2 Corinthians 6

Romanian 2014

← Chapter 5 Jump to: Chapter 7 →

1„Ca unii cari lucrăm mereu, Alăturea de Dumnezeu, Vă sfătuim să încercați, Neîncetat, să căutați Să nu vă fie, în zadar, Dat, al lui Dumnezeu, sfânt har.

2Pentru că El spune mereu: „La vremea potrivită, Eu, Necontenit, te-am ascultat Și-n urmă, Eu te-am ajutat, În ziua mântuiri-apoi. Luați dar, seama bine, voi, Că azi e ziua mântuirii Și, peste-ntreg cuprinsul firii, Acum e vremea potrivită, Cari trebuie-a fi folosită.”

3Necontenit, noi căutăm Ca, nimănui, să nu îi dăm Prilej de poticniri, vreodată, Pentru a nu fi defăimată A noastră slujbă, mai apoi.

4În orișice privință, noi Dorim să arătăm, mereu, Că Îl slujim, pe Dumnezeu, Și-I suntem vrednici slujitori. De-aceea, suntem răbdători, Când un necaz ne-apasă tare, Ori, în nevoi, sau strâmtorare, Pe-al nostru drum, ne-am pomenit.

5Răbdare-avem, necontenit, Și când bătaie căpătăm, Ori când, în temniță, ne-aflăm, Sau în răscoalele iscate, În osteneli nenumărate, În posturi și-n vegheri apoi.

6Deci, vrednici, vrem ca să fim noi, Prin curăție, rugăciune, Răbdare și înțelepciune, Prin bunătatea arătată, Prin dragostea adevărată – Neprefăcută – prin Duh Sfânt;

7Apoi, și prin acel cuvânt Cari este-al adevărului, Și prin puterea Domnului, Și-apoi, prin armele pe care, Neprihănirea doar le are.

8În slăvi sau în ocări ce vin, Ori în vorbirile ce țin Atât de rău cât și de bine, Suntem priviți, de orișicine, Ca niște-nșelători, măcar Că spunem adevărul doar.

9Deși suntem bine știuți, Părem a fi necunoscuți. Suntem ca unii cari murim, Dar iată, însă, că trăim. Suntem ca niște pedepsiți, Fără a fi, morții, sortiți.

10Drept niște întristați părem, Deși, mereu, veseli, suntem. Mulți sunt, de noi, îmbogățiți, Dar noi, săraci, suntem priviți. Părem a nu avea nimic, Dar stăpânim totul, vă zic.”

11„Slobozi, la gură, ne-am vădit, Față de voi, prin ce-am vorbit. De-aceea, Corintenilor, Vă spunem vouă, tuturor, Că-n acest fel, ne-am răcorit Și inima ni s-a lărgit.

12Prea bine știm că, pentru noi, Nu sunteți, la strâmtoare, voi. Însă, s-a strâns inima voastră, Mereu, doar din pricina noastră.

13Faceți acum, la fel, și voi: Lărgiți-vă-n inimi apoi, Pentru că, astfel, v-am vorbit, Căci fii ai mei, v-am socotit.”

14„La jug, să nu vă înjugați, Cu cei necredincioși, dragi frați. Ce legături pot să se lege, Între cei cari sunt făr’ de lege, Și cei ce sunt neprihăniți? Sau, oare, cum vă-nchipuiți Că întunericul se-adună, Stând, cu lumina, împreună?

15E vreo-nțelegere pe care Hristos, cu Belial, o are? Ce legături – mă rog frumos – Sunt între cel necredincios Și cel ce crede? Sau – zic eu –

16Un Templu al lui Dumnezeu, Cum poate să se-mpace-apoi, Cu idolii? Voi știți, că noi, Suntem Templul lui Dumnezeu, Precum a zis chiar El, mereu: „Eu am să locuiesc, cu voi, Și în al vost’ mijloc, apoi, Eu am să umblu, ne-ncetat, Căci printre voi, voi fi aflat. Eu voi fi Dumnezeul lor, Iar ei vor fi al Meu popor.”

17De-aceea, Domnu-a zis: „Ieșiți, Din al lor rând, și vă grăbiți Ca să vă depărtați de ei. Nu vă atingeți” – dragii mei – „De ceea ce e necurat, Iar Eu vă voi primi, de-ndat’.

18Vă voi fi Tată” – Domnul zice – „Iar voi Îmi sunteți fii și fiice.”

← Chapter 5 Jump to: Chapter 7 →