2 Kings 9

Romanian 2014

← Chapter 8 Jump to: Chapter 10 →

1La sine-atuncea, Elise Chemă pe unul dintre cei Care fiu de proroc fusese Și-n felu-acesta îi spusese: „Încinge-ți dar, mijlocul, bine, Căci trebuie să pleci. Cu tine, Și untdelemnul ai să-l duci. Va trebui să o apuci Către Ramotul cel pe care Țara lui Galaad îl are.

2Când vei ajunge-n locu-acel, Pe Iehu, ai să-l cauți. El Fecior îi e, lui Iosafat. Dintre-ai săi frați, să-l iei de-ndat’ Și du-l într-o odaie care Se află mai la depărtare.

3Să faci așa cum te îndemn Și-apoi să-l ungi cu untdelemn, Pe cap, zicând: „Prin glasul meu, Așa vorbește Dumnezeu: „Astăzi, te ung, drept împărat, Peste Israel așezat!” Deschide ușa, când sfârșești, Și fugi, fără să te oprești.”

4Tânăru-acela a făcut Așa precum i s-a cerut: Către Ramot el a plecat, Care-i în Galaad aflat.

5Când a ajuns, aceia cari Peste oștire sunt mai mari, Jos, pe pământ, cu toți ședeau, Strânși roată, și se sfătuiau. Tânărul s-a apropiat Și-n acest fel, a cuvântat: „Hei, căpitane! Eu doresc, O vorbă să-ți împărtășesc!” Iehu l-a întrebat apoi: „Spune dar, cărui dintre noi, Vrei să-i vorbești?” Tânăru-a spus: „Vești, pentru tine, am adus.”

6Iehu, atunci, s-a ridicat Și împreună au intrat În casă. Tânărul acel Turnă, îndată, peste el, Uleiul care l-a adus Și-aste cuvinte i le-a spus: „Ascultă dar: prin glasul meu, Așa vorbește Dumnezeu: „Astăzi, te ung, drept împărat, În Israel încoronat! Peste al Domnului popor, Tu ai să fii stăpânitor.

7Să nimicești casa pe care, Stăpânul tău, Ahab, o are. Pe Izabela – vreau sa-ți spun – Că trebuie să Mă răzbun. Voi face ca asupra ei, Tot sângele robilor Mei – Și cel al slujitorilor, Precum și al prorocilor – Ce Mi-au slujit, să se abată.

8De moarte, nu va fi cruțată, Nici casa lui Ahab. Lovită Are-a fi ea și nimicită. Am să zdrobesc pe orișicine Care, de-al lui Ahab neam, ține, Fie că-i liber omu-acel Sau este rob, în Israel.

9Soarta pe care-o va avea Ahab și-ai săi, e-asemenea Cu-a lui Ieroboam, cel care – Părinte – pe Nebat, îl are. Ahab are-a păți la fel Precum s-a-ntâmplat și cu cel Care, Baeșa, e chemat Și-i al lui Ahia băiat.

10Cât despre Izabela, iată, Ajunge-va a fi mâncată De către haita câinilor, În al lui Izreel ogor. Al ei trup nu va fi luat De nimeni, spre a fi-ngropat.” Tânărul, vorba, și-a sfârșit, A deschis ușa și-a fugit.

11Când a ieșit Iehu afară, În jurul său se adunară Toți slujitorii cei pe care, Stăpânul său, în slujbă-i are. Curioși, cu toți l-au întrebat: „Nebunul cari te-a căutat, Ce-ți spuse? Ce-a vrut, de la tine?” Iehu le-a zis: „Voi îl știți bine, Pe omu-acela. Negreșit, Cred că știți și ce a vorbit.”

12Oamenii au strigat: „Minciună! Nu știm! Și vrem să ni se spună, Ce a vorbit omul acel!” „A zis că, peste Israel, Eu voi domni ca împărat. Ulei, pe cap, el mi-a turnat, Spunându-mi că vorbirea lui Vine din partea Domnului.”

13Când oamenii au auzit Aceste lucruri, s-au grăbit Să-și scoată straiele, pe care, Le așezară – fiecare – Pe trepte unde se găsea Iehu, pe ele, ca să stea. Apoi, din trâmbiți au sunat, Strigând: „Iehu e împărat!”

