bible
ra
🌐 Language
English
Español
Français
Deutsch
Português
Italiano
Nederlands
Русский
中文
日本語
한국어
العربية
Türkçe
Tiếng Việt
ไทย
Indonesia
All Languages
Home
/
Romanian
/
Romanian 2014
/
Matthew 4
Matthew 4
Romanian 2014
← Chapter 3
Jump to:
Chapter 1
Chapter 2
Chapter 3
Chapter 4
Chapter 5
Chapter 6
Chapter 7
Chapter 8
Chapter 9
Chapter 10
Chapter 11
Chapter 12
Chapter 13
Chapter 14
Chapter 15
Chapter 16
Chapter 17
Chapter 18
Chapter 19
Chapter 20
Chapter 21
Chapter 22
Chapter 23
Chapter 24
Chapter 25
Chapter 26
Chapter 27
Chapter 28
Chapter 5 →
1
Iisus, apoi, a fost adus, De Duhul, și-n pustie pus,
2
Urmând să fie ispitit, De diavol. După ce-a postit, Zile și nopți – cam patruzeci – A flămânzit. Văzându-L deci
3
Ispititorul, că-I slăbit, Grabnic s-a dus și I-a vorbit: „De ești Fiul lui Dumnezeu, Iată ce-ți voi propune eu: Să poruncești pietrelor – dacă În stare ești – pâini, să se facă!”
4
Iisus, privind la el, a zis: „Uiți că-n Scriptură este scris Că „Nu doar pâinea îl hrănește Pe om”, și că „destul îi este Orice cuvânt ce-a fost rostit De Dumnezeu.” Descumpănit,
5
Atunci, Satana L-a luat, Pe Templu, sus, L-a așezat – Pe streașină – și I-a vorbit:
6
„Sari jos! Căci este prorocit – De ești într-adevăr Acel Fiu al lui Dumnezeu – că El Va porunci îngerilor Să Te vegheze. Ei Te vor Purta pe mâini, ca nu cumva, De pietre – sau de altceva – Picioarele, să Îți lovești. Sari, dacă vrei să-mi dovedești!”
7
Însă, atunci, Iisus i-a zis: „De-asemenea, mai este scris: „Pe Domnul, să nu-L ispitești!” Ai grijă dar, cum Îmi vorbești!”
8
Apoi, Satana, iar, L-a dus Pe-un munte-nalt, unde a spus – După ce-I arătă întâi Toate-ale lumi-mpărății, Cu toată strălucirea lor:
9
„Privește-le! Toate-Ți fi-vor Date, în stăpânire, Ție, Dacă Te-nchini, acuma, mie!”
10
„Satano, piei!” – Iisus i-a zis – „Căci iată ce mai este scris: „Lui Dumnezeu să Îi slujești, În fața Lui să te smerești Și să te-nchini doar Domnului!”
11
Satan plecă, și-n locul lui, Îngeri, îndată, au venit Și-au început de I-au slujit.
12
Iisus, îndată ce-a aflat Cum că Ioan e-ntemnițat, A hotărât, în ziua ‘ceea, Ca să se ducă-n Galileea.
13
În felu-acesta, a venit Din Nazaret, și-a locuit În Capernaum – lângă mare – Unde-i ținutu-acel care Lui Zabulon îi este dat Și lui Neftali. El a stat,
14
Acolo, spre a fi-mplinit Tot ce Isaia a vestit. Iată ce-a spus acel proroc, Referitor la acel loc:
15
„Țara lui Zabulon e ea Și-a lui Neftali-asemenea. Peste Iordan e așezată Astă moșie, și-acum, iată, Cum Galileea – țara lor – Ajuns-a a Neamurilor.
16
Norodul care a zăcut În întuneric, a văzut Mare lumină, iar acei Din umbra morții – peste ei – Soarele-acum a răsărit!”
17
De-atunci, a propovăduit Iisus, și zis-a tuturor: „Acuma, a cerurilor Împărăție – toți să știți – E-aproape. Deci, vă pocăiți!”
18
Pe lângă mare a trecut Iisus. Acolo, i-a văzut Pe Simon – Petru poreclit – Și pe Andrei, la pescuit, Pentru că ei pescari erau. Tocmai atuncea, aruncau O mreajă-n mare, când chemați Au fost, de Domnul, cei doi frați:
19
„Haideți cu Mine! Și-o să fiți Pescari de oameni. Hai, veniți!”
20
Ei, mrejele, și le-au lăsat Și-apoi, pe Domnul, L-au urmat.
21
La drum, cu toții au pornit Și alți doi frați au întâlnit: Pe Iacov al lui Zebedei, Și pe Ioan. Frații acei, Pe o corabie, erau, Cu tatăl lor, și își cârpeau Năvoadele. Când i-a chemat
22
Iisus, pe tată, l-au lăsat, Corabia, și s-au grăbit Să Îl urmeze, negreșit.
23
Iisus, pe-atuncea, străbătea, Cu-ai Săi, toată Galileea. Cu-nțelepciune S-a purtat Și-n sinagogi a învățat, Norodul. Propovăduia, Mulțimii, Evanghelia Împărăției, vindecând Pe toți bolnavii, până când
24
Și-n Siria îi merse vestea. Văzând minunile acestea, Cei sănătoși îi aduceau Pe-ai lor bolnavi. Se vindecau Cei îndrăciți sau slăbănogi, Lunaticii și cei ologi. Pe toți, Iisus i-a vindecat.
25
Multe noroade L-au urmat: Au mers cu El, din Galileea, Decapole, de prin Iudeea, Și din Ierusalim, la fel. De-asemeni, mers-au după El, Atuncea – chiar în primul an – Și mulți aflați peste Iordan.
← Chapter 3
Jump to:
Chapter 1
Chapter 2
Chapter 3
Chapter 4
Chapter 5
Chapter 6
Chapter 7
Chapter 8
Chapter 9
Chapter 10
Chapter 11
Chapter 12
Chapter 13
Chapter 14
Chapter 15
Chapter 16
Chapter 17
Chapter 18
Chapter 19
Chapter 20
Chapter 21
Chapter 22
Chapter 23
Chapter 24
Chapter 25
Chapter 26
Chapter 27
Chapter 28
Chapter 5 →
All chapters:
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28