Lamentations 1

Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)

Jump to: Chapter 2 →

1Vai! Cum stă părăsită acum cetatea aceasta atât de plină de popor altădată! A rămas ca o văduvă. Ea, care altădată era mare între neamuri, fruntașă printre țări, a ajuns roabă astăzi.

2Plânge amarnic noaptea și-i curg lacrimi pe obraji. Niciunul din toți cei ce o iubeau n-o mângâie; toți prietenii ei au părăsit-o și i s-au făcut vrăjmași.

3Iuda a plecat în pribegie din pricina apăsării și a muncilor grele. Locuiește în mijlocul neamurilor și nu găsește odihnă. Toți prigonitorii lui l-au ajuns tocmai când îi era mai mare strâmtorarea.

4Drumurile Sionului sunt triste, căci nimeni nu se mai duce la sărbători; toate porțile lui sunt pustii, preoții lui oftează; fecioarele lui sunt mâhnite și el însuși este plin de amărăciune.

5Asupritorii lui sar biruitori, vrăjmașii lui sunt mulțumiți. Căci Domnul l-a smerit din pricina mulțimii păcatelor lui; copiii lui au mers în robie înaintea asupritorului.

6S-a dus de la fiica Sionului toată podoaba ei. Căpeteniile ei au ajuns ca niște cerbi care nu găsesc pășune și merg fără putere înaintea celui ce-i gonește.

7În zilele necazului și ale ticăloșiei lui, Ierusalimul își aduce aminte de toate bunătățile de care a avut parte din zilele străbune; când a căzut poporul lui în mâna asupritorului, nimeni nu i-a venit în ajutor, iar vrăjmașii se uitau la el și râdeau de prăbușirea lui.

8Greu a păcătuit Ierusalimul! De aceea a ajuns de scârbă. Toți cei ce-l prețuiau îl disprețuiesc acum, văzându-i goliciunea, și el însuși se întoarce în altă parte și oftează.

9Necurăția stătea lipită de poala hainei lui, și nu se gândea la sfârșitul său. A căzut greu de tot. Nimeni nu-l mângâie. „Vezi-mi ticăloșia, Doamne, căci iată ce semeț este vrăjmașul!”

10Asupritorul a întins mâna la tot ce avea el mai scump; ba încă a văzut cum în Locașul lui cel sfânt au intrat neamurile, cărora Tu le porunciseși să nu intre în adunarea Ta!

11Tot poporul lui caută pâine suspinând; și-au dat lucrurile scumpe pe hrană, numai ca să-și țină viața. „Uită-Te, Doamne, și privește cât de înjosit sunt!”

12„O, voi, care treceți pe lângă mine, priviți și vedeți dacă este vreo durere ca durerea mea, ca durerea cu care m-a lovit Domnul în ziua mâniei Lui aprinse!

13Mi-a azvârlit de sus în oase un foc care le arde; mi-a întins un laț sub picioare și m-a dat înapoi. M-a lovit cu pustiire și cu o lâncezeală de toate zilele.

14Mâna Lui a legat jugul nelegiuirilor mele, care stau împletite și legate de gâtul meu. Mi-a frânt puterea. Domnul m-a dat în mâinile acelora cărora nu pot să le stau împotrivă.

15Domnul i-a trântit la pământ pe toți vitejii din mijlocul meu; a strâns o oștire împotriva mea, ca să-mi prăpădească tineretul; ca în teasc a călcat-o Domnul pe fecioara, fiica lui Iuda.

16De aceea plâng, îmi varsă lacrimi ochii, căci S-a depărtat de la mine Cel ce trebuia să mă mângâie, Cel ce trebuia să-mi învioreze viața; fiii mei sunt zdrobiți, căci vrăjmașul a biruit.”

17Sionul întinde mâinile rugător, și nimeni nu-l mângâie. Domnul a trimis împotriva lui Iacov, de jur împrejur, vrăjmași; Ierusalimul a ajuns de batjocură în mijlocul lor.

18„Domnul este drept, căci m-am răzvrătit împotriva poruncilor Lui. Ascultați, toate popoarele, și vedeți-mi durerea! Fecioarele și tinerii mei s-au dus în robie.

19Mi-am chemat prietenii, dar m-au înșelat, preoții și bătrânii mei au murit în cetate, căutând hrană ca să-și țină viața.

20Doamne, uită-Te la necazul meu! Lăuntrul meu fierbe, mi s-a întors inima în mine, căci am fost neascultător. Afară sabia m-a lăsat fără copii, în casă – moartea.

21M-au auzit suspinând, dar nimeni nu m-a mângâiat. Toți vrăjmașii mei, când au aflat de nenorocirea mea, s-au bucurat că Tu ai adus-o, dar vei aduce, vei vesti ziua când și ei vor fi ca mine.

22Adu toată răutatea lor înaintea Ta și fă-le cum mi-ai făcut mie pentru toate fărădelegile mele! Căci suspinele mele sunt multe, și inima îmi este bolnavă.”

Jump to: Chapter 2 →