Ezekiel 18

Romanian 2014

← Chapter 17 Jump to: Chapter 19 →

1Cuvântul Domnului, apoi,

2M-a întrebat: „De ce, la voi – În Israel – o zicătoare O folosiți într-una? Oare, De ce ziceți, neîncetat, Că „Aguridă au mâncat Părinții, însă la sfârșit, Iată că li s-au sterpezit Dinții copiilor, mereu”?

3De-aceea, Domnul Dumnezeu A zis apoi: „Pe viața Mea, Că nimeni nu va mai avea, De-acum, prilej, în Israel, Ca să vorbească-n acest fel.

4Iată că sufletele-aflate, În lume, ale mele-s toate. E-al Meu sufletul fiului, La fel și cel al tatălui. Sufletul ce-a păcătuit Are să moară, negreșit.

5Omul cel drept care arată Că face dreaptă judecată,

6Acela care nu mănâncă – În munte, sus, urcat pe stâncă – Din carnea jertfei închinată Spre a fi idolilor dată; Și nu privește spre cei care, Drept idoli, Israel îi are; Nu-i necinstește-aproapelui Nevasta, iar de soața lui Nu se atinge niciodată Atunci când este necurată;

7Care, pe nimeni, n-asuprește; Care, nimica, nu răpește; Cari dă-napoi zălogul dat De cel ce-i e îndatorat; Cari dăruie, din pâinea lui, O parte, și flămândului; Cari cu o haină-l învelește Pe cel ce, gol, se dovedește;

8Care – când dă cu împrumut – Dobândă nu a mai cerut, Nici camătă nu a luat; Acela care-a arătat Că-și trage mâna înapoi De la nelegiuiri și-apoi, În pricinile-nfățișate Judecă doar după dreptate;

9Cari, legile, Mi le păzește, Poruncile Mi le-mplinește – Lucrând doar cu credincioșie – Omul acela, să se știe Că este drept este cinstit Și-o să trăiască, negreșit, Pentru că Domnul este Cel Care-a vorbit în acest fel.”

10Dacă un fiu, acel om are, Iute și mânios, fiu care, Să verse sânge vrea, sau el Va face lucruri de-acest fel;

11Dacă acel fiu nu se ia După purtarea ce-o avea Al său părinte – dovedit Precum că e neprihănit – Ci sus pe munți, el va urca, Pe stânci, carne, spre a mânca; Sau necinstește pe cea care, Soață, al său aproape-o are;

12Îl asuprește pe lipsit Și pe cel ce-i nenorocit; Răpește și nu dă apoi, Zălogul cel luat, ‘napoi; Spre idoli, ochii și-i rotește Și urâciuni doar săvârșește;

13Dă cu dobândă, împrumut, Și-n urmă camătă-a cerut; Rămâne-va acel om, viu, Trăind printr-un astfel de fiu? N-o să trăiască! Negreșit, Fiul acel a săvârșit Doar urâciuni. În acest fel, Va trebui să moară el. Sângele celui ce e rău Să cadă peste capul său!

14Atunci când omul, un fiu, are, Cari vede relele pe care Le-a făcut tatăl său, iar el – În urmă – nu face la fel;

15Dacă acel fiu nu mănâncă, În munte, sus, carne, pe stâncă; Nici nu privește spre cei care, Drept idoli, Israel îi are; Nu-i necinstește-aproapelui Soața, împins de pofta lui;

16Dacă pe nimeni n-asuprește, Dacă nimica nu răpește Dând înapoi zălogul dat De cel ce-i e îndatorat Și nu răpește pâinea lui, Ci pâine-i dă, flămândului; Dacă apoi, îl învelește Pe cel ce, gol, se dovedește

17Și-apoi când dă cu împrumut, Dobândă nu a mai cerut, Nici camătă nu a luat; Acela care-a arătat Că-și trage mâna înapoi De la nelegiuiri și-apoi, Legile Mele le păzește, Poruncile Mi le-mplinește, Nu o să moară, negreșit, Chiar dacă e nelegiuit Al său părinte, ci astfel, Are să viețuiască el.

18Apoi, cât despre tatăl său – Care-a făcut ce este rău, Care a fost asupritor Cu ceilalți oameni din popor, Și de la alții a răpit – Are să piară, negreșit, Din mijlocul poporului, Pentru nelegiuirea lui!”

