Exodus 14

Romanian 2014

← Chapter 13 Jump to: Chapter 15 →

1Domnul, lui Moise, i-a vorbit:

2„Du-te și spune, negreșit, Copiilor lui Israel, Să meargă spre locul acel, Numit Pi-Hahirot. Deci voi Vă veți întoarce înapoi Și o să faceți un ocol, Căci locul e între Migdol Și mare, iar în fața lui, E Bal-Țefon. Poporului, Să-i spui cum că o să porniți Și-acolo o să poposiți.

3Căci Faraon, în acest fel, Despre fiii lui Israel, Are să spună: „Negreșit, Prin țară, ei s-au rătăcit Și i-a închis pustiul”. Eu

4Voi face, după planul Meu, Și împietri-voi așadar, Lui Faraon, inima, iar. El are să vă urmărească, Făcând atunci să se zărească Slava și măreția Mea, Ce în Egipt se va vedea; Toți cei de pe acest pământ, Vor ști că doar Eu, Domnul sânt.” Tot Israelul a făcut Așa precum i s-a cerut.

5Apoi, de știre, i s-a dat Celui ce fost-a împărat Peste Egipt, că Israel Fuge din țară. Atunci, el – Și slujitori-i, negreșit – Inima, iar, și-au împietrit, Zicându-și: „Oare, ce-am făcut, Încât, din țară, am putut, Pe Israel, să îl lăsăm Să plece și să îl scăpăm Din mâini, să nu ne mai slujească?”

6Ei s-au grăbit să-i urmărească, Iar Faraon și-a pregătit Carul de luptă și-nsoțit De ai săi oameni de război, A vrut s-aducă înapoi – În țara lui – pe Israel.

7De-aceea, a luat cu el Care de luptă – șase sute. Toate aceste-au fost umplute Cu cei mai buni oșteni ai lui. Astfel, ale Egiptului Care de luptă, încărcate Cu luptători, au fost mânate Pe urmele poporului.

8Domnul, a Faraonului Inimă, iar, a împietrit, Și Faraon a urmărit Pe ai lui Israel copii. Însă ai lui Israel fii, Gata de luptă au ieșit.

9Egiptu-ntreg i-a urmărit. Toți caii Faraonului, Care, și toată oastea lui, Pe Israel, l-au întâlnit, Lângă Pi-Hahirot, oprit. Locul acela e aflat Față în față așezat Cu Bal-Țefon, chiar lângă mare.

10A Israelului suflare, De spaimă-a fost cuprinsă-ndată, Când a văzut oștirea toată, A Egiptenilor, condusă De Faraon, că este pusă A-l urmări pe Israel Și că se-apropie de el. Atuncea, tot acel popor Strigat-a după ajutor, La Dumnezeu. Ei l-au chemat

11Pe Moise și l-au întrebat: „Dacă-n Egipt noi rămâneam, Morminte, oare, nu găseam? A trebuit ca să venim Până aici, ca să murim? Ce ne-ai făcut? Cum s-a-ntâmplat Că, din Egipt, tu ne-ai luat?

12Nu ți-am spus noi, pe când eram Încă-n Egipt și îți vorbeam: „Lasă-ne robi, ca să slujim La Egipteni, să nu pierim Toți, în pustie, mai apoi.”?”

13Moise a spus atuncea: „Voi Să nu vă temeți de nimic! Pe loc rămâneți, căci vă zic: O să vedeți ce izbăvire, Domnul vă dă. Astă oștire, De care-acum speriați sunteți, Nicicând n-o să o mai vedeți,

14Căci Dumnezeu se va lupta, Pentru voi, azi. Voi doar veți sta, Mai la oparte, să priviți Ce se întâmplă, liniștiți.”

15Domnul, lui Moise, i-a vorbit: „Ce strigăte am auzit? Tu să îi spui poporului, Care e voia Domnului. Le spune dar, aste cuvinte: „Porniți spre mare, înainte!”

16Să-ntinzi toiagul către mare, Și-atuncea ai să vezi că are Să se despice imediat Și ai să treci – ca pe uscat – Poporul, dincolo de ea.

