Joshua 7

Romanian 2014

← Chapter 6 Jump to: Chapter 8 →

1Israel a păcătuit – Prin ceea ce a săvârșit – Față de Domnul, cu privire La lucrul dat spre nimicire. Astfel, Acan – acela care, Pe Carmi, ca părinte-l are, Apoi pe Zabdi și-n sfârșit Și pe Zerah, fiind venit Din a lui Iuda seminție – Aprinse-a Domnului mânie, Peste întregul Israel, Căci ascunsese, pentru el, Lucruri de care avea știre Că date-s pentru nimicire.

2Spre Ai, iscoade s-au trimis, Iar Iosua, astfel, le-a zis: „Duceți-vă și cercetați Țara și-apoi, vești, să ne dați!” Chiar lângă Bet-Aven aflată, Cetatea Ai e așezată, La răsărit de locu-acel Care chemat este, Betel. Grabnic, iscoadele s-au dus, Spre a-mplini ce li s-a spus.

3Când se întoarseră-napoi, La Iosua, au zis apoi: „De ce să porți poporul tot, Să bați cetatea, când socot Că numai două sau trei mii, Dintre ai lui Israel fii, Vor fi destui să reușească, Cetatea Ai, s-o cucerească. De ce să obosești acum, Poporul și să-l porți pe drum, Pentru locuitorii ei? Puțini sunt oamenii acei.”

4Dintre-ai lui Israel copii, Plecară-aproape la trei mii De oameni, grabnic, spre cetate. Ei n-au putut, însă, a bate Pe cei ce-n ea au locuit, Ci dimpotrivă, au fugit Din fața lor, înspăimântați.

5Treizeci și șase de bărbați Au fost uciși când au fugit. Oastea din Ai i-a urmărit Și-n văi la Șebarim, i-a-mpins. O teamă mare a cuprins Poporu-atunci și fiecare, În pieptu-i, a simțit că are O inimă înspăimântată, Moale, cum apa se arată.

6Când Iosua a auzit, De-nfrângerea ce-a suferit Poporul său, și-a sfâșiat Haina și-apoi s-a aruncat, Jos, în țărână, și-a zăcut Până când seară s-a făcut – Acolo-n fața Domnului – Șezând lângă chivotul Lui. Bătrânii toți, din Israel, Au fost alăturea de el, Și-n cap, țărână, și-au turnat.

7Iosua-n urmă L-a-ntrebat Pe al său Domn și Dumnezeu: „Oh Doamne, Dumnezeul meu, Când ne-ai trecut peste Iordan, Avut-ai Tu, oare, în plan, Să prăpădești acest popor, Prin mâna Amoriților? Peste Iordan, noi nu treceam, Dacă ăst lucru îl știam!

8Ce pot să spun, când ăst popor Le-arată-acum, dușmanilor, Dosul, fugind înspăimântat?

9Atuncea când vor fi aflat Și Canaaniții și cei care Sunt în această țară mare, Ne vor înconjura și-apoi – De pe pământ – șterși vom fi noi. Dar Tu Doamne, ce-ai să-I faci oare Atunci, Numelui Tău cel mare?”

10Domnu-a-ntrebat, când l-a văzut: „De ce stai, la pământ, căzut?

11Israel a păcătuit Prin ceea ce a săvârșit, Căci legământul ce l-am dat, Nepăsător, el l-a călcat. Deși poporu-ntreg știa Că nu-i e-ngăduit să ia Din lucrurile rânduite A fi de flăcări nimicite, Totuși, el nu s-a sinchisit, Ci a furat și a mințit, Dosind, prin lucrurile lui, Cele-ale Ierihonului, De care avusese știre Că date sunt, spre nimicire.

12Din astă cauză – să știi – Fug ai lui Israel copii, De-ai lor vrăjmași. Sunt hărăziți, Mereu, să fie nimiciți, Căci Eu, de-acuma – la război – N-am să Mă aflu, printre voi, Până când fi-va-ndepărtat, Din rândul vost’, tot ce-ați luat, Tot ceea ce a fost sortit A fi de flăcări nimicit.

13Acum, te scoală! Te-ntărește, Și-ntreg poporul, îl sfințește! Să poruncești: „Mâine, să fiți Toți, pentru Dumnezeu, sfințiți, Căci iată ce îmi spune El: „Ascuns este, în Israel, Un lucru ce a fost menit A fi de flăcări nimicit. În tabără, cât o să stea Lucrul acel, nu veți putea Să țineți piept vrăjmașilor, Ci veți fugi din fața lor.

