bible
ra
🌐 Language
English
Español
Français
Deutsch
Português
Italiano
Nederlands
Русский
中文
日本語
한국어
العربية
Türkçe
Tiếng Việt
ไทย
Indonesia
All Languages
Home
/
Romanian
/
Romanian 2020
/
2 Samuel 5
2 Samuel 5
Romanian 2020
← Chapter 4
Jump to:
Chapter 1
Chapter 2
Chapter 3
Chapter 4
Chapter 5
Chapter 6
Chapter 7
Chapter 8
Chapter 9
Chapter 10
Chapter 11
Chapter 12
Chapter 13
Chapter 14
Chapter 15
Chapter 16
Chapter 17
Chapter 18
Chapter 19
Chapter 20
Chapter 21
Chapter 22
Chapter 23
Chapter 24
Chapter 6 →
1
Toate triburile lui Israél au venit la Davíd, la Hebrón, și au zis: „Iată, noi suntem [os din] oasele tale [și carne din] carnea ta!
2
Chiar și înainte, când Saul era rege peste noi, tu erai cel care-l conduceai afară și îl aduceai înăuntru pe Israél. Și Domnul ți-a zis: «Tu îl vei paște pe poporul meu, Israél, și vei deveni conducător peste Israél»”.
3
Toți bătrânii lui Israél au venit la rege, la Hebrón, și regele Davíd a încheiat o alianță cu ei la Hebrón înaintea Domnului. Iar ei l-au uns pe Davíd rege peste Israél.
4
Davíd avea treizeci de ani când a devenit rege și a domnit patruzeci de ani.
5
La Hebrón a domnit peste Iúda șapte ani și șase luni, iar la Ierusalím a domnit treizeci și trei de ani peste întregul Israél și Iúda.
6
Regele și oamenii lui au mers la Ierusalím, la iebuséii care locuiau ținutul. Ei i-au zis lui Davíd: „Să nu intri aici, căci și orbii și șchiopii ți se vor împotrivi”, zicându-și: „Davíd nu va veni aici”.
7
Însă Davíd a capturat fortăreața Sión. Aceasta este cetatea lui Davíd.
8
Davíd a zis în ziua aceea: „Oricine îi va bate pe iebuséi și va urca pe canalul de apă [să-i arunce în canal] pe șchiopii și pe orbii pe care Davíd îi urăște!”. De aceea se zice: „Orbul și șchiopul nu vor intra în casă!”.
9
Davíd a locuit în fortăreață și a numit-o „cetatea lui Davíd”. A făcut construcții de jur împrejur, de la Mílo spre interior.
10
Davíd devenea din ce în ce mai mare și Domnul Dumnezeul Sabaót era cu el.
11
Hirám, regele din Tir, a trimis mesageri la Davíd, lemn de cedru, lucrători în lemn și lucrători în piatră de zid și i-au construit o casă lui Davíd.
12
Davíd a recunoscut că Domnul îl întărea ca rege peste Israél și că-i înălța domnia de dragul poporului său, Israél.
13
Davíd și-a mai luat concubine și soții din Ierusalím după ce a venit din Hebrón și i s-au mai născut fii și fiice.
14
Acestea sunt numele celor care i s-au născut în Ierusalím: Șamúa, Șobáb, Natán și Solomón,
15
Ibhár, Elișúa, Néfeg, Iafía,
16
Elișáma, Eliadá, și Elifélet.
17
Filistenii au auzit că Davíd fusese uns rege peste Israél. Au venit toți filisténii să-l caute pe Davíd. Davíd a auzit și a coborât în fortăreață.
18
Filistenii au venit și s-au răspândit în valea Refaím.
19
Davíd l-a consultat pe Domnul: „Să urc împotriva filisténilor? Îi vei da în mâinile mele?”. Domnul i-a zis lui Davíd: „Urcă, pentru că îi voi da pe filisténi în mâinile tale!”.
20
Davíd a venit la Báal-Perațím, unde i-a bătut. Apoi a zis: „Domnul i-a rupt pe dușmanii mei ca ruperea de ape”. De aceea a dat locului aceluia numele Báal-Perațím.
21
Ei și-au abandonat idolii acolo, iar Davíd și oamenii lui i-au luat.
22
Filistenii au venit din nou și s-au răspândit în valea Refaím.
23
Davíd l-a consultat pe Domnul. [Domnul i-a zis]: „Nu urca, ci înconjoară-i prin spate și vino la ei prin partea Becáim.
24
Când vei auzi un zgomot de pași pe vârfurile lui Becáim, atunci să te grăbești, căci Domnul iese înaintea ta ca să bată tabăra filisténilor!”.
25
Davíd a făcut cum îi poruncise Domnul și i-a bătut pe filisténi de la Ghéba până la Ghézer.
← Chapter 4
Jump to:
Chapter 1
Chapter 2
Chapter 3
Chapter 4
Chapter 5
Chapter 6
Chapter 7
Chapter 8
Chapter 9
Chapter 10
Chapter 11
Chapter 12
Chapter 13
Chapter 14
Chapter 15
Chapter 16
Chapter 17
Chapter 18
Chapter 19
Chapter 20
Chapter 21
Chapter 22
Chapter 23
Chapter 24
Chapter 6 →
All chapters:
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24