Ezekiel 32

Romanian 2014

← Chapter 31 Jump to: Chapter 33 →

1În anu-al doisprezecelea, Ziua întâia începea Din luna-a doisprezecea, care E ultima ce-n an apare. Atunci, Cuvântul Domnului

2Îmi zise: „Fiu al omului, Un cânt de jale pregătește, Pentru cel care se găsește, Acuma, în Egipt, pe tron, Fiind acolo Faraon. De-aceea, Faraonului, În felu-acesta să îi spui: „Cu-n pui de leu, tu semănai Și printre neamuri te aflai. Precum un crocodil în mări Pe ale apelor cărări, Te-ai dovedit. Te aruncai În râurile ce le-aveai. Le tulburai cu-al tău picior Și stârneai valurile lor.”

3Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Curând, Eu, mreaja, Mi-o întind Și-n al Meu laț am să te prind, În mijlocul mulțimilor Popoarelor neamurilor.

4Iată dar că vei fi luat Și-am să te-azvârlu pe uscat. Te voi întinde pe câmpie, Iar păsările au să vie, Pe tine, ca să se așeze. Din tine-au să se ospăteze, Atuncea, fiarele ce sânt Pe fața-ntregului pământ.

5Carnea, pe munți, ți-o azvârlesc Și-n urmă, am să potopesc – Cu toate resturile tale, Ce le arunc – orișice vale.

6Țara în care-acuma poți, Plin de putere, să înoți – Curând – cu al tău sânge, iată, Ajunge-va a fi udată. Șuvoiul său se va vedea Că pân’ la munți o va umplea.

7Când Eu te sting, când vei pieri, Cerul îl voi acoperi, Iar stelele pe el aflate, Atunci vor fi întunecate. Soarele ce răsare-n zori Îl voi acoperi cu nori, Iar luna nu va mai putea, Lumina ei, ca să o dea.

8Din a ta pricină doar, iată, Bolta va fi întunecată. Luminătorii cerului Nu vor luci pe fața lui, Căci peste-a ta țară, voiesc Ca bezna să o răspândesc, Așa cum hotărât-am Eu” – Spusese Domnul Dumnezeu.

9„Am să mâhnesc multe popoare Care se află, azi, sub soare, Atunci când le voi da de știre Că a venit a ta pieire. Pe neamuri, am să le vestesc Și vestea am s-o răspândesc În țări de care nu știai, Pe care nu le cunoșteai.

10Popoarele vor auzi Și multe se vor îngrozi, Iar părul împăraților, Măciucă-n capetele lor, O să se facă, de îndat’, Când despre tine-or fi aflat Și când, de-asemeni, vor vedea Cum Îmi învârt sabia Mea. Înspăimântați, de viața lor, Cu toți vor tremura, de zor, Atunci când voi găsi cu cale, S-aduc ziua căderii tale.”

11Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn precum și Dumnezeu: „Ascultă și ia seama bine, Căci o să vină peste tine, Sabia celui ce-i aflat În Babilon, drept împărat.

12Mulțimea ta are să cadă, În ale morții gheare, pradă, Lovită de sabia lor, Adică a vitejilor Aceia cari, mai cumpliți sânt, Printre toți cei de pe pământ. Ei se vădesc a fi cei care Vor nimici mândria mare Ce este a Egiptului, Precum și pe oamenii lui.

13Voi pierde și vitele cari Stau lângă apele lui mari, Și nici al omului picior Și nici copita vitelor Nu le va tulbura. Voiesc,

14Apele să le potolesc Și lin, în matca râului, Asemeni untdelemnului, Să curgă ele, tot mereu” – Spusese Domnul Dumnezeu.

15„Când prefăcut are să fie Întreg Egiptul în pustie, Când țara fi-va cotropită Iar avuția-i jefuită, Și-atunci când am să îi lovesc Pe toți cei care-o locuiesc, Au să-nțeleagă și-au să știe Că Eu sunt Domnul, pe vecie.

16Acesta-i cântecul de jale, Pe care am găsit cu cale, Ca să îl dărui tuturor Popoarelor neamurilor, Spre a-l cânta Egiptului, Precum și oamenilor lui” – A zis Acel care, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu.

17În anu-al doisprezecele, A cinsprezecea zi-ncepea Și-atunci Cuvântul Domnului

18Îmi zise: „Fiu al omului, Plânge pentru mulțimea care Țara Egiptului o are. Apoi, aruncă-o și pe ea Și-aruncă-le, de-asemenea, Pe fiicele neamurilor Puternice, căci locul lor E-n adâncimile pe care Fața pământului le are. Să le arunci dar, bunăoară, La cei ce-n groapă se pogoară!

19Pe cine-n frumusețe-ntreci? Pogoară și te culcă-n veci, Lângă cei cari sunt arătați Că împrejur nu sunt tăiați!