14Mâine, în zori, când vă sculați, Aveți să fiți apropiați Pe seminții și o să fie Aleasă-atunci o seminție; Iar seminția arătată Prin sorți, va fi apropiată După familiile care, În componența sa, le are. Familia care, arătată, Este prin sorți, apropiată, Pe case-n urmă, trebuiește, Iar casa care se vădește A fi, de Domnul arătată Prin sorți, va fi apropiată Atunci, după ai ei bărbați.

15Cei care fi-vor arătați, Prin sorți, precum că au luat Din lucrurile ce s-au dat Spre nimicire, să se știe Că arși vor trebui să fie, Cu tot ce au pe-acest pământ, Pentru că sfântul legământ, Al Domnului, l-au încălcat, Prin faptul că n-au ascultat Porunca, săvârșind astfel, O mișelie-n Israel.”

16Iosua s-a trezit, în zori, Și pe-ai lui Israel feciori, Pe seminții, i-a așezat. Domnul – prin sorți – i-a arătat Că a lui Iuda seminție Se află sub vinovăție.

17Apoi, familiile toate, Din Iuda, fost-au adunate. Familia lui Zerah, îndată, S-a dovedit cea căutată Și-a fost, pe case, împărțită. Casa lui Zabdi-a fost găsită, Când sorții fost-au aruncați.

18Apoi, au fost ai ei bărbați Aleși, la fel: cel ce-a ieșit La sorți, Acan, era numit. Tată, pe Carmi, îl avea, Pe Zabdi și de-asemenea Și pe Zerah. Precum se știe, Din a lui Iuda seminție, Se pogora Acan acel, În tabăra lui Israel.

19După ce astfel îl găsise, Pe vinovat, Iosua zise: „Fiule, slavă-I dăruiește Lui Dumnezeu! Mărturisește Tot ce-ai făcut. Când îmi răspunzi, Te rog, nimic, să nu-mi ascunzi.”

20Acan, atuncea, a vorbit: „E drept că am păcătuit, Față de Domnul Dumnezeu. Ascultă dar, ce-am făcut eu:

21În prada de cari aveam știre Că dată e spre nimicire, O mantie, eu am văzut – De la Șinear; ea mi-a plăcut Și am luat-o. Am aflat Argint apoi, și l-am luat – Cam două sute sicli-avea. Am mai găsit, de-asemenea, Și o tăblie minunată, Care, din aur, e lucrată, Iar greutatea ce-o avea, Cincizeci de sicli cântărea. Pe toate-acestea, le-am poftit. Deci le-am luat și le-am dosit, În cortul meu. Ascunse sânt, În al său mijloc, în pământ. Acolo-s lucrurile-acele, Și-argintul este pus sub ele.”

22Iosua, oameni, a trimis, Care-au găsit – precum a zis Acan – în cort, toate acele Lucruri și-argintul de sub ele.

23Le-au scos afară și le-au dus Și-apoi, în față, i le-au pus, Lui Iosua, poporului, Precum și-n fața Domnului.

24Iosua-ndată – iar cu el, Întreg poporul Israel – L-au prins pe-Acan – pe-acela care, Părinte, pe Zerah, îl are. Cu el odată, au luat Argintul care-a fost furat, Placa de aur și cu ea, Mantaua. De asemenea, Luați au fost și ai săi prunci; Și vite-au mai luat atunci: Măgari, cirezile de boi, Precum și turmele de oi. Luat a fost cortul în care A locuit, cu tot ce are. Acan, cu tot ce-a dobândit, Cu cei pe cari i-a zămislit, Luați au fost, de-al lor popor, Și duși în vale la Acor.

25Iosua, astfel, a vorbit: „Iată că ne-ai nenorocit, Prin felu-n care ai lucrat. De ce, porunca, mi-ai călcat? De ce n-ai ascultat de mine? Domnul aduce, peste tine, Nenorocirea, cum a zis!” Cu pietre-Acan a fost ucis, De către-ntregul Israel.

26Pietre au pus apoi, pe el, Și un morman mare-au făcut, Cari și azi poate fi văzut. Astfel, mânia Domnului, S-a tras de pe poporul Lui, Iar locul, nume, a primit, „Acor”, cari este tălmăcit Prin numele de „ Tulburare”, Dat după astă întâmplare.

← Chapter 6 Jump to: Chapter 8 →