2 Kings 18

Romanian 2014

← Chapter 17 Jump to: Chapter 19 →

1Doar trei ani, Osea împlinise De când în Israel, domnise. Osea era acela care, Pe Ela, drept părinte-l are. Atunci, în Iuda a venit La-mpărăție și-a domnit Al lui Ahaz fecior, cel care, Drept Ezechia, nume, are.

2Ani douăzeci și cinci avuse, Când – împărat – el se făcuse Și douăzeci și nouă-a stat Pe scaunul de împărat. El, la Ierusalim, ședea, Căci de acolo-mpărățea. Abi, e mama lui chemată, Și-i a lui Zaharia fată.

3Cât la domnie a șezut, Doar lucruri bune a făcut – Precum făcea David, mereu – Cari I-au plăcut lui Dumnezeu.

4Orice-nălțime-a-ndepărtat; Stâlpi idolești a dărâmat; Iar Astarteele aflate, În țara lui, au fost tăiate. A sfărâmat, de bună seamă, Și șarpele cel de aramă Pe care Moise l-a făcut, Căci împăratul a văzut Că oamenii poporului Ardeau tămâie-n fața lui. Ba chiar și-un nume ei i-au pus Și astfel „Nehuștan” i-au spus, Dar Ezechia l-a zdrobit Și-afară-apoi l-a azvârlit.

5El s-a-ncrezut în Dumnezeu Și lângă El a stat mereu. Din toți cei care au venit Și-n Iuda au împărățit, Ca Ezechia – niciodat’ – Nimeni nu s-a mai arătat.

6De Domnul, el s-a alipit, Poruncile I le-a păzit, Căci, nicicând, nu s-a abătut De la ceea ce a cerut Domnul, prin Moise. Ne-ncetat,

7Domnul, apoi, l-a ajutat Pe Ezechia, de-a avut Izbândă-n tot ce a făcut. S-a răsculat, în urmă, el, Contra Asiriei și-astfel – Supus – nu s-a mai dovedit Și nici un bir n-a mai plătit.

8Cu Filistenii s-a bătut, Dar ei – atunci – nu au putut Să-i țină piept ci au fugit; Iar el, apoi, le-a pustiit Întreg ținutul și-a ajuns Până în Gaza de-a pătruns, Și la cetățile zidite Fiind cu turnuri întărite.

9Când Ezechia împlinea Doar patru ani de când ședea – În Iuda – ca și împărat, Iar Osea fost-a-ncoronat De șapte ani în Israel, Atunci Salmanasar – acel Care domnea-n Asiria – A atacat Samaria, Pe care a împresurat-o

10Și după trei ani a luat-o. Faptul acest se petrecea Când Ezechia împlinea – Ani – șase, la împărăție Peste Iudei, iar la domnie, Osea, atunci, s-a nimerit Că nouă ani a împlinit – În Israel – ca domnitor, Peste al său întreg popor.

11Israeliți-au fost luați Și în Asiria mutați. Mai marele Asiriei E cel cari i-a mutat, pe ei. Ca robi – acolo – au trăit Și în cetăți au locuit, Cetăți – cari, înaintea lor – Fuseseră-ale Mezilor. Halah, întâia s-a chemat. Habor, drept nume, a purtat A doua. Ele sunt aflate, Pe malul apei așezate, Iar râul ce le mărginea, Gozan, pe-atuncea, se numea.

12Lucrul acesta s-a-ntâmplat, Pentru că ei n-au ascultat De Dumnezeul lor Cel Sfânt Călcând peste-al Său legământ. De-asemenea, n-au împlinit Poruncile ce le-au primit Prin Moise, robul Domnului, Ci au călcat porunca lui.

13Când Ezechia-a adunat, Ani paisprezece ca-mpărat, Venit-a Sanherib – cel care Era-n Asiria mai mare – Și a lovit, pe negândite, Toate cetățile-ntărite Aflate-n Iuda. În ăst fel, Pe toate, puse mâna el.

14În urmă, la Lachis a stat. Când Ezechia a aflat Lucrul acesta, a trimis, În grabă, soli, prin care-a zis: „Iată că am greșit, știu bine! Dar depărtează-te, de mine! Fac tot ce-mi ceri. Făgăduiesc! De-acum, și bir am să-ți plătesc.” Asirianul l-a crezut Și-argint și aur i-a cerut. Argintul care a fost dat, Talanți trei sute-a numărat; Iar aurul ce se ceruse, Doar treizeci de talanți avuse.

15Argintul ce s-a adunat, De Ezechia-a fost luat Atât din Casa Domnului, Cât și a împăratului.

16A strâns și aurul pe care Templul lui Dumnezeu îl are – Pe uși și pe ușorii lui – Dându-l Asirianului.

17Acela care așezat Era-n Asiria-mpărat, La Ezechia și-a trimis, Îndată, soli. De la Lachis, Tartan cu Rab-Saris plecase. Rabșache li se-alăturase. La Ezechia-au mers cei trei, O oaste mare-având cu ei. Când la Ierusalim sosiră, Asirienii poposiră Lângă canalu-acela mare Ce vine de la iazul care, Mai sus, pe deal, este aflat, Chiar lângă drumul îndreptat Spre marginea ogorului Cari este-al ‘nălbitorului.

18În fața lor, ei l-au chemat Pe Ezechia, de îndat’. Eliachim – acela care, Pe Hilchia, părinte-l are – Fiind de Șebna însoțit Și de Ioah, iute-au ieșit În fața-Asirienilor, Spre-a asculta solia lor. Eliachim este cel care Fusese pus drepte cel mai mare, În casa împăratului; Șebna e logofătul lui; Ioah – al lui Asaf fecior – E arhivar, sau scriitor.

