bible
ra
🌐 Language
English
Español
Français
Deutsch
Português
Italiano
Nederlands
Русский
中文
日本語
한국어
العربية
Türkçe
Tiếng Việt
ไทย
Indonesia
All Languages
Home
/
Romanian
/
Romanian 2014
/
Exodus 13
Exodus 13
Romanian 2014
← Chapter 12
Jump to:
Chapter 1
Chapter 2
Chapter 3
Chapter 4
Chapter 5
Chapter 6
Chapter 7
Chapter 8
Chapter 9
Chapter 10
Chapter 11
Chapter 12
Chapter 13
Chapter 14
Chapter 15
Chapter 16
Chapter 17
Chapter 18
Chapter 19
Chapter 20
Chapter 21
Chapter 22
Chapter 23
Chapter 24
Chapter 25
Chapter 26
Chapter 27
Chapter 28
Chapter 29
Chapter 30
Chapter 31
Chapter 32
Chapter 33
Chapter 34
Chapter 35
Chapter 36
Chapter 37
Chapter 38
Chapter 39
Chapter 40
Chapter 14 →
1
Domnul, pe Moise, l-a chemat Și-apoi astfel, a cuvântat:
2
„Ascultă dar, al Meu cuvânt: Să-Mi pui deoparte, ca și sfânt, Pe orișicare-ntâi născut, Pe cari poporul l-a avut. Primii născuți în Israel, Ai Mei sunt. În același fel, Va trebui să faceți voi, Cu dobitoacele apoi. Primul născut dar, la un loc – Fie că-i om sau dobitoc – Să-l pui deoparte, ca și sfânt, Căci toți aceștia, ai Mei sânt.”
3
Moise, în urmă, a venit, Poporului de i-a vorbit: „Să v-amintiți, neîncetat, De-această zi-n care-ați scăpat Din a Egiptului robie, De-acum și până-n veșnicie. Pe voi, fiii lui Israel, Cu brațul său puternic, El – Domnul – v-a ridicat de jos Și din robia grea, v-a scos. Porunca Lui, va fi-mplinită: Să nu mâncați pâine dospită,
4
Căci azi, în luna spicelor, Din țara Egiptenilor, Domnul v-a scos.” (În evreiește, „Abib”, luna se tălmăcește.)
5
„Domnul te scoate azi, afară. Când vei ajunge-n a ta țară – Care-i a Canaaniților, Heviților, Hetiților, Și-a celor ce sunt Amoriți Și-a celor cari sunt Iebusiți – În locu-acela minunat, Pe care, Domnul a jurat, Părinților, că ți-l dă ție – Țară în cari, precum se știe, Lapte și miere curg mereu, Tu să nu uiți de Dumnezeu, Și să-ți ții slujba viitoare, Atunci când luna următoare, A spicelor, sosi-va iar.
6
Tu, șapte zile așadar, Azimi mănânci. Când va să vie Ziua a șaptea, să se ție O sărbătoare închinată În cinstea Domnului. Deci iată,
7
În șapte zile, numărate, Numai azimi vor fi mâncate. Nu îți este îngăduit, Atuncea, aluat dospit Să ai în casă sau afară Și de asemeni, nici în țară.
8
Fiului tău, atunci, să-i spui: „Spre pomenirea Domnului, Se fac acestea – minte ține! – Pentru că El m-a scos, pe mine, Din a Egiptului robie”
9
Un semn, pe mână să îți fie, Și ca un semn de amintire Pe frunte, în a ta privire. Astfel, legea lui Dumnezeu, Sub ochii tăi, va fi mereu. Numai așa, în gura ta, Întotdeauna, ea va sta, Căci din Egipt, cu brațu-I tare, Domnul v-a scos, pe fiecare.
10
În fiecare an, o dată, Exact la vremea arătată, Porunca să o împlinești.
11
Atuncea când ai să sosești, În țara Canaaniților, Pe cari Domnul, părinților – Și ție-n urmă – a jurat Că ți-o va da, ești obligat
12
Să iei oricari întâi născut – Chiar de-i de dobitoc făcut, Sau e de vitele pe care O să le aibă fiecare – Dacă-i de parte bărbătească, Fiindcă o să trebuiască A fi-nchinați, toți, Domnului, Pentru că toți vor fi ai Lui.
