bible
ra
🌐 Language
English
Español
Français
Deutsch
Português
Italiano
Nederlands
Русский
中文
日本語
한국어
العربية
Türkçe
Tiếng Việt
ไทย
Indonesia
All Languages
Home
/
Romanian
/
Romanian 2022
/
Exodus 6
Exodus 6
Romanian 2022
← Chapter 5
Jump to:
Chapter 1
Chapter 2
Chapter 3
Chapter 4
Chapter 5
Chapter 6
Chapter 7
Chapter 8
Chapter 9
Chapter 10
Chapter 11
Chapter 12
Chapter 13
Chapter 14
Chapter 15
Chapter 16
Chapter 17
Chapter 18
Chapter 19
Chapter 20
Chapter 21
Chapter 22
Chapter 23
Chapter 24
Chapter 25
Chapter 26
Chapter 27
Chapter 28
Chapter 29
Chapter 30
Chapter 31
Chapter 32
Chapter 33
Chapter 34
Chapter 35
Chapter 36
Chapter 37
Chapter 38
Chapter 39
Chapter 40
Chapter 7 →
1
DOMNUL i‑a zis lui Moise: „Acum vei vedea ce‑i voi face lui Faraon, căci o mână puternică îl va sili să‑i lase să plece, o mână puternică îl va sili să‑i izgonească din țara lui.”
2
Dumnezeu i‑a vorbit lui Moise și i‑a zis: „Eu sunt DOMNUL.
3
M‑am arătat lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov ca Dumnezeul Atotputernic, dar n‑am fost cunoscut de ei sub Numele Meu, ca DOMNUL.
4
De asemenea, am statornicit legământul Meu cu ei ca să le dau țara Canaan, țara pribegiei lor, în care au locuit ca străini.
5
Și tot Eu am auzit geamătul fiilor lui Israel, pe care‑i țin egiptenii ca robi, și Mi‑am adus aminte de legământul Meu.
6
De aceea, spune‑le fiilor lui Israel: «Eu sunt DOMNUL. Eu vă voi scoate de sub asuprirea egiptenilor, vă voi izbăvi din robia lor și vă voi răscumpăra cu braț întins și cu mari pedepse.
7
Vă voi lua ca popor al Meu și voi fi Dumnezeul vostru, și veți cunoaște că Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru, care vă scot de sub asuprirea egiptenilor.
8
Eu vă voi duce în țara pe care am jurat că le‑o voi da lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov; Eu o să v‑o dau în stăpânire – Eu, DOMNUL.»”
9
Moise le‑a vorbit întocmai fiilor lui Israel, dar ei nu l‑au ascultat, din pricina duhului lor deznădăjduit și a robiei aspre.
10
DOMNUL i‑a vorbit lui Moise și i‑a zis:
11
„Du‑te și spune‑i lui Faraon, împăratul Egiptului, să‑i lase pe fiii lui Israel să plece din țara lui!”
12
Moise a răspuns în fața DOMNULUI astfel: „Iată că nici măcar fiii lui Israel nu m‑au ascultat. Cum are să mă asculte Faraon pe mine, care n‑am o vorbire ușoară?”
13
DOMNUL le‑a vorbit lui Moise și lui Aaron și le‑a dat porunci cu privire la fiii lui Israel și cu privire la Faraon, împăratul Egiptului, ca să‑i scoată din țara Egiptului pe fiii lui Israel.
14
Acestea sunt căpeteniile caselor părintești: Fiii lui Ruben, întâiul născut al lui Israel: Enoh și Palu, Hețron și Carmi. Acestea sunt familiile lui Ruben.
15
Fiii lui Simeon: Iemuel și Iamin și Ohad și Iachin și Țohar și Saul, fiu născut dintr‑o canaanită. Acestea sunt familiile lui Simeon.
16
Acestea sunt numele fiilor lui Levi, după spița neamului lor: Gherșon și Chehat și Merari. Anii vieții lui Levi au fost o sută treizeci și șapte.
17
Fiii lui Gherșon: Libni și Șimei, după familiile lor.
18
Fiii lui Chehat: Amram, Ițehar, Hebron și Uziel. Anii vieții lui Chehat au fost o sută treizeci și trei.
19
Fiii lui Merari: Mahli și Muși. Acestea sunt familiile lui Levi, după spița neamului lor.
20
Amram a luat‑o de soție pe mătușa sa Iochebed, și ea i‑a născut pe Aaron și pe Moise. Anii vieții lui Amram au fost o sută treizeci și șapte.
21
Fiii lui Ițehar: Core, Nefeg și Zicri.
22
Fiii lui Uziel: Mișael, Elțafan și Sitri.
23
Aaron a luat‑o de soție pe Elișeba, fata lui Aminadab, sora lui Nahșon, și ea i‑a născut pe Nadab și pe Abihu, pe Eleazar și pe Itamar.
24
Fiii lui Core: Asir, Elcana și Abiasaf. Acestea sunt familiile coriților.
25
Eleazar, fiul lui Aaron, a luat‑o de soție pe una din fetele lui Putiel, și ea l‑a născut pe Fineas. Acestea sunt căpeteniile părintești ale leviților după familiile lor.
26
Aceștia sunt Aaron și Moise, cărora DOMNUL le‑a zis: „Scoateți‑i din țara Egiptului pe fiii lui Israel, după oștirile lor!”
27
Ei sunt aceia care i‑au vorbit lui Faraon, împăratul Egiptului, ca să‑i scoată pe fiii lui Israel din Egipt. Aceștia sunt Moise și Aaron.
28
În ziua când DOMNUL i‑a vorbit lui Moise în țara Egiptului,
29
DOMNUL i‑a zis lui Moise astfel: „Eu sunt DOMNUL. Spune‑i lui Faraon, împăratul Egiptului, tot ce‑ți spun Eu!”
30
Și Moise a răspuns înaintea DOMNULUI: „Iată, eu nu vorbesc ușor. Cum mă va asculta pe mine Faraon?”
← Chapter 5
Jump to:
Chapter 1
Chapter 2
Chapter 3
Chapter 4
Chapter 5
Chapter 6
Chapter 7
Chapter 8
Chapter 9
Chapter 10
Chapter 11
Chapter 12
Chapter 13
Chapter 14
Chapter 15
Chapter 16
Chapter 17
Chapter 18
Chapter 19
Chapter 20
Chapter 21
Chapter 22
Chapter 23
Chapter 24
Chapter 25
Chapter 26
Chapter 27
Chapter 28
Chapter 29
Chapter 30
Chapter 31
Chapter 32
Chapter 33
Chapter 34
Chapter 35
Chapter 36
Chapter 37
Chapter 38
Chapter 39
Chapter 40
Chapter 7 →
All chapters:
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
32
33
34
35
36
37
38
39
40