bible
ra
🌐 Language
English
Español
Français
Deutsch
Português
Italiano
Nederlands
Русский
中文
日本語
한국어
العربية
Türkçe
Tiếng Việt
ไทย
Indonesia
All Languages
Home
/
Romanian
/
Romanian 2018
/
Ezra 5
Ezra 5
Romanian 2018
← Chapter 4
Jump to:
Chapter 1
Chapter 2
Chapter 3
Chapter 4
Chapter 5
Chapter 6
Chapter 7
Chapter 8
Chapter 9
Chapter 10
Chapter 6 →
1
Profetul Hagai și profetul Zaharia – fiul lui Ido – au profețit iudeilor din teritoriul numit Iuda și din Ierusalim, vorbindu-le în numele Dumnezeului lui Israel.
2
Atunci Zerub-Babel – fiul lui Șealtiel – și Iosua – fiul lui Ioțadac – au început din nou construirea casei lui Dumnezeu din Ierusalim. Împreună cu ei erau și profeții lui Dumnezeu care îi susțineau.
3
În același timp, Tatnai – guvernatorul provinciei de dincolo de râu –, Șetar-Boznai împreună cu prietenii lor, au venit la ei și i-au întrebat: „Cine v-a dat aprobare să reconstruiți această casă și să ridicați aceste ziduri?”
4
Apoi ei au continuat, zicând: „Care sunt numele oamenilor care construiesc această clădire?”
5
Dar ochiul Dumnezeului lor îi veghea pe cei din consiliul bătrânilor iudeilor. Astfel, ei nu au fost opriți până când nu a fost trimisă o informare lui Darius și până când ei nu au primit apoi o scrisoare de la el (cu răspunsul lui) despre acest lucru.
6
Urmează prezentarea uneia dintre copiile scrisorii trimise regelui Darius și care fusese semnată de Tatnai – guvernatorul provinciei de dincolo de râu –, de Șetar-Boznai și de prietenii lor emisari care locuiau în zona de dincolo de râu.
7
În acea scrisoare, ei spuseseră: „Către regele Darius: îți urăm să beneficiezi de toată pacea!
8
Dorim ca regele să știe că ne-am dus în provincia teritoriului numit Iuda, la casa acelui Dumnezeu (supra-) numit mare. Oamenii o reconstruiesc din pietre cioplite. În zidurile ei pun grinzi de lemn. Această lucrare avansează repede și progresează vizibil sub acțiunea mâinilor lor.
9
Noi i-am întrebat pe acei bătrâni și le-am cerut să ne spună cine le-a dat aprobare să reconstruiască această casă și să ridice aceste ziduri.
10
Le-am cerut și numele celor implicați în această acțiune, pentru ca astfel să îți putem scrie numele bărbaților care îi conduc și să ți le prezentăm.
11
Ei ne-au răspuns astfel: «Noi suntem slujitorii Dumnezeului cerului și al pământului. Reconstruim casa care a fost construită cu mulți ani în urmă. Un mare rege al poporului Israel o construise și o terminase.
12
Dar pentru că strămoșii noștri L-au mâniat pe Dumnezeul cerului, El i-a făcut să ajungă sclavii caldeeanului Nabucodonosor – regele Babilonului – care a distrus această casă și a dus poporul în captivitate, în Babilon.
13
Totuși în primul an al guvernării lui Cirus – regele Babilonului –, tocmai regele Cirus a dat aprobare ca această casă a lui Dumnezeu să fie reconstruită.
14
Chiar și vasele de aur și de argint ale casei lui Dumnezeu – pe care le capturase Nabucodonosor din templul de la Ierusalim și pe care le dusese în templul din Babilon – au fost luate de regele Cirus din acel templul și date lui Șeșbațar, pe care l-a desemnat apoi guvernator.
15
I-a zis să ia acele vase, să se ducă să le pună în sanctuarul din Ierusalim și să reconstruiască acea casă pe locul unde fusese ea inițial.
16
Atunci Șeșbațar a venit și a pus temeliile casei lui Dumnezeu din Ierusalim. Astfel, de atunci încoace noi construim; și încă nu am terminat această construcție!»
17
Deci, dacă regele este de acord, propunem să se verifice arhivele imperiale de acolo – din Babilon – ca să se vadă dacă regele Cirus a permis reconstruirea acestei case a lui Dumnezeu din Ierusalim. Apoi regele să ne trimită răspunsul lui cu privire la această situație.”
← Chapter 4
Jump to:
Chapter 1
Chapter 2
Chapter 3
Chapter 4
Chapter 5
Chapter 6
Chapter 7
Chapter 8
Chapter 9
Chapter 10
Chapter 6 →
All chapters:
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10