1 Samuel 1

Romanian 2014

Jump to: Chapter 2 →

1Era un om, din Efraim – De la Ramataim-Țofim – Care, Elcana, se numea. Tatăl pe care îl avea Fusese, Ieroham, numit Și de Elihu-i zămislit; Elihu e acela care, Pe Tohu, drept părinte-l are; Tohu în lume a venit, Prin Țuf, cari fost-a Efratit.

2Două neveste-avea Elcana: Pe cea dintâi o chema Ana, Iar cea de-a doua se numea Penina. Omul se suia,

3Din Silo – din cetatea lui – Să se închine Domnului. Astfel, bărbatul se pornea, O dată-n an, și se ducea – Alături de al său popor – Ca Domnului oștirilor, Să Îi dea jertfe potrivite, Care-s prin Lege rânduite. Pe-atunci, doi preoți i-au slujit Lui Dumnezeu. Ei s-au numit Hofni și Fineas; cei doi, iată, Pe Eli, îl aveau, drept tată.

4În ziua-n care își ducea Elcana jertfa, îi dădea Peninei, câteva bucăți, Apoi – ca și în alte dăți – Copiilor ce îi avea – Pe care îi născuse ea – Le dăruia, la fiecare, Bucăți din jertfă, după care

5Dădea o parte îndoită, Pentru soția sa iubită, Cari Ana se chemase. Ea, Copii să aibă, nu putea, Căci Domnul, stearpă, o făcuse.

6Penina, ăst fapt, îl știuse Și de aceea, niciodat’, S-o necăjească, n-a-ncetat.

7În anii toți care-au trecut, La fel, Penina a făcut. De câte ori Ana mergea La casa Domnului, venea Penina-ndată să-i vorbească Și astfel, să o necăjească. Ana, atunci, amar plângea Și să mănânce, nu voia.

8Bărbatul ei a căutat S-o mângâie și-a cuvântat: „De ce plângi Ano? Ce te-apasă, De nici nu vrei să stai la masă? De ce ți-e inima-ntristată Și tot mereu ești supărată? Ano privește-acum, la mine, Și spune-mi: oare, pentru tine, Nu prețuiesc, mult mai mult, eu, Decât zece feciori, mereu?”

9Când toți sfârșit-au de mâncat, Ana, la Templu, a plecat. Eli, preotul Domnului, Lângă ușiorii Templului, Era, pe-un scaun așezat.

10Ana, cu sufletu-ntristat, Plângea și se ruga, mereu, Sprijind cerând, lui Dumnezeu.

11Ea a făcut o juruință, Căci avusese o dorință: „O, Doamne al oștirilor! Dacă vei fi îndurător, Dacă vei vrea a Te uita, Cu milă, către roaba Ta Și ai să-mi dai un fiu și mie, Atunci Ți-l voi închina Ție. Va fi-nchinat, lui Dumnezeu, În toată viața lui, mereu. Peste-al său cap, brici – niciodat’ – Să treacă, nu va fi lăsat.”

12Fiindcă-n rugăciune, ea, De multă vreme se găsea, Eli cu-atenție-a privit, La gura ei și s-a gândit

13Că-i beată. Nu îi auzea Glasul, cu toate că vedea Că-și mișcă buzele, mereu. Ea Îi vorbea lui Dumnezeu, Și-și înălța ruga fierbinte, Din inimă, făr’ să cuvânte.

14Eli îi zise: „Până când, Să stai aici, mai ai de gând? Tu nu vezi cât de beată ești? Du-te acum, să te trezești!”

15Ana răspunse: „Domnul meu, Află că beată, nu sunt eu. N-am băut vin, nici vreo licoare Care să fie-amețitoare. Eu sufăr, în inima mea, Și tot necazul meu, aș vrea, Să-l vărs în fața Domnului, Și să cer ajutorul Lui.

16Să nu mă iei drept o stricată, Căci doar durerea adunată În inimă – pe-al vieții drum – M-a-mpins ca să vorbesc, acum.”

17Eli i-a zis: „Du-te în pace, Căci Dumnezeu știe ce face! Și poate, El va asculta Acuma, rugăciunea ta. Fie să te asculte Cel Cari Domn îi e, lui Israel!”

18Ana a spus: „În fața ta, Vreau, trecere, a căpăta!” Apoi, femeia a plecat, A stat la masă și-a mâncat, Iar fața i se-nveselise, Căci întristarea ei pierise.

19Ana, în zori, s-a deșteptat, Iar după ce s-a închinat Cu fața până la pământ ‘Naintea Domnului Cel Sfânt, S-a-ntors la Rama, unde ea – Pe vremea ‘ceea – locuia. Apoi, cu soața lui – cu Ana – S-a dus și s-a culcat Elcana. Domnul Și-a amintit de ea Și de dorința ce-o avea.

20Când timpul i s-a împlinit, Ana pe lume-a zămislit, Un fiu, așa cum își dorea. De bucurie mare, ea I-a pus copilului acel, Drept nume-atuncea, Samuel. Numele-acesta a-nsemnat Că „ Dumnezeu a ascultat ”. Ana spusese: „Fiul meu, Cerut e, de la Dumnezeu.”

21Elcana și cu casa lui S-a dus în fața Domnului, Ca să aducă jertfa dată În fiecare an o dată Și – precum îi cerea credința – Să-și împlinească juruința.

22Dar Ana nu l-a însoțit, Și-n felu-acesta, i-a vorbit: „După ce îl voi înțărca Pe fiul meu, mă voi urca – Cu el – la casa Domnului, Ca să îl las în fața Lui, Așa după cum am promis.”

23Atunci, bărbatul ei a zis: „Vreau ca al Domnului cuvânt, Să se-mplinească, pe pământ. Să faci după a ta dorință, După cum crezi de cuviință.” Ana, precum avea de gând, A stat acasă, până când, Pe al ei fiu l-a înțărcat.

24După aceea, s-a urcat, La casa Domnului, cu el. Când a făcut drumul acel, Trei tauri a luat cu ea; A mai luat, de-asemenea, O efă care era plină – Până în gură – cu făină.

25Taurii fost-au junghiați Și-apoi, drept jertfă au fost dați, Iar cu al ei copil s-a dus

26La Eli și așa i-a spus: „Te rog, mă iartă, domnul meu, Și află dar, precum că eu Sunt chiar femeia care-a stat, În acest loc și s-a rugat, Din inimă, lui Dumnezeu.

27Pentru copilu-acesta, eu – În vremea ‘ceea – m-am rugat, Iar Dumnezeu m-a ascultat.

28De-aceea, Domnului, eu vreau, Pe fiul meu, acum, să-l dau, Ca astfel, toată viața lui, Să fie doar al Domnului.” Când a sfârșit de cuvântat, Lui Dumnezeu, s-au închinat.

Jump to: Chapter 2 →