bible
ra
🌐 Language
English
Español
Français
Deutsch
Português
Italiano
Nederlands
Русский
中文
日本語
한국어
العربية
Türkçe
Tiếng Việt
ไทย
Indonesia
All Languages
Home
/
Romanian
/
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
/
Amos 4
Amos 4
Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
← Chapter 3
Jump to:
Chapter 1
Chapter 2
Chapter 3
Chapter 4
Chapter 5
Chapter 6
Chapter 7
Chapter 8
Chapter 9
Chapter 5 →
1
Ascultați cuvântul acesta, juncane din Basan, de pe muntele Samariei, voi, care-i asupriți pe cei sărmani, îi zdrobiți pe cei lipsiți și le ziceți bărbaților voștri: „Dați-ne să bem!”
2
Domnul Dumnezeu a jurat pe sfințenia Lui și a zis: „Iată, vin zile pentru voi când vă vor prinde cu cârligele, și rămășița voastră – cu undițe de pescari;
3
veți ieși prin spărturi, fiecare drept înainte, și veți fi lepădate în Harmon”, zice Domnul.
4
„Duceți-vă numai la Betel și păcătuiți! Duceți-vă la Ghilgal și păcătuiți și mai mult! Aduceți-vă jertfele în fiecare dimineață și zeciuielile la fiecare trei zile!
5
Faceți să fumege jertfe de mulțumire făcute cu aluat! Trâmbițați-vă, vestiți-vă darurile de mâncare de bunăvoie! Căci așa vă place, copii ai lui Israel”, zice Domnul Dumnezeu.
6
„Și Eu, de partea Mea, v-am trimis foametea în toate cetățile voastre și lipsa de pâine în toate locuințele voastre. Cu toate acestea, tot nu v-ați întors la Mine”, zice Domnul.
7
„N-am vrut să vă dau nici ploaie când mai erau încă trei luni până la secerat; am dat ploaie peste o cetate, dar n-am dat ploaie peste o altă cetate; într-un ogor a plouat, și altul, în care n-a plouat, s-a uscat.
8
Două, trei cetăți s-au dus la alta ca să bea apă, și tot nu și-au potolit setea. Cu toate acestea, tot nu v-ați întors la Mine”, zice Domnul.
9
„V-am lovit cu rugină în grâu și cu tăciune; grădinile voastre cele multe, viile, smochinii și măslinii voștri i-au mâncat deseori lăcustele. Cu toate acestea, tot nu v-ați întors la Mine”, zice Domnul.
10
„Am trimis în voi ciuma, ca în Egipt; v-am ucis tinerii cu sabia și am lăsat să vi se ia caii, am făcut să vi se suie în nări duhoarea taberei voastre. Și, cu toate acestea, tot nu v-ați întors la Mine”, zice Domnul.
11
„V-am nimicit ca pe Sodoma și pe Gomora, pe care le-a nimicit Dumnezeu, și ați fost ca un tăciune scos din foc. Cu toate acestea, tot nu v-ați întors la Mine”, zice Domnul.
12
„De aceea îți voi face astfel, Israele, și fiindcă îți voi face astfel, pregătește-te să-L întâlnești pe Dumnezeul tău, Israele!”
13
Căci iată că El a întocmit munții, a făcut vântul și îi spune omului până și gândurile lui. El preface zorile în întuneric și umblă pe înălțimile pământului: Domnul, Dumnezeul Oștirilor, este Numele Lui.
← Chapter 3
Jump to:
Chapter 1
Chapter 2
Chapter 3
Chapter 4
Chapter 5
Chapter 6
Chapter 7
Chapter 8
Chapter 9
Chapter 5 →
All chapters:
1
2
3
4
5
6
7
8
9