13
Prețul, pentru răscumpărare, Al primului născut ce-l are O măgăriță, e un miel. De nu-l răscumperi în ăst fel, Să îi frângi gâtul, puiului. Întâi născuții omului, La fel, vor fi răscumpărați. Deci trebuie ca să luați Un miel, cu cari să se plătească Orișice parte bărbătească.
14
Atunci când fi-vei întrebat, De fiul tău: „Ce-a însemnat Lucrul acesta?”, tu să-i spui: „Prin brațul tare-al Domnului Atotputernic, am ieșit Din țara-n care-am fost robit. Din al Egiptului ținut – În care noi, robi, am zăcut – Domnul ne-a scos, în libertate. Deci iată ce însemnătate Au toate-aceste lucruri. Când
15
S-a-mpotrivit Faraon, vrând Să ne oprească să plecăm, Domnul, căruia ne-nchinăm, Pe toți întâi născuții lui, Precum și pe-ai Egiptului, I-a omorât atunci, lovind Întâi pe oameni și sfârșind Cu dobitoacele lor. Eu, Jertfă-i aduc, lui Dumnezeu, Pe cei ce sunt întâi născuți – Pe toți cei care-au fost făcuți Întâi, ca parte bărbătească. Apoi, are să trebuiască Să îi răscumperi pe toți cei Întâi născuți, din fiii mei.
16
Ceea ce fac acuma, ție, Un semn pe mână, să îți fie, Precum și-un semn de amintire, Cari fi-va sub a ta privire. Căci prin puterea mâinii Lui, Domnul, din al Egiptului Ținut, ne-a scos pe toți, afară, Și liberi, El ne-a făcut, iară.”
17
Când Faraon s-a învoit – Și când Israel a ieșit Din țara lui – Domnul n-a vrut Să-l ducă spre acel ținut Al țării Filistenilor – Deși era mult mai ușor Și mult mai scurt drumul acel – Căci iată ce S-a gândit El: „Dacă poporul va vedea Războiul, poate că va vrea Să se întoarcă înapoi, Către Egipt.” Astfel apoi,
18
El, pe popor, l-a îndrumat Pe drumul care s-a-ndreptat Către pustie, hotărând Ocol a face, atingând Al Mării Roșii țărm astfel. Ieșind, fii lui Israel, Cari din Egipt au fost scăpați, Erau cu toții înarmați.
19
Moise, ale lui Iosif oase, Atuncea, din Egipt, le scoase, Căci Iosif, să jure i-a pus – Pe-ai lui Israel fii – și-a spus: „Atunci când fi-veți cercetați, De Dumnezeu, să îmi luați, De-aici, și ale mele oase, Căci vreau, afară, a fi scoase.”
20
Întreg poporul a pornit De la Sucot și-a poposit În locul ce este aflat Lângă pustiu, Etam chemat.
21
Domnul mergea-naintea lor, Ziua fiind un stâlp de nor, Iar noaptea, stâlp de foc, prin care Îi conducea, fără-ncetare.
22
Pe timp de zi, avea poporul – Neîncetat – în față-i, norul. Noaptea apoi, de-asemenea, Stâlpul de foc îl priveghea.
← Chapter 12
Jump to:
Chapter 1
Chapter 2
Chapter 3
Chapter 4
Chapter 5
Chapter 6
Chapter 7
Chapter 8
Chapter 9
Chapter 10
Chapter 11
Chapter 12
Chapter 13
Chapter 14
Chapter 15
Chapter 16
Chapter 17
Chapter 18
Chapter 19
Chapter 20
Chapter 21
Chapter 22
Chapter 23
Chapter 24
Chapter 25
Chapter 26
Chapter 27
Chapter 28
Chapter 29
Chapter 30
Chapter 31
Chapter 32
Chapter 33
Chapter 34
Chapter 35
Chapter 36
Chapter 37
Chapter 38
Chapter 39
Chapter 40
Chapter 14 →
All chapters:
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
32
33
34
35
36
37
38
39
40
Recommended Reading
Commentary
Exodus Commentaries
→
Devotional
Exodus Devotional Guide
→
Get This Bible
Romanian Study Bible
→