14Iehu a uneltit, astfel, În contra lui Ioram, când el, Cu al lui Israel popor, Oștirii Sirienilor, Să-i țină piept, a încercat – În Galaad – și-a apărat Ramotul. Iehu e cel care, Pe Nimși, drept părinte-l are Și-asemeni și pe Iosafat.

15Apoi, Ioram s-a înturnat – Rănit fiind de Hazael – Spre-a se reface-n Izreel. Iehu a zis: „Să căutați, Pe nimenea să nu lăsați, Cetatea, să o părăsească Și vestea să o răspândească, În preajma împăratului.”

16El s-a suit în carul lui Și a plecat la Izreel. Ioram era în locu-acel – Zăcând bolnav – să se-ntremeze. La el a mers, să-l viziteze, Ahazia, cel așezat În Iuda ca și împărat.

17Cel cari, de strajă, se găsea Și-n turn la Izreel ședea, De la distanță l-a zărit, Pe Iehu, și a glăsuit: „Iată că văd, în depărtare, Venind spre noi, o ceată mare!” „Un călăreț, trimite-ndată, Să vadă, dacă cei din ceată, Cu gând de pace vin la noi, Sau dacă vin pentru război!” – Zise Ioram, străjerului.

18Atuncea, la porunca lui, Un călăreț a alergat Și către Iehu-a cuvântat: „De împărat am fost trimis, Care, în acest fel, a zis: „Ce vânt te-aduce pe la noi? Veniți cu pace, sau război?” Iehu a spus: „Ce-ți pasă ție, Dacă acum, pace-o să fie? Treci înapoia mea, de-ndat’!” Straja, din turn, de veste-a dat: „Solul pe care l-am trimis – Precum măria ta a zis – Nu se întoarce înapoi.”

19Ioram a poruncit apoi, Ca să trimită, de îndată, Alt călăreț, la cei din ceată. Omul acela a plecat, La Iehu, și a cuvântat: „De împărat am fost trimis, Care, în acest fel, a zis: „Ce vânt te-aduce pe la noi? Veniți cu pace, sau război?” Iehu a spus: „Ce-ți pasă ție, Dacă acum, pace-o să fie? Treci înapoia mea, de-ndat’!”

20Straja, din turn, de veste-a dat: „Solul pe care l-am trimis – Precum măria ta a zis – Nu se întoarce înapoi. Ceata ce vine către noi, E a lui Iehu – pot să spun – Căci el mână ca un nebun.”

21Ioram, atunci, a poruncit: „Înhamă!” Sluga s-a grăbit Să facă precum i s-a spus. Caii, la care, el i-a pus Și-astfel, Ioram și-Ahazia – Cel care-n Iuda-mpărățea – În carul lui, stând fiecare, Lui Iehu, în întâmpinare, În mare grabă i-au ieșit, În câmpul care s-a numit „Al lui Nabot”. Ogoru-acel Era, chiar lângă Izreel.

22De Iehu, când cu ochi-a dat, Ioram, îndată, a-ntrebat: „Cu pace, oare, ai venit?” „Ce pace” – a-ntrebat, răstit, Iehu – „când peste tot zăresc Doar vrăjitori care-o slujesc Pe Izabela, mama ta, Și când – oriunde te-ai uita – Doar ale ei curvii zărești? Ce fel de pace, mai dorești?”

23Ioram, să fugă, a voit Și-atunci, de frâie, a sucit, Strigându-i lui Ahazia, Care – aproape – se ținea: „Vânzare! Fugi! Am fost vândut!” Apoi, să fugă, el a vrut,

24Dar Iehu, arcul, și-a luat, Iar după ce l-a încordat, Cu o săgeată l-a ajuns. Acea săgeată i-a străpuns Inima-ndată și-a pierit, Căci între umeri l-a lovit. Ioram, frâiele, a scăpat, Din mâini și-n car, el a picat.

25Către Bidcar, acela care, Drept căpetenie, îl are, Iehu a dat aste porunci: „Ia-l pe Ioram și să-l arunci Pe-al lui Nabot ogor, de-ndată! Adu-ți aminte, căci odată, Când împreună ne aflam Călări, pe când îl însoțeam Noi, pe Ahab – pe-acela care, Pe-acest Ioram, drept fiu, îl are – Cuvântul Domnului venit Din ceruri, astfel, a vorbit:

26„În acest loc, ieri, am văzut Ce faptă rea s-a petrecut: Sângele cel nevinovat – Al lui Nabot – a fost vărsat, Precum și al fiilor lui. De-aceea, împăratului, Am să îi fac – și Eu – la fel!” Du-te și ia trupul acel Și du-l pe-al lui Nabot pământ, După al Domnului cuvânt.”

27Ahazia – care, aflat Era, în Iuda, împărat – S-a-nspăimântat când a văzut Tot ceea ce s-a petrecut. Atunci, să fugă, a voit. Pe drumul care, șerpuit, Spre casa din grădină duce, A încercat să o apuce. Iehu a mers pe urma lui, Și-i zise slujitorului Ce îl avea: „Lovește-l dar, Acuma, cât se află-n car!” Sluga a mers și l-a lovit, Chiar la suișul Gur numit, Care-i lângă Ibleam aflat. Ahazia a alergat Pân’ la Meghido, grav rănit, Unde – în urmă – a murit.

28Slujbașii săi, în car, l-au pus Și la Ierusalim l-au dus. Într-un mormânt l-au așezat, Lângă ai săi părinți, culcat, Chiar în cetatea cea pe care, David, în stăpânire-o are.

29De unsprezece ani ședea, În Israel, și-mpărățea Ioram, atunci când a venit Ahazia și a domnit Peste-a lui Iuda țară. El – Ioram adică – e acel Cari la domnie i-a urmat Tatălui său, Ahab chemat.

30Iehu intră în Izreel, Cu-ntreaga ceată după el. Când Izabela-a auzit Lucrul acesta, s-a grăbit, Sprâncenele să își boiască Și capul să-și împodobească. În urmă, când a isprăvit, Ea la fereastră a ieșit Și zâmbitoare l-a-ntrebat

31Pe Iehu, care a intrat, Pe poartă: „Pace, ne-ai adus, Noule Zimri? Ce-ai de spus Tu, cari stăpânul, ți-ai ucis?”

32Iehu, privind în sus, a zis: „Spuneți-mi dar acuma, cine – Din cei de sus – e pentru mine?” Cu Izabela se aflau Mulți dregători ce-o însoțeau. Curioși, atuncea, dintre ei, Se-apropiară doi sau trei Și pe fereastră au privit;

33Iar Iehu, astfel, a vorbit: „Pe Izabela s-o luați Și jos, voiesc s-o aruncați!” Oameni-aceia au făcut Așa precum li s-a cerut: Pe Izabela au luat-o Și pe fereastră-au aruncat-o. Sângele-ndată i-a țâșnit Și cai și ziduri a stropit. Iehu s-a repezit, călare, Și a călcat-o în picioare.

34Apoi, în casă, a intrat, Unde-a băut și a mâncat. În urmă, când și-a amintit De Izabela, a grăit, Către slujbașii săi: „Plecați, Degrabă dar, și-o îngropați Pe-acea femeie blestemată, Pentru că – totuși – este fată De împărat.” Ei s-au grăbit

35Să facă precum a dorit Iehu. Dar slujitori-acei N-au mai găsit, din trupul ei, Decât palmele mâinilor, O parte a picioarelor, Precum și țeasta capului.

36S-au dus și-au spus stăpânului, Tot ceea ce s-a întâmplat, Iar Iehu-atunci a cuvântat: „Iată că totul s-a-mplinit Așa precum Domnu-a vestit Prin robul său, chemat Ilie, Care-i Tișbit, precum se știe. Domnul vorbit-a în ăst fel: „Haita de câini, din Izreel, Au să mănânce carnea ei;

37Iar hoitul acelei femei, Va fi ca și gunoiul care E aruncat peste ogoare, Încât, lumea ce se adună, Nu va putea ca să mai spună – Atuncea când o vor vedea – Că „Izabela este ea”.”

← Chapter 8 Jump to: Chapter 10 →