bible
ra
🌐 Language
English
Español
Français
Deutsch
Português
Italiano
Nederlands
Русский
中文
日本語
한국어
العربية
Türkçe
Tiếng Việt
ไทย
Indonesia
All Languages
Home
/
Romanian
/
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
/
1 Samuel 22
1 Samuel 22
Romanian VDC 1924 (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
← Chapter 21
Jump to:
Chapter 1
Chapter 2
Chapter 3
Chapter 4
Chapter 5
Chapter 6
Chapter 7
Chapter 8
Chapter 9
Chapter 10
Chapter 11
Chapter 12
Chapter 13
Chapter 14
Chapter 15
Chapter 16
Chapter 17
Chapter 18
Chapter 19
Chapter 20
Chapter 21
Chapter 22
Chapter 23
Chapter 24
Chapter 25
Chapter 26
Chapter 27
Chapter 28
Chapter 29
Chapter 30
Chapter 31
Chapter 23 →
1
David a plecat de acolo şi a scăpat în peştera Adulam. Fraţii lui şi toată casa tatălui său au aflat şi s-au coborât la el.
2
Toţi cei ce se aflau în nevoie, care aveau datorii sau care erau nemulţumiţi, s-au strâns la el, şi el a ajuns căpetenia lor. Astfel s-au unit cu el aproape patru sute de oameni.
3
De acolo David s-a dus la Miţpe, în ţara Moabului. El a zis împăratului Moabului: "Dă voie, te rog, tatălui meu şi mamei mele să vină la voi, până voi şti ce va face Dumnezeu cu mine."
4
Şi i-a adus înaintea împăratului Moabului şi au locuit cu el în tot timpul cât a stat David în cetăţuie.
5
Prorocul Gad a zis lui David: "Nu sta în cetăţuie, ci du-te şi intră în ţara lui Iuda." Şi David a plecat şi a ajuns la pădurea Heret.
6
Saul a aflat că David şi oamenii lui au fost descoperiţi. Saul şedea sub tamarisc, la Ghibeea, pe înălţime; avea suliţa în mână, şi toţi slujitorii lui stăteau lângă el.
7
Şi Saul a zis slujitorilor săi de lângă el: "Ascultaţi, beniamiţi! Vă va da fiul lui Isai la toţi ogoare şi vii? Va face el din voi toţi căpetenii peste o mie şi căpetenii peste o sută?
8
Dacă nu, de ce v-aţi unit toţi împotriva mea şi nimeni nu mi-a dat de ştire despre legământul fiului meu cu fiul lui Isai? Pentru ce n-a fost nimeni dintre voi pe care să-l doară inima pentru mine şi să mă înştiinţeze că fiul meu a răsculat pe robul meu împotriva mea, ca să-mi întindă curse, cum face astăzi?"
9
Doeg, edomitul, care era şi el printre slujitorii lui Saul, a răspuns: "Eu am văzut pe fiul lui Isai venind la Nob, la Ahimelec, fiul lui Ahitub.
10
Ahimelec a întrebat pe Domnul pentru el, i-a dat merinde şi i-a dat sabia lui Goliat, filisteanul."
11
Împăratul a trimis după Ahimelec, fiul lui Ahitub, preotul, şi după toată casa tatălui său, după preoţii care erau la Nob. Ei au venit toţi la împărat.
12
Saul a zis: "Ascultă, fiul lui Ahitub!" El a răspuns: "Iată-mă, domnul meu!"
13
Saul i-a zis: "Pentru ce v-aţi unit împotriva mea, tu şi fiul lui Isai? Pentru ce i-ai dat pâine şi o sabie şi ai întrebat pe Dumnezeu pentru el, ca să se ridice împotriva mea şi să-mi întindă curse, cum face astăzi?"
14
Ahimelec a răspuns împăratului: "Care dintre slujitorii tăi poate fi pus alături cu credinciosul David, ginerele împăratului, gata la poruncile lui şi înconjurat cu cinste în casa ta?
15
Oare de astăzi am început eu să întreb pe Dumnezeu pentru el? Departe de mine aşa ceva! Să nu arunce împăratul nicio vină asupra robului său, nici asupra nimănui din casa tatălui meu, căci robul tău nu ştie nimic din toate acestea, nici lucru mic, nici lucru mare."
16
Împăratul a zis: "Trebuie să mori, Ahimelec, tu şi toată casa tatălui tău."
17
Şi împăratul a zis alergătorilor care stăteau lângă el: "Întoarceţi-vă şi omorâţi pe preoţii Domnului; căci s-au învoit cu David: au ştiut bine că fuge şi nu mi-au dat de veste." Dar slujitorii împăratului n-au voit să întindă mâna ca să lovească pe preoţii Domnului.
18
Atunci împăratul a zis lui Doeg: "Întoarce-te şi loveşte pe preoţi." Şi Doeg, edomitul, s-a întors şi a lovit pe preoţi; a omorât în ziua aceea optzeci şi cinci de oameni care purtau efodul de in.
19
Saul a mai trecut prin ascuţişul sabiei cetatea preoţească Nob; bărbaţi şi femei, copii şi prunci, boi, măgari şi oi: toţi au căzut sub ascuţişul sabiei.
20
Un fiu al lui Ahimelec, fiul lui Ahitub, a scăpat. Numele lui era Abiatar. A fugit la David
21
şi i-a spus că Saul a ucis pe preoţii Domnului.
22
David a zis lui Abiatar: "M-am gândit chiar în ziua aceea că Doeg, edomitul, fiind acolo, nu se putea să nu spună lui Saul. Eu sunt pricina morţii tuturor sufletelor din casa tatălui tău.
23
Rămâi cu mine, nu te teme de nimic, căci cel ce caută să ia viaţa mea caută s-o ia şi pe a ta; lângă mine vei fi bine păzit."
← Chapter 21
Jump to:
Chapter 1
Chapter 2
Chapter 3
Chapter 4
Chapter 5
Chapter 6
Chapter 7
Chapter 8
Chapter 9
Chapter 10
Chapter 11
Chapter 12
Chapter 13
Chapter 14
Chapter 15
Chapter 16
Chapter 17
Chapter 18
Chapter 19
Chapter 20
Chapter 21
Chapter 22
Chapter 23
Chapter 24
Chapter 25
Chapter 26
Chapter 27
Chapter 28
Chapter 29
Chapter 30
Chapter 31
Chapter 23 →
All chapters:
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31