2 Kings 22

Romanian 2014

← Chapter 21 Jump to: Chapter 23 →

1Opt ani făcuse Iosia, Când la domnie ajungea, Iar la Ierusalim a stat Treizeci și unu, ca-mpărat. Iedida, mama-i se numea Și din Boțcat, ea se trăgea. Adaia îi era părinte.

2Iosia s-a vădit cuminte, Căci numai bine-a făcut el În fața Domnului, la fel Ca David, care-i era tată. El nu s-a abătut vreodată, La dreapta sau la stânga lui, De pe cărarea Domnului.

3Când împăratul Iosia, Ani optsprezece împlinea – De când ajunse la domnie – La sine l-a chemat să vie, Pe logofătul ce-l avea. Ștefan, acesta se numea: Fiu, al Ațaliei, e el Și al lui Meșulam, la fel. La Casa Domnului, de-ndat’, A fost trimis de împărat, Care, astfel, i-a poruncit:

4„Ai să îl cauți, negreșit, Pe Hilchia. Mergi la preot Și-i spui să ia argintul tot, Pe cari poporul l-a adus Și care-n grijă a fost pus, La păzitorii pragului, Ce este-al Casei Domnului.

5Acest argint va fi luat, Căci trebuie să fie dat, Drept plată, meșterilor care Primit-au ca însărcinare, Dregerea Casei Domnului.

6Să-i poruncești preotului, Să dea argintul la pietrari Și la dulgheri și la zidari, Să cumpere pietre cioplite Și lucrurile ce-s menite A drege stricăciunea care, Casa lui Dumnezeu o are.

7Să nu cereți, meșterilor, Pentru argintul ce-l dați lor, Vreo socoteală. Negreșit, Meșterii vor lucra cinstit.”

8Atuncea, Hilchia – cel care Fusese preotul cel mare – Către Ștefan a cuvântat: „Întâmplător, eu am aflat, O carete-n Casa Domnului. În ea, e scrisă legea Lui.” Ștefan, când cartea a primit-o, Plin de uimire a citit-o.

9Apoi, la împărat s-a dus Și-aste cuvinte i le-a spus: „S-a strâns argintul, negreșit, Așa precum ai poruncit, Și dat e meșterilor care Primit-au drept însărcinare, Dregerea Casei Domnului.

10În fața împăratului, O carte am adus eu. Iat-o! Preotul Hilchia mi-a dat-o.” Ștefan, apoi, în fața lui, Citit-a legea Domnului.

11Când împăratu-a auzit Cuvântul legii, s-a-ngrozit Și hainele și-a sfâșiat.

12Apoi, la sine i-a chemat Pe Hilchia – preotul mare – Pe Ahicam – acela care Era al lui Ștefan fecior – Pe al lui Mica fiu, Acbor, Și pe Asaia, cari – se știe – Era slujbaș la-mpărăție. Lângă aceștia, la-mpărat, Și logofătul s-a aflat.

13Când toți, la curte, au venit, Iosia, astfel, le-a vorbit: „Vă poruncesc ca să plecați, Degrabă, să Îl întrebați Pe Domnul, ce are să fie Cu a lui Iuda-mpărăție, Cu mine și poporul meu, Pentru că a lui Dumnezeu Mare mânie s-a aprins Și-asupra noastră s-a întins, Căci nici părinții noști’ și-apoi – În vremea de acum – nici noi, Iată că nu am împlinit Ceea ce El ne-a poruncit. N-am făcut voia Domnului, Precum e scris, în cartea Lui.”

14Hilchia – preotul cel mare – Cu Ahicam – acela care Era al lui Ștefan fecior – Și cu Asaia și Acbor, La Hulda merseră, căci ea Era nevasta ce-o avea Șalum – al lui Ticva fecior, Și-al lui Harhas – cari păzitor Era atuncea așezat, Peste veșminte, la-mpărat. Ea, prorociță, se vădea Și la Ierusalim ședea.

15Când solii de la împărat Sfârșiră, ea a cuvântat: „Mergeți la cel ce va trimis Și-i spuneți ceea ce a zis, Prin mine, Domnul Cel pe care, Poporul Israel Îl are. Deci ascultați cuvântul meu:

16Așa vorbește Dumnezeu: „Asupra oamenilor lui, Precum și-asupra locului Acestuia, să știți dar voi, Că voi trimete mai apoi, Nenorocirile prezise, Așa după cum au fost scrise În cartea pe cari a primit-o – Carte pe care a citit-o – Cel care este-nscăunat În Iuda, ca și împărat.

17Oamenii care-au locuit, În acest loc, M-au părăsit. Astfel, tămâie-au adus ei, Spre cinstea altor dumnezei. Lucrările mâinilor lor, Nu mi-au plăcut. Acest popor, Prin tot ce-a făcut înadins, A Mea mânie a aprins, Iar focul ei îl va încinge, Pentru că ea nu se va stinge.”

18Mai spuneți-i acelui care Este în Iuda, cel mai mare Și cari la mine v-au trimis: „Iată că Domnul a mai zis:

19„Văd că smerit te-ai arătat, Iar inima ți s-a mișcat, Atuncea când ai auzit Cuvintele ce le-am rostit Eu, împotriva locului, Precum și-a oamenilor lui, Ce vor ajunge un semn care E de blestem și spaimă mare. Ai plâns și Mi te-ai închinat, Iar straiul ți l-ai sfâșiat. Tot ceea ce tu ai făcut, Sigur să fii, că am văzut.

20De-aceea, nu-i fac nici un rău Acestui loc, în timpul tău. În pace, tu vei fi lăsat Și la ai tăi adăugat, Fără ca vreo nenorocire Să se abată peste fire.” Solii s-au dus la împărat, Să-i spună tot ce au aflat.

← Chapter 21 Jump to: Chapter 23 →