Jude 1

Romanian 2014

Jump to:

1„Iuda, umilul rob supus, Al Domnului Hristos Iisus – Cel cari, pe Iacov, frate-l are – Către toți cei chemați – pe care, Dumnezeu Tatăl i-a iubit Și i-a vegheat, necontenit, Păstrându-i astfel, ne-ndoios, Pentru al Său Iisus Hristos:

2Pacea și îndurarea fie Să vă sporească, pe vecie, Și toată dragostea apoi, Să se-nmulțească, pentru voi.

3Acum dar, prea iubiților, Când căutam, stăruitor, Ca să vă scriu, cu osebire, Despre a noastră mântuire, Iată că m-am văzut silit, Să vă îndemn, necontenit, Ca să luptați pentru credință – De care noi avem știință Că a fost dată – fiind una, Pentru toți sfinții, totdeauna.

4Căci printre voi, s-au strecurat Oameni care s-au arătat, Pentru osândă, pregătiți – Scriși pentru ea – și dovediți Drept niște oameni păcătoși. N-au fost, nicicând, evlavioși, Și-n desfrânare au schimbat, Harul pe care ni l-a dat Al nostru Domn și Dumnezeu. Ei au tăgăduit, mereu, Pe singurul Stăpân, de sus, Pe Domnul nost’, Hristos Iisus.

5Voiesc să vă aduc aminte, Cu toate că voi țineți minte Aceste lucruri – și, cred eu, Că voi o să le știți, mereu – Că Domnul, după ce, din țară – Deci din Egipt – Și-a scos afară, Poporul și l-a izbăvit, În urmă, El i-a nimicit, Pe toți cei cari nu L-au crezut.

6În lanțuri veșnice-a ținut, Pe îngerii ce s-au vădit Că locul și l-au părăsit Și-n stare, n-au putut să fie, Ca să se țină-n vrednicie. Acum, înlănțuiți sunt, iată, Și-așteaptă marea judecată.

7Gomora și Sodoma-apoi – Cetăți pe cari le știți și voi – Cu cele care-n jur erau – Cetăți care le-nconjurau – S-au dus, așa precum se știe, Să se dedeie la curvie. Când alte trupuri au poftit, Un foc, din ceruri, a venit Și le-a zdrobit, într-o clipită. Pedeapsa astfel suferită De ele, a ajuns apoi, Să fie pildă pentru noi.

8Și totuși, oamenii acei – Purtați de visele din ei – Iată că trupu-și pângăresc, Dregătorii batjocoresc, Nesocotind – cu bună știre – Orișice fel de stăpânire.

9Atunci când Mihail – cel care Este arhanghelul cel mare – Cu diavolul, în față, sta Și, pentru Moise, se certa, În ce privește trupul lui, Nu i-a răspuns diavolului – În cearta pe care-o purtară – C-o judecată de ocară, Ci doar atât a cuvântat: „De Dumnezeu, să fii mustrat!”

10Dar acești oameni se vădesc, Mereu, că doar batjocoresc, Ceea ce nu au cunoscut Și astfel, singuri, s-au pierdut, În ceea ce-au știut, din fire – Adică din a lor simțire – Ca dobitocul, fără minte.

11O, vai de ei! Luați aminte, Pe ce cărări au apucat: Calea lui Cain, ei au urmat; După Balaam, în rătăcire, S-au lăsat duși, de a lor fire, Prinși de dorința arzătoare, De-a dobândi un câștig mare; Într-o răscoală, au pierit – Ca a lui Core – negreșit!

12Drept stânci ascunse sunt apoi, Oameni-aceștia, printre voi, Atuncea când sunt invitați, La mesele pe cari le dați, Din dragoste. Fără rușine, Se-ndoapă, cât pântecu-i ține. Ca norii, fără apă, sânt Oameni-acești, purtați de vânt. Ei, pomi tomnatici, s-au vădit, Care, nicicând, nu au rodit, Căci ei, de două ori – dragi frați – Sunt morți și dezrădăcinați.

13Ca valurile înspumate Care aleargă-nfuriate, Mereu, pe fața mărilor, Își spumegă rușinea lor Oameni-aceștia. Fiecare, Stele-au ajuns, rătăcitoare; Iar pentru ei, fost-a păstrată Doar negura întunecată, Și-o vor primi, pentru vecie.

14I-a pomenit, în prorocie, Enoh – deci patriarhul care, Al șaptelea, în șir, apare, De la Adam – când a vorbit: „Iată că Domnul a venit, Cu zeci de mii de sfinți, ai Săi,

15Să-i judece pe toți cei răi. Va face, împotriva lor – Și împotriva tuturor – Atunci, o judecată mare, Încredințând, pe fiecare, De faptele ce-s săvârșite Și se vădesc nelegiuite, De vorbele necugetate – Și de ocară – îndreptate, De-acei nelegiuiți, mereu, Către al nostru Dumnezeu.”

16Oameni-aceștia-s cârtitori – Mereu sunt nemulțumitori De soarta lor. Ei dovedesc, Doar după pofte, că trăiesc. Vorbe trufașe au în gură Și-i laudă, peste măsură, Neîncetat – și îi slăvesc – Pe toți cei, de la cari, simțesc Că un câștig primesc apoi.

17Dar prea iubiților frați, voi Să v-amintiți tot ce au spus Cei care, Domnului Iisus, I-au fost apostoli. Astfel, ei V-au spus, de oamenii acei.

18V-au spus că-n vremea de sfârșit, Mulți oameni se vor fi ivit, Cari fi-vor batjocoritori Și de dorințe-ascultători; Mereu, acești nelegiuiți Trăiesc, în pofte-nlănțuiți.

19Ei se vădesc a fi cei care Au să aducă dezbinare, Căci sunt supuși doar poftelor Și nu au Duhu-n trupul lor.

20Dar voi, dragi frați, vă străduiți Și, sufletește, vă zidiți, Doar pe credința dobândită, Cari sfântă este dovedită. Rugați-vă, neîncetat, Prin Duhul Sfânt ce va fost dat,

21Și țineți-vă, tot mereu, În dragostea lui Dumnezeu; Să așteptați, cu dor nespus, Ca Domnul nost’, Hristos Iisus – Cari plin este de îndurare – Să lase, peste fiecare, Viața cea veșnică. Apoi,

22Pe cei ce se despart de voi, Va trebui să îi mustrați.

23Neîncetat, să căutați Să mântuiți, câțiva, din ei – Deci dintre oamenii acei – Smulgându-i ca din foc. Apoi, De alții, milă, s-aveți voi – Milă cu frică-amestecată – Urând, până acolo, iată, Chiar și cămașa dovedită – Cu carne – că a fost mânjită.

24A Celui cari are putere Să vă păzească de cădere, Făcându-vă ca să veniți, La slava Sa, neprihăniți –

25Cari singurul este, mereu, Mântuitor și Dumnezeu, Prin Domnul nost’, Hristos Iisus – Să-I fie slava-n ceruri, sus. Putere și cu măreție – De-asemeni – ale Lui să fie, Cu stăpânirea arătată, La început de vremi, odată. Pe toate, Lui I le închin, Acum și-n veci, de veci. Amin.”

Jump to: