bible
ra
🌐 Language
English
Español
Français
Deutsch
Português
Italiano
Nederlands
Русский
中文
日本語
한국어
العربية
Türkçe
Tiếng Việt
ไทย
Indonesia
All Languages
Home
/
Romanian
/
Romanian 2020
/
Luke 4
Luke 4
Romanian 2020
← Chapter 3
Jump to:
Chapter 1
Chapter 2
Chapter 3
Chapter 4
Chapter 5
Chapter 6
Chapter 7
Chapter 8
Chapter 9
Chapter 10
Chapter 11
Chapter 12
Chapter 13
Chapter 14
Chapter 15
Chapter 16
Chapter 17
Chapter 18
Chapter 19
Chapter 20
Chapter 21
Chapter 22
Chapter 23
Chapter 24
Chapter 5 →
1
Isus, plin de Duhul Sfânt, s-a întors de la Iordán și a fost dus de Duh în pustiu
2
timp de patruzeci de zile, fiind ispitit de diavol. Nu a mâncat nimic în zilele acelea și, când ele s-au sfârșit, i-a fost foame.
3
Atunci diavolul i-a zis: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, spune acestei pietre să devină pâine”.
4
Însă Isus i-a răspuns: „Este scris: «Nu numai cu pâine va trăi omul»”.
5
Ducându-l mai sus, i-a arătat într-o clipă toate împărățiile lumii
6
și diavolul i-a spus: „Îți voi da toată autoritatea și gloria lor, pentru că mie mi-a fost dată și o dau cui vreau.
7
Deci, dacă tu mă vei adora, a ta va fi toată”.
8
Răspunzând, Isus i-a spus: „Este scris: «Pe Domnul Dumnezeul tău îl vei adora și numai lui îi vei sluji»”.
9
L-a dus apoi în Ierusalím și l-a așezat pe coama templului și i-a spus: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos de aici,
10
căci este scris: «Le va porunci îngerilor săi în privința ta ca să te păzească
11
și: Te vor duce pe mâini ca nu cumva să-ți lovești piciorul de vreo piatră»”.
12
Însă Isus, răspunzându-i, i-a zis: „S-a spus: «Nu-l vei ispiti pe Domnul Dumnezeul tău!»”.
13
Și după ce a terminat toată ispitirea, diavolul s-a îndepărtat de la el pentru un anumit timp.
14
Isus s-a întors în Galiléea cu puterea Duhului și faima lui s-a răspândit în toate împrejurimile.
15
Iar el învăța în sinagogile lor și era glorificat de toți.
16
A venit la Nazarét, unde fusese crescut, și a intrat în sinagogă după obiceiul lui, în zi de sâmbătă, și s-a ridicat ca să citească.
17
I s-a dat Cartea profetului Isaía și deschizând cartea, a găsit locul în care era scris:
18
„Duhul Domnului este asupra mea: pentru aceasta m-a uns, să duc săracilor vestea cea bună; m-a trimis să proclam celor captivi eliberarea și celor orbi, recăpătarea vederii, să redau libertatea celor asupriți;
19
să vestesc un an de bunăvoință al Domnului”.
20
Apoi, închizând cartea și dând-o înapoi slujitorului, s-a așezat. Ochii tuturor din sinagogă erau ațintiți spre el.
21
A început apoi să le vorbească: „Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta pe care ați [ascultat-o] cu urechile voastre!”.
22
Toți dădeau mărturie în favoarea lui și se mirau de cuvintele de har care ieșeau din gura lui și spuneau: „Nu este acesta fiul lui Iosíf?”.
23
Dar el le-a spus: „Fără îndoială îmi veți zice parabola aceasta: «Doctore, vindecă-te pe tine însuți! Ceea ce am auzit că s-a întâmplat în Cafárnaum, fă și aici, în patria ta!».
24
Adevăr vă spun că niciun profet nu este acceptat în patria sa;
25
și adevărat vă spun că multe văduve erau în Israél în zilele lui Ilíe, când cerul a fost închis timp de trei ani și șase luni, încât s-a făcut mare foamete în toată țara,
26
dar Ilíe nu a fost trimis la niciuna dintre ele, ci doar la o femeie văduvă din Sarépta Sidónului.
27
Și mulți leproși erau în Israél pe timpul profetului Elizéu, dar nimeni dintre ei n-a fost curățat, decât doar Naamán siriánul”.
28
Auzind acestea, toți cei din sinagogă s-au umplut de mânie.
29
Ridicându-se, l-au scos din cetate și l-au dus pe buza prăpastiei de pe colina pe care era construită cetatea lor ca să-l arunce de acolo.
30
Însă el, trecând prin mijlocul lor, a plecat.
31
Apoi a coborât la Cafárnaum – o cetate din Galiléea – și îi învăța [în zilele de] sâmbătă,
32
iar ei erau uimiți de învățătura lui, deoarece cuvântul lui era [spus] cu autoritate.
33
Era în sinagogă un om care avea duh de diavol necurat și striga cu glas puternic:
34
„Ei! Ce ai cu noi, Isuse din Nazarét? Ai venit să ne distrugi? Știu cine ești: Sfântul lui Dumnezeu”.
35
Însă Isus i-a poruncit cu asprime, spunându-i: „Taci și ieși din el!”. Atunci diavolul l-a trântit în mijloc și a ieșit din el fără ca să-i facă vreun rău.
36
I-a cuprins teama pe toți și spuneau unii către alții: „Ce fel de cuvânt este acesta? El le poruncește duhurilor necurate cu autoritate și putere și ele ies!”.
37
Și vestea despre el s-a răspândit în toată împrejurimea.
38
Ieșind din sinagogă, [Isus] a intrat în casa lui Símon. Soacra lui Símon era cuprinsă de o febră mare și l-au rugat pentru ea.
39
Aplecându-se asupra ei, a poruncit cu asprime febrei și aceasta a lăsat-o. Ridicându-se îndată, ea îi servea.
40
La apusul soarelui, toți cei care aveau bolnavi de diferite boli îi aduceau la el, iar el, punându-și mâinile peste fiecare dintre ei, îi vindeca:
41
din mulți ieșeau diavoli care strigau și spuneau: „Tu ești Fiul lui Dumnezeu!”. Dar el, mustrându-i, nu le permitea să vorbească pentru că știau că el este Cristos.
42
După ce s-a făcut ziuă, ieșind, a mers într-un loc pustiu, însă mulțimile îl căutau și, ajungând până la el, voiau să-l oprească să plece de la ei.
43
Dar el le-a spus: „Trebuie să vestesc împărăția lui Dumnezeu și celorlalte cetăți, pentru că de aceea am fost trimis”.
44
Și predica prin sinagogile din Iudéea.
← Chapter 3
Jump to:
Chapter 1
Chapter 2
Chapter 3
Chapter 4
Chapter 5
Chapter 6
Chapter 7
Chapter 8
Chapter 9
Chapter 10
Chapter 11
Chapter 12
Chapter 13
Chapter 14
Chapter 15
Chapter 16
Chapter 17
Chapter 18
Chapter 19
Chapter 20
Chapter 21
Chapter 22
Chapter 23
Chapter 24
Chapter 5 →
All chapters:
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24