17Grijă-ntre timp, Eu voi avea, Să împietresc inima lor – Inima Egiptenilor – Să-i fac să intre fiecare, După poporul Meu, în mare. Iar Faraon și oastea lui Vor face ca a Domnului Slavă, să fie cunoscută, Căci ea, atunci, va fi văzută.

18Pe al Egiptului pământ, Toți ști-vor că Eu Domnul sânt, Căci Faraon și oastea lui Vor face ca a Domnului Slavă, să fie arătată, Să o cunoască lumea toată.”

19Apoi, îngerul Domnului – Cari, în fața poporului, Până atunci a fost aflat – În urma lui s-a așezat. De-asemeni, și stâlpul de nor Plecata dinaintea lor.

20S-a așezat norul acel, Între Egipt și Israel. Întunecos el se vădea, Pe-o parte, însă răspândea – Cealaltă parte-a norului – Lumină, împrejurul lui. El, între tabere, a stat – Întreaga noapte – și-a vegheat Ca oastea Egiptenilor, Să nu ajungă la popor; Iar taberele au rămas Pe loc și n-au făcut un pas, Una spre alta, până când Au venit zorii, alungând Al nopții văl întunecat.

21Moise, atunci, și-a ridicat Brațul și l-a întins spre mare, Iar Domnu-o puse în mișcare, Prin vântul care a pornit Să sufle, dinspre răsărit. Întreaga noapte, a suflat Vântul, iar marea s-a uscat Și-n două, ea s-a despărțit,

22Încât poporul a pășit, Prin albie, ca pe uscat. Israel a înaintat, În timp ce apele-l vegheau, Căci ca un zid se înălțau, La dreapta și la stânga lui.

23Oștirile Egiptului L-au urmărit, pe Israel, Intrând în mare, după el, Cu Faraon – în frunte stând – Cu cai și călăreți călcând Pe a lui urmă. Multe care De luptă au intrat în mare.

24În straja dimineți-apoi, Domnul privit-a înapoi, Din al Său stâlp de foc – din nor – Și-n rândul Egiptenilor, Învălmășeală a zvârlit.

25El a făcut de le-a sărit Roțile carelor, de-ndată, Fiindu-le îngreunată Înaintarea, în ăst fel. Atunci, au zis: „De Israel, Noi trebuie ca să fugim Acum, și să ne-adăpostim, Căci iată, Dumnezeu e Cel Care se luptă pentru el, În contra noastră. Să fugim, Căci altfel, toți o să pierim!”

26Domnul, pe Moise, l-a chemat Și-apoi, aste porunci i-a dat: „Spre mare, mâna-ți vei întinde, Căci a ei apă va cuprinde Oștirea Egiptenilor, Cu carele și caii lor.”

27Moise, îndată și-a întins – Înspre al apelor cuprins – Brațul, iar malul apelor S-a prăbușit. În matca lor, Ele – din nou – s-au așezat Și în adânc au îngropat Poporul Egiptenilor. A încercat, din calea lor, Să fugă oastea, îngrozită, Însă ea fost-a nimicită, De Domnul, în mijlocul mării.

28În acest fel, în largul zării, Al apei zid prăbușit, Iar valurile-au înghițit În hăul lor, toată oștirea. În ape, și-au găsit pieirea Și cal și călărețul lui, Și carele Egiptului. A Faraonului armată Fusese, astfel, înecată. Nimeni, să scape, n-a putut,

29În schimb, Israel a trecut, Prin mare, ca și pe uscat, În timp ce apele au stat Ca și un zid, lângă popor, La dreapta și la stânga lor.

30În ziua ‘ceea, negreșit Că Dumnezeu l-a izbăvit Pe Israel – pe-al Său popor – Din mâna Egiptenilor. Tot Israelul a zărit Cum Egiptenii au pierit, Și trupuri neînsuflețite, Pe malul mării, risipite.

31Când Israelul a văzut Ceea ce Domnul a făcut – Ce braț puternic a-ndreptat Spre Egipteni – s-a-nspăimântat. Întreg poporul s-a temut Atunci, de Domnul. Au crezut, În El și-n Moise – robul Său – Fiind, cu toții, speriați rău.

← Chapter 13 Jump to: Chapter 15 →

Recommended Reading

Commentary Exodus Commentaries → Devotional Exodus Devotional Guide → Get This Bible Romanian Study Bible →