bible
ra
🌐 Language
English
Español
Français
Deutsch
Português
Italiano
Nederlands
Русский
中文
日本語
한국어
العربية
Türkçe
Tiếng Việt
ไทย
Indonesia
All Languages
Home
/
Romanian
/
Romanian 2014
/
Deuteronomy 13
Deuteronomy 13
Romanian 2014
← Chapter 12
Jump to:
Chapter 1
Chapter 2
Chapter 3
Chapter 4
Chapter 5
Chapter 6
Chapter 7
Chapter 8
Chapter 9
Chapter 10
Chapter 11
Chapter 12
Chapter 13
Chapter 14
Chapter 15
Chapter 16
Chapter 17
Chapter 18
Chapter 19
Chapter 20
Chapter 21
Chapter 22
Chapter 23
Chapter 24
Chapter 25
Chapter 26
Chapter 27
Chapter 28
Chapter 29
Chapter 30
Chapter 31
Chapter 32
Chapter 33
Chapter 34
Chapter 14 →
1
„Când, dintre voi, din al vost’ loc, O să se nască un proroc, Sau va ieși un visător De vise, care – la popor – Despre un semn are a-i spune – Ori îi vestește o minune –
2
Și-atunci când se va fi-mplinit Tot ceea ce el a vestit, Are să spună „Să pornim Pe-alți dumnezei să îi slujim” – Pe care nu-i cunoașteți voi –
3
Să n-ascultați de el apoi; Pentru că Domnul Dumnezeu O să vă-ncerce, tot mereu, Să se convingă dacă știți, Din inimă, să Îl iubiți Și din tot sufletul, mereu.
4
Să mergeți după Dumnezeu, Temându-vă neîncetat, De El. Tot ceea ce v-a dat – Poruncile ce le primiți – Va trebui să le păziți. De glasul Lui să ascultați, De El să nu vă-ndepărtați, Ci-ntotdeauna să-I slujiți Șezând mereu, de El, lipiți.
5
Pe-acel prooroc sau visător, Să-l ștergeți din al vost’ popor. Cu moartea, fi-va pedepsit, Căci el, prin ceea ce-a vorbit, La răzvrătire a-ndemnat, Față de Cel ce v-a scăpat Din a Egiptului robie, Dorind – prin a lui vorbărie – Să vă abată, negreșit, De la ceea ce-a poruncit Domnul și de la calea Lui. Din mijlocul poporului, Să scoateți dar, răul acel, Să nu fiți ispitiți de el.”
6
„Dacă – mânat de un gând rău – Are să vină frate’ tău – Cari fiu îi este mamei tale – Sau dacă va găsi cu cale, Copila ce la tine crește Sau soața cari se odihnește La sânul tău, ori de-a venit Prietenul cel mai iubit, Și toți acești au să voiască, În taină, să te-ademenească, Spunându-ți: „Haidem să găsim Alți dumnezei și să-i slujim” – Pe care nu i-ai cunoscut Și-ai tăi părinți nu i-au știut –
7
Căci ei sunt ai popoarelor Ce înconjoară-al tău popor –
8
Să nu te învoiești cu ei, Ca să slujești alți dumnezei. Cu milă, să nu îi privești. Să nu-i ascunzi, ci să-i lovești
9
Cu moartea, pentru-al lor păcat. Al tău braț fi-va ridicat Întâi de toate-asupra lor Și-apoi, a-ntregului popor. Mânia cadă peste ei.
10
Deci tu, pe oamenii acei, Cu pietre să-i ucizi, îndat’. Să moară, căci au căutat Să te îndemne înspre rău Și de la Dumnezeul tău Cari din robie te-a scăpat, Să te abată-au încercat.
11
Să faci așa – de bună seamă – Ca tot poporul să se teamă Și ca să nu mai îndrăznească Nicicând apoi, să săvârșească Fapte de-acelea, socotite A fi, mereu, nelegiuite.”
12
„Dacă vei auzi, cumva, Că o să spună cineva, Despre cetățile pe care, Domnul, să vi le deie, are – Să le aveți în folosință Ca să vă fie locuință –
13
Cum că, din ele, au ieșit Oameni ce-s răi și-au amăgit Pe cei care în ele-au stat Spunându-le: „Haidem, de-ndat’, Alți dumnezei să ne găsim Și pe aceia să-i slujim” – Pe care nu i-ai cunoscut Și-ai tăi părinți nu i-au știut –
14
Tu cercetează, negreșit – În amănunt – ce-ai auzit. Dacă va fi adevărat Zvonul acel și-ntemeiat – Dacă această urâciune A fost făcută – tu vei pune
15
Mâna, pe garda sabiei Și-apoi, prin ascuțișul ei, Să treci ființele aflate Acolo, în acea cetate. Cetatea, cu desăvârșire, S-o nimicești, de peste fire, Cu tot ce va cuprinde ea – Și vitele le vei tăia.
16
Întreaga pradă, să o iei Și-n urmă, în mijlocul ei – Adică în piața care Se află-n acea așezare – Să o aduci și-n acel loc, Ai să o arzi pe toată-n foc. În fața Domnului – cu ea – Ai să mai arzi de-asemenea, Toată cetatea ceea, până Când un morman o să rămână, De dărmături și niciodată, Nu va mai fi ea, ridicată.
17
Nimic din ce e blestemat Și trebuie a fi dărmat Ca astfel să se nimicească, De mâini să nu ți se lipească, Pentru ca Dumnezeu să fie Întors, de la a Sa mânie Și să se-ndure-apoi, de tine, Să-ți dea iertări, să-ți meargă bine, Să te-nmulțească ne-ncetat, Așa precum El a jurat Părinților, când le-a vorbit,
18
Doar dacă tu vei fi păzit Poruncile pe care eu Ți le dau astăzi, tot mereu, Și dacă-n fața Domnului Vei face doar ce-I place Lui.”
← Chapter 12
Jump to:
Chapter 1
Chapter 2
Chapter 3
Chapter 4
Chapter 5
Chapter 6
Chapter 7
Chapter 8
Chapter 9
Chapter 10
Chapter 11
Chapter 12
Chapter 13
Chapter 14
Chapter 15
Chapter 16
Chapter 17
Chapter 18
Chapter 19
Chapter 20
Chapter 21
Chapter 22
Chapter 23
Chapter 24
Chapter 25
Chapter 26
Chapter 27
Chapter 28
Chapter 29
Chapter 30
Chapter 31
Chapter 32
Chapter 33
Chapter 34
Chapter 14 →
All chapters:
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
32
33
34