Luke 19

Romanian 2014

← Chapter 18 Jump to: Chapter 20 →

1Iisus, după cele-ntâmplate, Intră-n Ierihon, în cetate.

2Un om bogat – Zacheu numit – Care fusese învestit, Mai mare, peste vameși, sta

3Și, un prilej bun, căuta, Ca pe Iisus, să-L vadă; dar, Truda-i fusese în zadar, Căci, de statură, era mic Și nu putea vedea nimic, Din pricina mulțimii, care Se adunase-n număr mare.

4Un gând, atuncea, i-a venit Și-n mare grabă, a fugit, Mai înainte, și-a urcat Iute-ntr-un dud mare, aflat Chiar lângă drumul lui Iisus, Sperând că-L va vedea, de sus.

5Când, lângă dud, Domnu-a sosit, Acelui vameș, i-a vorbit: „Haide, coboară-te Zacheu, Căci azi, la tine, voi sta Eu!”

6Zacheu, atuncea, a venit, Lângă Iisus, și L-a primit, Cu bucurie. Însă, cei

7Cari se aflară lângă ei – Și-L auziră pe Iisus – Îndată au cârtit și-au spus: „Ceea ce face, nu-i frumos! Stă-n gazdă, la un păcătos!”

8Zacheu, însă, a stăruit, ‘Naintea Lui, și a vorbit: „Doamne, averea-mi împărțesc Și jumătate, dăruiesc, Săracilor; iar, de cumva, Năpăstuit-am, cu ceva, Pe orișicine, negreșit, Îi dau ‘napoi, tot, împătrit.”

9Iisus i-a ascultat vorbirea, Zicând apoi: „Azi, mântuirea, În astă casă, a intrat, Căci și-acest om, aici aflat, Îl are, pe Avram, părinte.

10Cu toții să luați aminte, Pentru că Fiul omului S-a pogorât, din cerul Lui, Să caute și să găsească, Ce-a fost pierdut, să mântuiască.”

11Lângă Ierusalim, erau Și – pentru că mai toți credeau Că-mpărăția Domnului O să se-arate omului, Îndată – o pildă, le-a spus, Celor ce-L însoțeau, Iisus:

12„Un om de neam, porni odată, Către o țară-ndepărtată, Gândind să ia o-mpărăție Și-n urmă, înapoi, să vie.

13Chemă, pe zece robi, la sine Și, zece poli – grecește „mine” – Le dărui, zicând apoi: „Iată ce vreau eu, de la voi: Luați polii aceștia toț’ Și, până vin, faceți negoț.”

14Dar, cetățenii îl urau Și, împărat, nu îl voiau; De-aceea, au trimis solie, Să-i spună: „Nu vrem ca să fie Omu acesta-nscăunat, Asupră-ne, ca împărat.”

15Când acel om a revenit, După ce-ntâi a dobândit Împărăția, a chemat, Pe robii cărora le-a dat Polii, să vadă, ce-au făcut Și, ce câștig, au obținut, Făcând negoț. Primu-a venit,

16În fața lui, și a vorbit: „Doamne, cu polul ce mi-ai dat, Eu încă zece-am câștigat.”

17„Bine, rob bun și credincios” – I-a spus stăpânul, bucuros – „Puține lucruri, ai păzit, Dar, credincios, te-ai dovedit; De-aceea, tu ai să primești, Zece cetăți, să cârmuiești.”

18Al doilea rob, venind, a spus: „Doamne, cinci poli, a mai adus Polul, pe care mi l-ai dat.”

19„Bine. Și tu vei fi-nălțat, În slujbă, și ai să primești, Cinci cetățui, să cârmuiești.”

20Veni, apoi, un alt rob, dar, Acesta zise: „În ștergar, Polul ce mi l-ai dăruit, Păstratu-l-am eu, învelit,

21Căci te cunosc și m-am temut. Te știu om aspru și-am văzut Că nu ai pus, dar ai luat, Că seceri ce n-ai semănat.”

22Stăpânul zise-atunci: „Rob rău, Te judec, după gândul tău! Știai că-s aspru, că îți cer Ceea ce n-am pus și secer De unde nu am semănat.

23Atunci, de ce n-ai încercat, Ca banii, la zarafi, să-i dai Și astfel, un câștig aveai, Iar eu, când aș fi revenit, Cu o dobândă-aș fi primit, Banul, ce ți l-am dat, ‘napoi?

24Tu n-ai făcut așa!” Apoi, Către cei care-au fost aflați Acolo, el a zis: „Luați Polul acestui rob netrebnic, Care s-a dovedit nevrednic, Și dați-l aceluia care Văzuta-ți că, zece poli, are!”

