebat, Iar ei, „Nu!”, ziseră de-ndat’.

13Hagai le-a pus altă-ntrebare: „Dacă apoi, din întâmplare, Are să vină cineva Și se atinge de ceva, Din ceea ce-am enumerat – Omul acel fiind spurcat, Căci de un mort s-a atins el – Lucrul atins, va fi la fel? Ceea ce a atins el are, Spurcat, în urmă, a fi oare?” Preoții au răspuns, de-ndat’: „Ce a atins, va fi spurcat.”

14Hagai a zis, preoților: „La fel este acest popor – Și acest neam de-asemenea – Acuma, înaintea Mea” – A cuvântat Domnul Cel Sfânt. „Spurcate mâinile le sânt, Iar ceea ce ei Mi-au jertfit Spurcat se-arată, negreșit!

15Priviți atent și căutați Ca bine seamă să luați, La tot ceea ce s-a-ntâmplat Până acum, când s-a-nălțat Piatra în zidul Templului Cari se vădește-al Domnului!

16La o grămadă, ei știau Că douăzeci măsuri aveau; Dar când au fost la numărat Zece grămezi doar s-au aflat. La teasc, apoi, când se duceau Și cincizeci de măsuri puneau, Cu toți văzut-au – la sfârșit – Cum că în teasc nu s-au găsit Măsurile cele cincizeci Care s-au pus, ci douăzeci.

17Cu grindină, am aruncat În grâul ce l-ați semănat; Și cu rugină l-am lovit Și cu tăciune, negreșit. Cu toate-acestea însă, voi Nu v-ați întors la Mine-apoi.

18Atenți dar, voi să vă uitați Și bine seamă să luați La ceea ce s-a petrecut De când lucrarea a-nceput – De când a fost întemeiat Templul – până s-a arătat Luna aceasta, luna care A noua e la numărare Și douăzeci și patru zile Trecut-au din ale ei file. Uitați-vă de la-nceput Și pân’ acum, ce s-a făcut.

19Spuneți-Mi dar, mai era oare – Cumva – sămânță în grânare? Din rodul viei, negreșit, Nimic nu ați mai dobândit. N-a mai legat rod nici smochinul, Nici rodiu-apoi, și nici măslinul. De-acuma, parte veți avea De binecuvântarea Mea.”

20Trecut-au din a lunii file Doar douăzeci și patru zile, Când la Hagai, iarăși S-a dus Cuvântul Domnului și-a spus:

21„Te du pân’ la Zorobabel – La dregător – și zi-i astfel: „Voi clătina acest pământ Și cerurile câte sânt,

22Iar scaunele de domnie Înlăturate au să fie. Îi nimicesc pe cei aflați, Peste popoare, împărați. Răstorn carele de război Cu cei ce urcă-n ele-apoi. Caii și călăreții lor, Pe fețele câmpiilor, Am să-i trântesc. Ei vor cădea Și-i va ucide sabia, Căci se vor bate între ei, Pierind toți călăreți-acei.

23Atuncea tu, Zorobabel – Cari fiu îi ești lui Șaltiel Și rob al Meu – vei fi luat, Pentru că te voi fi păstrat Ca pe-o pecete, căci ales Ai fost, de Mine. Te-am cules Eu, cari sunt Domn al tuturor” – A zis Domnul oștirilor.

← Chapter 1 Jump to:

Recommended Reading

Commentary Haggai Commentaries → Devotional Haggai Devotional Guide → Get This Bible Romanian Study Bible →