20În felu-acesta au să cadă Printre cei dați sabiei pradă. Aceasta vă e soarta, iată, Căci sabia vă este dată. Egiptul să îl doborâți Și în mormânt să-l pogorâți, Cu toți cei care se vădesc Că în al lui sân locuiesc!

21Atuncea, toți vitejii cari Puternici se vădeau și mari Au să vorbească tuturor – În locuința morților – De el și de cei ce erau În jurul lui și-l sprijineau, Zicând așa: „Sunt doborâți Și iată că sunt pogorâți! Lângă cei cari sunt arătați Că, împrejur, nu sunt tăiați, Ajuns-au să se culce ei, Pradă fiind dați, sabiei!

22În acel loc este aflat Asirianul îngropat, Iar ale lui morminte, toate, Sunt împrejurul lui aflate. Toți au căzut, toți au pierit, Căci sabia i-a nimicit.

23Aflat este mormântul lor, În adâncimea gropilor Și-a lui mulțime-nmormântată, În jurul lui, e așezată. Toți au căzut, toți au pierit, Căci sabia i-a nimicit. Ei sunt cei care răspândeau Groaza, în lume, când trăiau.

24Elamu-acolo e aflat, Cu-a lui mulțime-nmormântat, Iar gropile Elamului În jur sunt, la mormântul lui. Toți au căzut, toți au pierit, Căci sabia i-a nimicit. Ajuns-au a fi doborâți. Ajuns-au a fi pogorâți Lângă cei cari sunt arătați Că împrejur nu sunt tăiați, În adâncimile pe care Fața pământului le are. Ei sunt cei care răspândeau Groaza în lume, când trăiau.

25Printre cei morți, a fost culcat. Acolo el este aflat, Iar împrejurul lui e toată A lui mulțime adunată, Căci au murit cei arătați Că împrejur nu sunt tăiați. De sabie, ei au pierit, Ei care groază-au răspândit Printre cei care se aflau În lume, pe când ei trăiau. Acum, își poartă-a lor ocară, Cu cei ce-n groapă se pogoară. Iată-i că nu au fost cruțați Și lângă cei morți sunt culcați.

26Acolo-și au loc de mormânt Meșec, Tubal și cei ce sânt Drept parte a mulțimilor Ce s-au aflat în jurul lor. Astfel, mulțimile lor, toate, În jurul lor sunt așezate, Căci au murit cei arătați Că împrejur nu sunt tăiați. Toți au căzut, toți au pierit, Căci sabia i-a nimicit. Ei sunt cei care răspândeau Groaza în lume, când trăiau.

27Ajuns-au la sfârșit de drum Și sunt culcați cu toți, acum, Lângă cei cari sunt arătați Că împrejur nu sunt tăiați. În felu-acesta se adună Ca să se afle împreună Cu toți vitejii ce-au căzut În vremile ce au trecut. În locuința morților, Ajuns-au cu armele lor. Sub cap au săbii așezate, Iar ale lor păcate, toate, Și relele înfăptuite, De-ale lor oase sunt lipite, Căci vitejia ce-o aveau, Groaza în lume-o răspândeau.

28Iată că și tu, negreșit, Ajunge-vei să fii zdrobit. Printre cei cari sunt arătați Că împrejur nu sunt tăiați, Iată că tu vei fi culcat Și vei ajunge așezat Cu cei care sunt nimiciți, Fiind de sabie loviți!

29Acolo e Edomu-aflat Cu cei ce-n fruntea lui au stat – Cu șirul împăraților, Precum și-al voievozilor – Căci ei, cu a lor vitejie, Ajunseră puși ca să fie În rândul celor ce-s loviți De sabie și-s nimiciți. În felu-acesta se adună Ca să se afle împreună Cu toți cei care, bunăoară, În groapă-ajung de se pogoară.

30Acolo-s voievozii care Partea de miazănoapte-i are; Sidonieni-acolo sânt, Căci coborât-au în mormânt După ce ei s-au pomenit, Rușinea, că i-a-nvăluit, Cu toate că viteji erau Și groază-n jur ei răspândeau. Ei sunt aceia arătați Că împrejur nu sunt tăiați Și cari își poară-a lor ocară Cu cei ce-n groapă se pogoară.

31Dar Faraon îi va vedea Și astfel se va mângâia Pentru toată mulțimea lui Și oștile Egiptului Cari au căzut și au pierit, Căci sabia i-a nimicit. Așa va fi, cum am zis Eu, Cel ce sunt Domn și Dumnezeu.”

32„Căci i-am lăsat de-au răspândit Groază în jur, cât au trăit. De-aceea, Faraon și-ai lui, În pântecul pământului, Lângă cei cari sunt arătați Că împrejur nu sunt tăiați, Ajunge-vor culcați să stea Și-i vor avea alăturea Pe cei care au fot loviți De sabie și nimiciți.” Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu.

← Chapter 31 Jump to: Chapter 33 →