19Rabșache-n față le-a ieșit Și-n felu-acesta, le-a vorbit: „Cel care este așezat Peste Asiria-mpărat, Aceste vorbe le-a trimis Lui Ezechia și a zis: „Ce-ncredere te-a-nsuflețit, Pe care tu te-ai bizuit?

20Căci tu ai zis: „Războiul cere Și chibzuință și putere”. Însă, toate aceste sânt Doar vorbe goale spuse-n vânt. În ce ți-ai pus încrederea, De te răscoli în contra mea?

21Dacă-n Egipt te-ai încrezut, Află că sprijin ai avut Trestia frântă, ce rănește Mâna care se sprijinește Pe ea. Căci astfel se arată A fi, de fiecare dată, Marele Faraon pe care, Egiptu-n fruntea sa îl are: O trestie care l-a-mpuns Și care, palma, i-a străpuns, Celui care se-ncrede-n el.

22Tu poate că-mi vei spune-astfel: „Noi, în al nostru Dumnezeu, Ne-am pus încrederea, mereu.” Dar nu-nălțimile Lui, oare – Precum și ale Lui altare – Tu le-ai zdrobit – după cum știm – Aicea, la Ierusalim? N-ai poruncit tu – tuturor – Să nu se-nchine-n fața lor?

23Acum dar, nu sta la-ndoială, Ci hai și fă o învoială Cu-al meu stăpân, cu-acela care E în Asiria mai mare. Cai, două mii, îți vom da noi, Și vom vedea dacă, la voi – Aici, acum – o să puteți Da două mii de călăreți.

24Cum crezi că poți să-ndepărtezi Un căpitan, pe care-l vezi Că-i cel mai mic slujbaș pe care Marele împărat îl are? În carele Egiptului – Precum și-n călăreții lui – Nădăjduiești, precum văd eu.

25Dar oare, dacă Dumnezeu, Să vin aici, n-ar fi voit, Gândești că eu aș fi venit? Puteam, încoace, să pornesc Și acest loc să-l nimicesc? Dar Dumnezeu, astfel, a zis Atuncea când El m-a trimis: „În țara ‘ceea, năvălește, Degrabă, și o nimicește!”

26Eliachim – acela care, Pe Hilchia, părinte-l are – Cu Șebna și Ioah au spus: „Cuvintele ce le-ai adus – Solia ta – te rugăm noi, Ca-n aramaică apoi, Să le rostești, ca nu cumva Să înțeleagă cineva Dintre cei care ne privesc Și cari, pe ziduri, se găsesc. Nu glăsui în evreiește, Ci-n aramaică vorbește, Căci foarte bine-o știm și noi.”

27Rabșache le-a răspuns apoi: „Crezi oare că stăpânul meu Trimisu-m-a aici, ca eu Să vă împărtășesc solia, Doar vouă și lui Ezechia? S-audă aste vorbe, vreau, Și cei care pe ziduri stau, Ca spaimă-n ei să pot băga, Să își mănânce baliga Și să-și bea udul, de îndat’!”

28Apoi, Rabșache a strigat – În limba lor, iudaică, Și nu în aramaică – Spre toți cei care se aflau Pe ziduri și îi ascultau: „Cel care este așezat Peste Asiria-mpărat Aste cuvinte mi le-a zis, Aici, la voi, când m-a trimis:

29„Să nu cumva să vă lăsați, De Ezechia, înșelați! Pentru că el nu va putea Ca izbăvire să vă dea.

30Să nu vă facă el, apoi, În Domnul, să vă-ncredeți voi, Zicând: „Domnul ne ocrotește. Domnul, mereu, ne izbăvește. Cetatea nu va fi lăsată Asirienilor, vreodată.”

31Nu-l ascultați pe Ezechia, Ci voi să ascultați solia Celui care e așezat Peste Asiria-mpărat: „Pentru voi toți, este mai bine Să încheiați pace, cu mine. Supuși, dacă o să-mi fiți mie, Mânca-veți din a voastră vie Și din smochinul ce-l aveți. Apă, voi veți putea să beți, Din puțul vostru, până când –

32La voi – veni-voi, încurând, Ca să vă mut în altă țară. Pâine și grâu veți avea iară, Veți avea vie și smochini, Ulei și miere și măslini. Acolo, voi o să trăiți, Mereu, și nu o să muriți. Să nu cumva să vă lăsați, De Ezechia înșelați, Căci doar vă amăgește când O să îl auziți zicând: „Al nostru Domn ne ocrotește! Domnul, mereu, ne izbăvește!”

33Dar dumnezei, nu aveau oare, În lume, și alte popoare? Țările lor, oare-au scăpat De al meu mare împărat?

34Unde sunt zeii cei pe care Țara Hamatului îi are? Unde-s cei ai Arpadului, Sau ai Sefarvaimului? Unde-s ai Ivei dumnezei, Sau cei ai Henei? Unde-s ei? Au izbăvit Samaria, Ăști dumnezei, din mâna mea?

35Ce dumnezei ați auzit, Că țările și-au izbăvit, Încât – acum – să credeți voi, Că Domnul vostru, mai apoi, Vă va scăpa din mâna mea Și izbăvire-o să vă dea?”

36Întreg poporul a tăcut, Făcând așa cum le-a cerut Chiar împăratul: „Să tăceți! Nici un cuvânt să nu spuneți!”

37Apoi, Eliachim – cel care, Pe Hilchia, părinte-l are – Cu Șebna – cel ce l-a-nsoțit, Căci logofăt era numit – Și cu al lui Asaf fecior – Ioah, cari fost-a scriitor – La Ezechia au plecat Și straiele și-au sfâșiat, Atunci când au istorisit Tot ce Rabșache a vorbit.

← Chapter 17 Jump to: Chapter 19 →