Hebrews 12

Romanian 2014

← Chapter 11 Jump to: Chapter 13 →

1„Acuma dar, dragii mei frați – Când ne aflăm înconjurați De-un nor de martori – să-ncercăm, Ca orice piedică s-o dăm Deoparte, să ne smulgem noi, Din mreaja de păcat și-apoi, Să alergăm, cu stăruință – Cu o puternică credință – În alergarea cea pe care, O are-n față fiecare.

2Mereu, cu ochii ațintiți, Spre Căpetenie, să fiți, Către Desăvârșirea care Credința tuturor o are, Adică la Hristos Iisus, Cari pentru ce-I fusese pus În față – pentru bucurie – A fost în stare ca să vie Aici, și cruce-a suferit, Rușinea a disprețuit Și-acuma, șade, tot mereu, La dreapta, lângă Dumnezeu, Unde chemat a fost să vie, Lângă-al Său scaun de domnie.

3Priviți dar, cu luare-aminte, La Cel care, mai înainte, O-mpotrivire-atât de mare A suferit de la cei care Erau doar păcătoși vădiți, Ca astfel, să vă întăriți, În suflete – fără-ndoială – Să nu cădeți de oboseală.

4Voi, încă, nu ați suferit Și nici nu v-ați împotrivit, Până la sânge, niciodată, În lupta, cu păcatul, dată.

5Și ați uitat de sfatul dat, Ca unor fii, neîncetat: „Tu fiule, să te ferești, Mereu, să nu disprețuiești, Nicicând, pedeapsa Domnului; Apoi, nici sub mustrarea Lui, Nu-ți pierde inima, căci El

6Îl pedepsește pe acel Pe cari arată că-l iubește. Pe orice fiu ce îl primește, El, cu nuiaua, îl va bate.”

7Răbdați dar, cu seninătate, Pedeapsa Lui, căci Dumnezeu Se va purta, cu voi, mereu, La fel ca și cu niște fii. Și care sunt acei copii, Pe care, tatăl ce-i iubește, Nicicând apoi, nu-i pedepsește?

8Când – de pedeapsa cea de care, Parte, avut-a fiecare – Ajungeți de a fi scutiți, Atunci, nu sunteți socotiți Drept fii, ci are să vă ție Ca pe copiii din curvie.

9Dacă acei care ne sânt Părinții noștri, pe pământ, Ne-au pedepsit și tot le-am dat Cinstirea ce au meritat, Nu trebuie ca fiecare – Tatălui duhurilor – oare, Mereu supuși, ca să Îi fim Și-n felu-acesta, să trăim?

10Părinții noști’ ne pedepseau Pentru puțin timp, cum credeau Că e mai bine, tot mereu; Însă acuma, Dumnezeu, Spre bine doar, ne pedepsește, Fiindcă, în ăst fel, voiește, Părtași ca să ajungem noi, La suferința Lui, apoi.

11E-adevărat că, deocamdată, Orice pedeapsă ce e dată, N-aduce bucurie mare, Ci va aduce întristare; Dar mai târziu, cei ce-au trecut Prin școala ei, vor fi văzut Că roada pe cari o va face, Este-a neprihănirii pace.

12De-aceea, să vă întăriți Genunchii ce vă sunt slăbiți; De-asemeni, trebuie-ntărite Și mâinile ce-s obosite.

13Drepte cărări, mereu, să știți, Cu talpa voastră, să croiți, Pentru cei care șchiopătează, Căci astfel, nu se-ndepărtează De cale, ci au să se ție De ea, ca vindecați să fie.

14Pacea, mereu, s-o urmăriți – Și-apoi, sfințirea – căci, să știți, Că în alt fel, nu veți putea, Pe Domnul, de a Îl vedea.

