bible
ra
🌐 Language
English
Español
Français
Deutsch
Português
Italiano
Nederlands
Русский
中文
日本語
한국어
العربية
Türkçe
Tiếng Việt
ไทย
Indonesia
All Languages
Home
/
Romanian
/
Romanian 2021
/
Numbers 23
Numbers 23
Romanian 2021
← Chapter 22
Jump to:
Chapter 1
Chapter 2
Chapter 3
Chapter 4
Chapter 5
Chapter 6
Chapter 7
Chapter 8
Chapter 9
Chapter 10
Chapter 11
Chapter 12
Chapter 13
Chapter 14
Chapter 15
Chapter 16
Chapter 17
Chapter 18
Chapter 19
Chapter 20
Chapter 21
Chapter 22
Chapter 23
Chapter 24
Chapter 25
Chapter 26
Chapter 27
Chapter 28
Chapter 29
Chapter 30
Chapter 31
Chapter 32
Chapter 33
Chapter 34
Chapter 35
Chapter 36
Chapter 24 →
1
Balaam i-a zis lui Balak: „Construiește-mi aici șapte altare și pregătește-mi șapte tauri și șapte berbeci“.
2
Balak a făcut cum spusese Balaam; Balak și Balaam au adus câte un taur și un berbec pe fiecare altar.
3
Apoi Balaam i-a zis lui Balak: „Stai lângă arderea ta de tot, iar eu mă voi îndepărta. Poate că Domnul va veni să mă întâlnească, și orice cuvânt pe care mi-l va arăta, ți-l voi spune“. Și s-a dus într-un loc aflat la o înălțime mai mare.
4
Dumnezeu l-a întâlnit pe Balaam, iar Balaam I-a zis: ‒ Am pregătit șapte altare și pe fiecare am pregătit câte un taur și un berbec.
5
Domnul a pus un cuvânt în gura lui Balaam și i-a zis: ‒ Întoarce-te la Balak și așa să-i vorbești.
6
El s-a întors la Balak și iată că acesta stătea lângă arderea sa de tot împreună cu toți conducătorii Moabului.
7
Atunci Balaam și-a rostit profeția și a zis: „Balak m-a adus din Aram, regele Moabului m-a chemat din munții estului, zicând: «Vino și blestemă-l pe Iacov pentru mine, vino și acuză-l pe Israel!».
8
Cum pot eu să-l blestem pe cel pe care Dumnezeu nu l-a blestemat? Cum pot eu să-l acuz pe cel pe care Domnul nu l-a acuzat?
9
Iată, îl văd de pe vârfurile stâncilor, îl privesc de pe înălțimea dealurilor. Este un popor care locuiește singur, care nu se consideră ca făcând parte dintre națiuni.
10
Cine poate să numere pulberea lui Iacov și să spună numărul unui sfert din Israel? Să moară sufletul meu de moartea celor drepți și sfârșitul meu să fie ca al lor!“.
11
Balak i-a zis lui Balaam: ‒ Ce mi-ai făcut? Eu te-am adus ca să-mi blestemi dușmanii, dar iată că tu îi binecuvântezi din plin!
12
Balaam a răspuns și a zis: ‒ Nu trebuie oare să fiu atent să vorbesc ce-mi pune Domnul în gură?
13
Balak i-a zis: ‒ Vino, te rog, cu mine în alt loc de unde-l poți vedea. Vei vedea doar o parte din el; nu-l vei vedea pe tot. Blestemă-l de acolo pentru mine!
14
Și l-a dus în Câmpia Străjerilor, spre vârful muntelui Pisga. Acolo a construit șapte altare și a adus pe fiecare câte un taur și un berbec.
15
Balaam i-a zis lui Balak: ‒ Rămâi aici, lângă arderea ta de tot, iar eu Îl voi întâlni acolo.
16
Domnul l-a întâlnit pe Balaam și a pus un cuvânt în gura lui. Apoi i-a zis: „Întoarce-te la Balak și așa să-i vorbești“.
17
El s-a întors la Balak și iată că acesta stătea lângă arderea sa de tot împreună cu toți conducătorii Moabului. Balak l-a întrebat: ‒ Ce a spus Domnul?
18
Atunci el și-a rostit profeția și a zis: „Ridică-te, Balak, și ascultă! Fii atent la mine, fiul lui Țipor!
19
Dumnezeu nu este om și nu minte; El nu este ca un fiu al omului care se răzgândește. Vorbește El oare fără să înfăptuiască? Promite El oare fără să împlinească?
20
Iată, am primit poruncă să binecuvântez. El a binecuvântat, și eu nu pot schimba nimic.
21
El nu vede nicio nelegiuire în Iacov; nu vede nicio răutate în Israel. Domnul, Dumnezeul lui, este cu el, iar strigătul Împăratului este în mijlocul lui.
22
Dumnezeu i-a scos din Egipt; ei sunt precum coarnele unui bivol sălbatic.
23
Nu există nicio vrajă împotriva lui Iacov, niciun farmec împotriva lui Israel. Acum se va spune despre Iacov și despre Israel: «Priviți ce a făcut Dumnezeu!».
24
Iată, poporul se ridică precum o leoaică și se înalță ca un leu care nu se odihnește până nu a devorat prada și până nu a băut sângele celor sfâșiați“.
25
Balak i-a zis lui Balaam: ‒ Dacă nu-i blestemi, nici nu-i binecuvânta!
26
Balaam a răspuns și i-a zis lui Balak: ‒ Nu ți-am spus eu: „Tot ce va spune Domnul, aceea voi face“?
27
Atunci Balak i-a zis lui Balaam: ‒ Vino, te rog, ca să te duc într-un alt loc. Poate că lui Dumnezeu îi va plăcea să-i blestemi pentru mine de acolo.
28
Balak l-a dus pe Balaam pe vârful muntelui Peor, de unde se vede deșertul.
29
Balaam i-a zis lui Balak: ‒ Construiește-mi aici șapte altare și pregătește-mi șapte tauri și șapte berbeci.
30
Balak a făcut cum spusese Balaam și a adus pe fiecare altar câte un taur și un berbec.
← Chapter 22
Jump to:
Chapter 1
Chapter 2
Chapter 3
Chapter 4
Chapter 5
Chapter 6
Chapter 7
Chapter 8
Chapter 9
Chapter 10
Chapter 11
Chapter 12
Chapter 13
Chapter 14
Chapter 15
Chapter 16
Chapter 17
Chapter 18
Chapter 19
Chapter 20
Chapter 21
Chapter 22
Chapter 23
Chapter 24
Chapter 25
Chapter 26
Chapter 27
Chapter 28
Chapter 29
Chapter 30
Chapter 31
Chapter 32
Chapter 33
Chapter 34
Chapter 35
Chapter 36
Chapter 24 →
All chapters:
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
32
33
34
35
36