bible
ra
🌐 Language
English
Español
Français
Deutsch
Português
Italiano
Nederlands
Русский
中文
日本語
한국어
العربية
Türkçe
Tiếng Việt
ไทย
Indonesia
All Languages
Home
/
Romanian
/
Romanian 2014
/
Matthew 17
Matthew 17
Romanian 2014
← Chapter 16
Jump to:
Chapter 1
Chapter 2
Chapter 3
Chapter 4
Chapter 5
Chapter 6
Chapter 7
Chapter 8
Chapter 9
Chapter 10
Chapter 11
Chapter 12
Chapter 13
Chapter 14
Chapter 15
Chapter 16
Chapter 17
Chapter 18
Chapter 19
Chapter 20
Chapter 21
Chapter 22
Chapter 23
Chapter 24
Chapter 25
Chapter 26
Chapter 27
Chapter 28
Chapter 18 →
1
Iisus, cu Sine, a luat Trei ucenici, și S-a urcat Pe-un munte. Fost-a însoțit De Petru, Iacov, și-a venit Cu ei, Ioan, fratele lui.
2
Iisus, pe vârful muntelui, ‘Naintea lor, Și-a preschimbat Fața. Uimiți, ei s-au uitat La fața Lui, cum strălucea Ca soarele, cum răspândea Lumină, haina Sa, în jur, Fiind, din al luminii șnur,
3
Făcută. Nu s-au minunat Destul, când li s-a arătat Moise, Ilie, stând cu El De vorbă, în locul acel.
4
Petru a zis: „Doamne, e bine Să fim aici. Eu, pentru Tine Și pentru Moise și Ilie, Fac, adăpost ca să vă fie, Câte-o colibă. Ți-ar plăcea?”
5
Când Petru, încă, mai vorbea, Un luminos nor a venit, Cu umbra i-a acoperit Și-un glas s-a auzit din nor, Înfiorând pe muritor: „El Îmi e Fiul Preaiubit! În El, plăcerea, Mi-am găsit, Iar voi, de El, să ascultați!”
6
S-au prăbușit înspăimântați, Cei trei discipoli, la pământ, Pătrunși de glasu-acela sfânt.
7
Dar Domnul S-a apropiat, De ei, și i-a îmbărbătat: „Nu vă speriați!” Privind în jur,
8
Văzându-L, pe Iisus, singur, Din ei, spaima s-a risipit.
9
Când de pe munte-au revenit, Iisus, aste porunci, le-a dat: „Să nu spuneți ce s-a-ntâmplat! Nu povestiți vedenia, Până când nu va învia, Din morți, iar, Fiul omului.”
10
Atuncea, ucenicii Lui L-au întrebat: „Dar, cărturarii – Și-asemenea lor, toți mai marii – De ce spun că, întâi, Ilie E cel cari trebuie să vie?”
11
Iisus a zis: „E-adevărat Că, de Ilie, așezat, A trebuit totul să fie.
12
Aflați că a venit Ilie, Însă, ei nu l-au cunoscut Și au făcut cu el ce-au vrut. La fel, și Fiul omului Va suferi, la rândul Lui.”
13
Abia atunci s-au dumirit, Discipolii, că le-a vorbit, Acolo, lor, Învățătorul, Despre Ioan Botezătorul.
14
Un om, în fața lui Iisus, A-ngenuncheat și-apoi I-a spus:
15
„Doamne! Iată ce Te rog eu: Milă să ai, de fiul meu, Care-i lunatic! Pătimește Rău, Doamne! Cade, se lovește – Cade și-n foc, cade și-n apă. Ceva, fă Doamne și îl scapă!
16
L-am dus la ai Tăi ucenici, Dar ei nu pot – căci ei sunt mici – Să-l vindece!” Atunci, Iisus, Privind la acel om, a spus:
17
„O, neam necredincios și rău, Cât voi mai sta în sânul tău?! Aduceți copilul, Mine!”
18
Îndată, el s-a făcut bine, Pentru că Domnul l-a certat, Pe drac, și-apoi, l-a alungat.
19
„Doamne, de ce, noi nu putem, Pe dracu-acela, să-l scoatem?” – Au întrebat, apoi, în cor, Toți ucenicii. Atunci, lor,
20
Iisus le-a spus: „E cu putință; Dacă voi ați avea credință Cât un grăunte de muștar, Și munții i-ați muta. Ei s-ar Mișca ușor, după dorință, Căci nu-i nimic cu neputință!
21
Dar acest drac, să știți c-a fost Un soi, ce iese doar cu post, Cu rugăciuni, cu stăruință – Deci, trebuie s-aveți credință!”
22
Iisus a zis, în Galileea: „Curând, veni-va vremea ‘ceea, În care, Fiul omului, Deposedat de slava Lui, Va fi ca orice muritor În mâinile oamenilor
23
Și omorât are să fie. A treia zi, când va să vie, Din morți, El fi-va înviat.” Discipolii s-au întristat – Când vorbele I-au auzit – Și foarte mult s-au necăjit.
24
Iisus și-ai Săi era, acum, Ajunși, toți, la Capernaum. Omul cari fuse-nsărcinat Să strângă darea, l-a-ntrebat Pe Petru: „Și Învățătorul Plătește, precum tot poporul, Darea, la Templu?” „Da” – a spus
25
Petru – „plătește și Iisus”, Iar când, în casă, a intrat, Iisus ‘nainte i-a luat, Zicându-i: „Simone, ce crezi? După părerea ta, cum vezi Problema birului, a dării? De unde-au, împărații țării, Aste venituri, adunate? De la ai lor fii sunt luate, Sau poate de la cel străin?”
26
„De la străinii care vin În țara lor” – Petru a spus. „Deci fiii” – zise-atunci Iisus – „Scutiți sunt. Dar, ca nu cumva, Păcat să facă cineva, Din pricina noastră, te du La mare și de-acolo-adu,
27
Din gura peștelui ce-l prinzi Întâi, o rublă. S-o întinzi Celui cu darea, pentru Mine Și-asemenea și pentru tine.”
← Chapter 16
Jump to:
Chapter 1
Chapter 2
Chapter 3
Chapter 4
Chapter 5
Chapter 6
Chapter 7
Chapter 8
Chapter 9
Chapter 10
Chapter 11
Chapter 12
Chapter 13
Chapter 14
Chapter 15
Chapter 16
Chapter 17
Chapter 18
Chapter 19
Chapter 20
Chapter 21
Chapter 22
Chapter 23
Chapter 24
Chapter 25
Chapter 26
Chapter 27
Chapter 28
Chapter 18 →
All chapters:
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28