Micah 6

Romanian 2014

← Chapter 5 Jump to: Chapter 7 →

1Să ascultați cuvântul spus De către Domnul Cel de Sus: „Haide degrabă, scoală-te! Scoală și-apoi judecă-te, De-ndată-n fața munților! Fă culmile dealurilor, Ca să audă al tău glas Răsunător, în acel ceas!…

2Munți, ascultați pricina Lui! Ascultați glasul Domnului! Luați aminte și voi cari Vă arătați temelii tari Ale pământului! Căci iată, Domnul are o judecată, Cu-al Său popor, pentru că El Se judecă cu Israel.

3„Ce ți-am făcut, popor al Meu? Cu ce te-oi fi ostenit Eu? Haide, răspunde-Mi negreșit!

4Iată că Eu te-am izbăvit Din al Egiptului ținut, Unde tu, rob, ai fost făcut. Te-am scos din casa de robie, Căci libertate ți-am dat ție. ‘Naintea ta, trimis-am Eu, Atunci, pe Moise – robul Meu – Pe-Aron și pe Maria-apoi!

5Aduceți-vă-aminte voi, Ce-a plănuit Balac, cel care, Peste Moab era mai mare. Aduceți-vă-aminte voi, Ce i-a răspuns Balaam apoi. Balaam era acela care, Părinte, pe Beor, îl are. Să v-amintiți ce s-a-ntâmplat, De la Sitim când ați plecat Și până când ajuns-ați voi, Cu toții, la Ghilgal apoi. Luați aminte, de îndat’, La tot ceea ce s-a-ntâmplat, Ca să cunoașteți ce-a făcut Domnul, în timpul ce-a trecut Și-astfel să știe fiecare Ce binefaceri Domnul are!”

6„Cu ce am să-l întâmpin eu, Pe Domnul Dumnezeul meu? Cu ce mă voi pleca eu, oare – Acum – în fața Celui care Se dovedește-a fi mereu Drept Prea Înaltul Dumnezeu? Să Îl întâmpin – oare – pot, Cu jertfe și arderi de tot? Pot să-L întâmpin cu viței, Chiar dacă de un an sunt ei?

7Însă, primește Domnul, oare, Mii de berbeci? Nevoie are, De zeci de mii de râuri pline De untdelemn? Oare e bine, Pentr-un păcat ce l-am făcut, Să-l dau pe-ntâiul meu născut?”

8„Deci omule, tu ai aflat – Pentru că ți s-a arătat – Ce este bine, de făcut. Și ce altceva ți-a cerut Domnul, decât să împlinești Dreptatea, mila s-o iubești, Umblând smerit apoi, mereu, Față de al tău Dumnezeu?”

9Al Domnului glas strigă tare, Cetății, iar omul cel care Înțelepciune a avut, De al Lui Nume s-a temut!

10Cel rău, în casa lui, mai are Comori nelegiuite, oare? Efa cea mică, blestemată, Mai este-n casa lui aflată?

11Pot Eu curați să-i socotesc, Pe-aceia care folosesc O cumpănă nedreaptă oare, Sau greutăți înșelătoare?

12Pentru că toți ai lui bogați De silnicie-s încărcați, Pentru că cei ce-l locuiesc Necontenit minciuni rostesc Și pentru că limbile lor De-nșelăciune sunt izvor,

13Iată că am să te lovesc Cu suferinți. Te pustiesc Pentru păcatele pe care L-ai săvârșit, fără-ncetare.

14O să mănânci, dar vei vedea Că să te saturi nu-i putea, Iar foamea-n gheare te va ține, Căci ea va rămânea în tine. De ceea ce-ai să izbutești, De la vrăjmași să dobândești, Parte tu nu vei mai avea, Căci o s-o prade sabia.

15Degeaba vei fi semănat, Căci nu ajungi la secerat. Degeaba ai să storci măsline, Căci untdelemnul, de la tine, Va fi luat și n-ai s-ajungi, Cu el – în urmă – să te ungi. Struguri vei strânge; must – din ei – Vei face, dar vin n-ai să bei!

16Căci ei păzesc, necontenit, Ceea ce Omri-a rânduit, Lucrând precum acei pe care Ahab în casa lui îi are, Umblând pe calea tuturor, Ținându-se de sfatul lor. De-aceea – trebuie să știi – De pomină te fac să fii. Cei cari au să te locuiască, Batjocuri au să înghițească, Purtând ocara cea pe care Sărmanul Meu popor o are.”

← Chapter 5 Jump to: Chapter 7 →