25„Doamne” – au zis ei – „dar acel, Mai are zece poli. Tot el, Dorești, ca acest pol, să-l ia?”

26El le-a răspuns: „O să se dea, Totul, numai celui ce are; Iar de la cel care nu are, Urmează, totul să se ia – Chiar și puținul ce-l avea.

27Cât despre toți vrăjmașii mei, Care n-au vrut, ca peste ei, Să-mpărățesc, să îi luați Și-n fața mea, să îi tăiați!”

28După ce astfel a vorbit, Iisus, la drum, iar a pornit, Să meargă – așa precum știm – Pe calea-I spre Ierusalim.

29Când spre Ierusalim, mergea Iisus și se apropia De-ale Betaniei hotare – Lângă Betfaghe – iar, în zare, Se arata-naintea lor Chiar Muntelui Măslinilor, Doi ucenici, El a chemat,

30Și-a zis: „Veți merge, de îndat’, În satul dinaintea noastră. Iată care-i menirea voastră: De cum, în sat, o să pășiți, Îndată, o să și găsiți Un măgăruș, care-i legat. Pe el, nimeni n-a-ncălecat, Până acuma. Voi îl luați, Și-apoi, la Mine, vă-nturnați.

31Dacă se va-ntâmpla, cumva, Și-o să vă-ntrebe cineva, „De ce-l luați?”, spre-a lui știință, Veți spune: „Are trebuință

32Domnul, de el”. Cei doi s-au dus, Găsind tot, cum a zis Iisus.

33Când, măgărușu-au dezlegat, Stăpânul lui, i-a întrebat: „Ce faceți? De ce-l dezlegați? De ce voiți să îl luați?”

34Ei spus-au, omului acel: „Are nevoie-acum, de el,

35Al nostru Domn.” Astfel, l-au dus, Apoi, în fața lui Iisus Și, hainele, și-au așezat, Pe el. Iisus l-a-ncălecat,

36Pornind la drum. Mulți au făcut, Din a lor haine, așternut, În fața Lui. Încetișor,

37Din Muntele Măslinilor, Către Ierusalim, mergea Gloata, care Îl însoțea. Atuncea, ucenicii Lui Laude-adus-au, Domnului, Pentru minunile făcute, Chiar sub ai lor ochi, petrecute.

38Toți zis-au: „Binecuvântat Să fie marele-mpărat, Care-n numele Domnului, Sosește-acuma! Slavă Lui! Pace în cerul Său cel Sfânt! Slavă-n locuri ce-nalte sânt!”

39Dar, Fariseii, la Iisus, Au mers, degrabă, și I-au spus: „Învățătorule, pe-ai Tăi Discipoli, să-i oprești! Ceartă-i!”

40El zise, Fariseilor: „Dacă ei tac, în locul lor, Pietrele-acestea, de pe drum, Începe-vor să strige-acum!”

41Lângă cetate, S-a oprit Iisus și-apoi, a-nvăluit, Cuprinsul ei, într-o privire, Plângând, pentru acea zidire.

42El zise: „De-ai fi cunoscut! O, azi măcar, de-ai fi știut Acele lucruri, ce-ar putea, Pace și liniște, să-ți dea! Acum însă, ele-s ascunse De ochii tăi. Sunt nepătrunse!

43Curând, veni-vor zile grele: Vei îndura valuri de rele, Vrăjmașii au să te-nconjoare; Cu lanțuri au să te-mpresoare Și-au să te strângă, ne-ncetat, Din toate părțile, de-odat’.

44Au să te pună la pământ, Pe tine și pe cei ce sânt Copii ai tăi; n-o să-ți rămâie Piatră pe piatră-n temelie, Căci n-ai știut tu, niciodată, Ziua când fosta-i cercetată.”

45În urmă-n Templu a intrat, Iar pe cei care i-a aflat Acolo – și negoț făcând – I-a scos afară-ndat’, strigând:

46„E scris: „Casă de rugăciune E Casa Mea”. Și se mai spune, Că „Voi sunteți aceia cari, O peșteră, pentru tâlhari, Acuma, ați făcut, din ea.”

47În fiecare zi, mergea Iisus, la Templu. Mulți veneau Și-nvățătura-I ascultau, Uimiți. Doar preoții cei mari, Bătrânii și-ai lor cărturari, Se sfătuiau, fără-ncetare, Cătând vreun mijloc să-L omoare;

48Dar, ce să facă, nu știau, Pentru că-nspăimântați erau, De gloata ce s-a adunat În juru-I. Când au observat Că-I sorbeau vorba, de pe buze, N-au știut cum să-L mai acuze.

← Chapter 18 Jump to: Chapter 20 →