19„Cu toate-acestea, însă, voi Veniți și întrebați apoi: „De ce nu poartă un fecior, Pedeapsa făr’delegilor Tatălui său?” Iată, vă spun: Pentru că fiul este bun. Neprihănit s-a arătat Și cu dreptate a lucrat. Poruncile Mi le-a păzit, Iar legile Mi le-a-mplinit. De-aceea – negreșit – trăiește!

20Sufletul cari păcătuiește, Acela însă o să cadă În ale morții gheare, pradă. Fiul – să poarte – nu mai are, Nelegiuirea cea pe care A săvârșit-o tatăl său, Căci răutatea celui rău Va fi asupră-i negreșit, Iar peste cel neprihănit, Neîncetat, se va lăsa Numai neprihănirea sa.

21Dar dacă cel rău, înapoi, Are să se întoarcă-apoi, De la păcatele pe care Le-a săvârșit fără-ncetare – Păzind legea ce-am rânduit Și ceea ce am poruncit, Fiind acum drept și plăcut – Chiar dacă rele a făcut În a lui viață, prima oară, Omul acela n-o să moară.

22Fărădelegile lui, toate – Atuncea – îi vor fi uitate, Din pricină că a trăit Ca și un om neprihănit. Omul acela – bunăoară – O să trăiască, n-o să moară.

23Doresc Eu oare, ne-ndoios, Moartea celui ce-i păcătos?” – Întreabă Domnul Dumnezeu. „Dar, mai degrabă, nu vreau Eu, Să-și lase el, calea cea rea, Pe cari, ‘nainte, o avea Și-n acest fel, să reușească Omul acela să trăiască?

24Dar dacă cel neprihănit Se va abate, la sfârșit, De la a lui neprihănire Și-apoi, mânat de o rea fire, Va face urâciuni, știute Că de cel rău doar sunt făcute, Ar putea el să reușească, În acest fel, să mai trăiască? Nu! Iar neprihănirea-i toată, Avută-ntâi, va fi uitată, Pentru că omul s-a dedat La făr’delegi și la păcat. De-aceea-n rele – bunăoară – Omul acela o să moară.

25Voi ziceți: „Iată dar, că nu-i Dreaptă cărarea Domnului!” Ascultă dar, casă pe care, Neamul lui Israel o are! Nu este dreaptă calea Mea? Dar nu credeți că s-ar putea Ca să nu fie drepte-apoi Cărările ce le-aveți voi?

26Dar dacă cel neprihănit Se va abate, la sfârșit, De la a lui neprihănire Și-apoi, mânat de o rea fire, Nelegiuiri doar săvârșește Și o să moară, se vădește Precum că moartea i-a venit, Căci făr’delegi a săvârșit.

27Dar dacă cel rău, înapoi, Are să se întoarcă-apoi, De la păcatele pe care Le-a săvârșit fără-ncetare – Făcând ceea ce-i drept și bine – Sufletu-n viață și-l va ține.

28Atunci când omul reușește, Ochi-a deschide și privește În jurul său și-a priceput Că numai rele a făcut – Iar de la făr’delegi, apoi, Se va întoarce înapoi – Omul acela – bunăoară – O să trăiască, n-o să moară.”

29Dar iată, însă, în ce fel, A zis casa lui Israel, Despre cărarea Domnului: „Nu este dreaptă calea Lui!” Ascultă dar, casă pe care, Neamul lui Israel o are! Nu este dreaptă calea Mea? Dar nu credeți că s-ar putea Ca să nu fie drepte-apoi Cărările ce le-aveți voi?

30Voi judeca pe fiecare, Doar după calea ce o are! Tu, casă a lui Israel, Așa voi face!” – a zis Cel Care e Domn și Dumnezeu. „De-aceea, vă îndemn mereu: De la fărădelegi apoi, Abateți-vă grabnic voi! Nu vă lăsați mânați de fire, Să nu vă ducă la pieire!

31De făr’delegi, vă depărtați! De ele, să vă lepădați! De-o nouă inimă, apoi, Și de-un duh nou, faceți rost voi. De ce vrei ca să mori, astfel, Tu, casă a lui Israel?

32Eu nu doresc nicicând, sub soare, Moartea acelui care moare” – A zis Cel care e mereu, Domnul, precum și Dumnezeu. „La Mine, vă întoarceți voi, Ca astfel să trăiți apoi.”

← Chapter 17 Jump to: Chapter 19 →