bible
ra
🌐 Language
English
Español
Français
Deutsch
Português
Italiano
Nederlands
Русский
中文
日本語
한국어
العربية
Türkçe
Tiếng Việt
ไทย
Indonesia
All Languages
Home
/
Romanian
/
Romanian 2021
/
Esther 6
Esther 6
Romanian 2021
← Chapter 5
Jump to:
Chapter 1
Chapter 2
Chapter 3
Chapter 4
Chapter 5
Chapter 6
Chapter 7
Chapter 8
Chapter 9
Chapter 10
Chapter 7 →
1
În noaptea aceea, împăratul n-a putut să doarmă. A cerut să-i fie adusă „Cartea cronicilor“, adică analele, și i s-a citit împăratului din ea.
2
S-a găsit scris ce descoperise Mardoheu cu privire la Bigtana și Tereș, doi dintre eunucii împăratului, responsabili cu paza porții, care încercaseră să ridice mâna împotriva împăratului Ahașveroș.
3
Împăratul a întrebat: ‒ Ce onoare și ce răsplată i s-au dat lui Mardoheu pentru aceasta? Tinerii slujitori ai împăratului au răspuns: ‒ Nu i s-a dat nimic.
4
Atunci împăratul a întrebat: ‒ Cine este în curte? Haman tocmai intrase în curtea exterioară a palatului împăratului, cu gând să-i ceară împăratului să-l spânzure pe Mardoheu pe spânzurătoarea pe care i-o pregătise.
5
Slujitorii împăratului i-au răspuns: ‒ Iată, Haman este în curte! Împăratul a zis: ‒ Să intre!
6
Imediat ce Haman a intrat, împăratul l-a și întrebat: ‒ Ce trebuie făcut pentru omul pe care împăratul dorește să-l onoreze? Haman a zis în inima lui: „Pe cine altul ar dori împăratul să-l onoreze mai mult, dacă nu pe mine?“.
7
Haman i-a răspuns împăratului: ‒ Omului pe care împăratul dorește să-l onoreze
8
să i se aducă mantia imperială, cu care se îmbracă împăratul, calul pe care călărește împăratul și să i se pună pe cap coroana împărătească.
9
Calul și haina să fie date celui mai nobil dintre demnitarii împăratului, iar el să-l îmbrace pe omul pe care împăratul dorește să-l onoreze, să-l plimbe călare pe cal prin piața cetății și să strige înaintea lui: „Așa se va face omului pe care împăratul dorește să-l onoreze!“.
10
Împăratul i-a zis apoi lui Haman: ‒ Grăbește-te de ia mantia și calul, așa cum ai spus, și fă-i întocmai lui Mardoheu, iudeul care stă la poarta împăratului. Să nu lași nimic nefăcut din ce ai zis!
11
Haman a luat mantia și calul, l-a îmbrăcat pe Mardoheu și l-a plimbat călare pe cal prin piața cetății, strigând înaintea lui: „Așa se va face omului pe care împăratul dorește să-l onoreze!“.
12
După aceea, Mardoheu s-a întors la poarta împăratului, iar Haman s-a grăbit să plece acasă, plângând și cu capul acoperit.
13
Haman a istorisit soției sale, Zereș, și tuturor prietenilor săi tot ce i s-a întâmplat. Atunci prietenii lui înțelepți și Zereș, soția sa, i-au zis: „Dacă Mardoheu, înaintea căruia ai început să cazi, este din neamul iudeilor, nu-l vei putea învinge, ci cu siguranță vei cădea înaintea lui!“.
14
În timp ce vorbeau cu el, au sosit eunucii împăratului și s-au grăbit să-l ducă pe Haman la ospățul pregătit de Estera.
← Chapter 5
Jump to:
Chapter 1
Chapter 2
Chapter 3
Chapter 4
Chapter 5
Chapter 6
Chapter 7
Chapter 8
Chapter 9
Chapter 10
Chapter 7 →
All chapters:
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10