15Seamă luați, bine, mereu: Din harul de la Dumnezeu, Să nu se-abată nimenea, Ca nu cumva lăstari să dea Vreo rădăcină cari s-adune, În ea, multă amărăciune, Ce va aduce tulburare Și întristări, la fiecare, Și-apoi, de ea – mulți dintre frați – Să se trezească, întinați.

16Vegheați, necontenit, voi dar, Să nu se afle vreun curvar, Sau om de lume, printre voi, Precum a fost Esau apoi, Cari, pe-o mâncare, și-a vândut Dreptul de fiu întâi născut.

17Știți că, pe urmă, a-ncercat Să fie binecuvântat, Însă, cu groază, a văzut, Precum că nu s-a mai putut. Deși cu lacrimi, o cerea, Nimic, să schimbe, nu putea.

18Dar voi nu v-ați apropiat De-un munte-n flăcări îmbrăcat, Și nici de negură cuprins, De beznă, sau furtuni încins,

19Și nici de sunetul cel tare, Pe care, trâmbița îl are, Și nici de glasul ce-a vorbit, Încât cei cari l-au auzit Cerut-au să nu mai vorbească,

20(Căci nu puteau să suferească Porunca dată-n acel loc, Și-anume: „Chiar un dobitoc, Dacă, de munte, s-a atins, Să fie, de îndată, prins Și-ucis cu pietre, negreșit, Ori cu săgețile pălit.”

21Acea priveliște-arătată, Era atât de-nfricoșată, Încât chiar Moise a rostit: „Sunt plin de tremur și-ngrozit!”)

22Voi, însă, v-ați apropiat De muntele cel minunat, De muntele Sionului, Unde-i cetatea Domnului – A singurului Dumnezeu, Acel care e viu mereu – De al Său loc împărătesc, De-al Său Ierusalim ceresc, De zecile de mii ce-i are, De adunarea-n sărbătoare A tuturor îngerilor,

23Și de Biserica celor Care au fost întâi născuți Și cari, în ceruri, sunt trecuți, Înscriși fiind, de Dumnezeu – Acela care e mereu, Singur și drept Judecător – De duhurile tuturor Celor ce sunt neprihăniți Fiind făcuți desăvârșiți,

24De-al nostru Domn, Hristos Iisus, Care se află-n ceruri, sus, Mijlocitor la Tatăl Sfânt, Pentru acest nou legământ, Și-apoi de sângele stropirii – Sânge care-i vorbește firii, Mai bine decât cel vărsat De către Abel, altădat’.

25Luați seama ca, nu cumva, Să îndrăznească cineva, Să nu-l asculte pe Cel care Vorbește, azi, la fiecare! Pentru că dacă n-au scăpat Acei ce nu L-au ascultat Pe Cel cari, pe pământ, vorbea, Cu-atât mai mult, nu vom putea, Scăpare, să avem nici noi, Dacă ne-ntoarcem înapoi, De la Acel ce-n cer vorbește

26Și cari, cu glasu-I, zguduiește Pământu-ntreg și-orice ființă. El face o făgăduință, Spunând că „Fi-va clătinat – Cer și pământ – încă odat’ De către Mine”. Astfel – iată –

27Cuvintele, „încă odată”, Arată că acea schimbare Făcută lucrurilor care Se clatină – care știute Sunt, că au fost lucruri făcute – Este făcută spre-a putea, În acest fel, de-a rămânea Numai acele lucruri care N-au să se miște, în picioare.

28Pentru că nouă, negreșit, Acuma, ni s-a dăruit O-mpărăție care – iată – Nu va putea fi clătinată, Mulțumitori să ne-arătăm, Lui Dumnezeu și să-ncercăm Să Îi aducem închinare, Evlavioși, cu frică mare,

29Căci, „foc mistuitor”, mereu, Este al nostru Dumnezeu.”

← Chapter 11 Jump to: Chapter 13 →

Recommended Reading

Commentary Hebrews Commentaries → Devotional Hebrews Devotional Guide → Get This Bible Romanian Study Bible →