2 Corinthians 9

Romanian 2014

← Chapter 8 Jump to: Chapter 10 →

1„E de prisos – după cum știu – Acuma, ca să vă mai scriu, Din nou, despre acea lucrare, De strângere de ajutoare, Prin care, vrem să încercăm, Pe sfinți, ca să îi ajutăm.

2Știu că aveți bunăvoință, Pentru că ea îmi dă putință, Ca-n Macedonia, apoi, Să mă pot lăuda, cu voi, Că, în Ahaia, negreșit, Totul, de-un an, este sfârșit. Iar râvna voastră, am aflat, Cum că, pe mulți, i-a-mbărbătat.

3Totuși, pe frați, i-am trimis noi, Ca lauda noastră, cu voi, Să poată-a fi, astfel, ferită, Ca să n-ajungă nimicită, Ci să fiți gata, negreșit, Așa precum am mai vorbit.

4Dacă, din Macedonia, Unii, să mă-nsoțească-or vrea – Și gata, n-o să vă găsim – N-aș vrea ca, rușinați, să fim, În toate-acestea-n urmă, noi (Ca să nu zic, mai bine, „voi”), Pentru încrederea pe care Eu o aveam, în fiecare.

5De-aceea, eu am socotit, Să-i rog, pe frați, să fi venit, Mai înainte, pe la voi, Pentru a pregăti apoi, Strângerea darurilor care Le faceți, spre ajutorare, Căci vreau ca totul – negreșit – Să fie gata, împlinit. Să nu vă arătați zgârciți, Ci, dărnicie, să vădiți.

6Acela care-a semănat Puțin, puțin a secerat; Dar dacă semeni mult, apoi, Mult ai să seceri, să știți voi.

7Deci, fiecare, vreau să dea, Atâta doar, cât va putea – Cât va fi voia omului, Și-l va lăsa inima lui. Nimeni dar, din prinosul său, Să nu dea, cu păreri de rău, Sau pentru că este silit; Căci „e, de Dumnezeu, iubit, Numai acela care știe, Să dăruie, cu bucurie.”

8Iar Dumnezeu este Cel care Poate să dea, la fiecare, Orișice har, ca să puteți, Belșug, în toate, să aveți Și-n orice faptă bună-apoi, Să prisosiți, în urmă, voi,

9Exact așa, precum s-a zis Și este, în Scriptură, scris: „Iată că a împrăștiat Și, pe săraci, i-a-ndestulat. Astfel, neprihănirea lui Rămâne-n veacul veacului.”

10Vreau ca să știți dar, fraților, „Căci Cel cari, la semănător, Sămânță-i dă și hrană-apoi,” Va înmulți, și pentru voi, Sămânța pentru semănat, Făcând să crească, ne-ncetat, Roadele voastre, peste fire, Născute din neprihănire.

11Atuncea, voi aveți să fiți, Necontenit, îmbogățiți, În toate, pentru dărnicie, Căci eu voi face ca să-I fie, Mari mulțumiri, aduse-apoi, Lui Dumnezeu, astfel, prin noi.

12Căci ajutorul dăruit, Nu doar că a acoperit, Acum, nevoile pe care Poporul sfinților le are, Dar e și-o pricină, mereu, De-a-I mulțumi, lui Dumnezeu.

13Astfel, dovada ce-o dați voi, Prin acest ajutor apoi, Are să-i facă să-L slăvească, Pe Dumnezeu, să-I mulțumească, Pentru-ascultarea pe cari știți, Acuma, s-o mărturisiți, Față de Evanghelia care, Domnul Iisus Hristos o are, Și pentru că i-ați ajutat, Cu dărnicie, ne-ncetat.

14Ei au să vă iubească-apoi, Și-au să se roage, pentru voi, Spre-a vă spori harul cel mare, Pe care Dumnezeu îl are.

15Tocmai de-aceea, vă-ndemn eu, Ca, mulțumiri, lui Dumnezeu, Să Îi aduceți fiecare, Pentru-al Său dar, nespus de mare!”

← Chapter 8 Jump to: Chapter 10 →