Daniel 4

Romanian 2022

← Chapter 3 Jump to: Chapter 5 →

1Împăratul Nebucadnețar, către oamenii din toate popoarele, neamurile și limbile care locuiesc pe tot pământul: Pacea să vă fie înmulțită!

2Am găsit cu cale să vă povestesc semnele și minunile pe care le‑a făcut cu mine Dumnezeul cel Preaînalt.

3Semnele Lui sunt atât de mari și minunile Lui, atât de puternice! Împărăția Lui este o împărăție veșnică și stăpânirea Lui este din neam în neam!

4Eu, Nebucadnețar, trăiam liniștit în casa mea și fericit în palatul meu.

5Dar am avut un vis care m‑a înspăimântat. Imaginile din somnul meu și vedeniile din capul meu m‑au umplut de teamă.

6Am poruncit să fie aduși înaintea mea toți înțelepții Babilonului, ca să‑mi dezvăluie tâlcul visului.

7Îndată au venit vrăjitorii, descântătorii, caldeenii și astrologii. Le‑am spus visul, dar nu mi‑au putut dezvălui tâlcul lui.

8La urmă de tot, s‑a înfățișat înaintea mea Daniel, care este numit Beltșațar, după numele dumnezeului meu, și care are în el Duhul Dumnezeului sfânt. I‑am spus visul și i‑am zis:

9„Beltșațare, care ești mai-mare peste vrăjitori, știu că ai în tine Duhul Dumnezeului sfânt și că pentru tine nicio taină nu este grea. Iată visul pe care l‑am văzut; tu spune‑mi tâlcuirea!

10Iată vedeniile care mi s‑au perindat prin minte pe când dormeam: Priveam și se făcea că era un copac în mijlocul pământului, foarte înalt.

11Copacul crescuse mare și puternic, vârful lui ajungea până la ceruri și se vedea de la marginile întregului pământ.

12Frunzișul îi era frumos, iar rodul, bogat; și se găsea hrană în el pentru toți. Fiarele câmpului stăteau la umbra lui, păsările cerului se cuibăreau în ramurile lui și orice făptură vie se hrănea din el.

13Și în vedenia din mintea mea, în somn, se făcea că un străjer, un sfânt, a coborât din cer.

14El a strigat cu putere și a vorbit așa: «Tăiați copacul și rupeți‑i ramurile; scuturați‑i frunzișul și risipiți‑i rodul; fugăriți fiarele de sub el și păsările din ramurile lui!

15Dar ciotul cu rădăcinile lui lăsați‑l în pământ, în lanțuri de fier și de aramă, în verdeața câmpului, ca să fie udat de roua cerului, și partea lui să fie împreună cu fiarele, în iarba pământului.

16Inima lui de om se va schimba în inimă de fiară și vor trece peste el șapte vremuri.

17Sentința a fost dată în sfatul străjerilor și hotărârea a fost luată la cererea sfinților, ca să știe muritorii că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor, că El o dă cui vrea și‑l înalță în ea pe cel mai de jos dintre oameni!»

18Acesta a fost visul pe care l‑am visat eu, împăratul Nebucadnețar. Tu, Beltșațar, spune‑mi tâlcuirea, fiindcă toți înțelepții din împărăția mea nu pot să‑mi spună tâlcuirea; tu însă poți, pentru că ai în tine Duhul Dumnezeului sfânt.”

19Atunci, Daniel, al cărui nume este Beltșațar, a rămas încremenit pentru un timp și tulburat de gândurile lui. Împăratul a luat din nou cuvântul și a zis: „Beltșațare, să nu te tulbure visul și tâlcuirea!” Și Beltșațar a răspuns astfel: „Domnul meu, visul acesta să fie pentru vrăjmașii tăi; și tâlcuirea lui, pentru dușmanii tăi!

20Copacul pe care l‑ai văzut, care se făcuse atât de mare și puternic, încât i se înălța vârful până la ceruri și se vedea de la toate marginile pământului,

21al cărui frunziș era atât de frumos, care avea atât de mult rod și hrană pentru toți, sub care stăteau la umbră fiarele câmpului și în ramurile căruia cuibăreau păsările cerului,

22copacul acesta ești tu, împărate! Tu ai ajuns mare și puternic, ai crescut și te‑ai înălțat până la ceruri, iar stăpânirea ta se întinde până la marginile pământului.

23Dacă împăratul a văzut un străjer, un sfânt, coborându‑se și zicând: «Tăiați copacul și nimiciți‑l, dar ciotul cu rădăcinile lui lăsați‑l în pământ, în lanțuri de fier și de aramă, în iarba câmpului, ca să fie udat de roua cerului, și partea lui să fie împreună cu fiarele câmpului, până vor trece peste el șapte vremuri»,

24aceasta are următoarea tâlcuire, împărate, și este hotărârea Celui Preaînalt, care se va împlini asupra domnului meu, împăratul:

25Te vor izgoni dintre oameni, vei locui împreună cu fiarele câmpului și îți vor da să mănânci iarbă ca la boi; vei fi udat de roua cerului și vor trece peste tine șapte vremuri, până vei recunoaște că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor și o dă cui vrea El.

26Porunca de a lăsa ciotul cu rădăcinile pomului înseamnă că împărăția ta îți va fi dată înapoi atunci când vei recunoaște că Cerul este stăpân.

27De aceea, împărate, placă‑ți sfatul meu: pune capăt păcatelor tale ducând o viață dreaptă și nelegiuirilor tale arătând milă celor obidiți, și poate că ți se va prelungi fericirea!”

28Toate aceste lucruri s‑au împlinit asupra împăratului Nebucadnețar.

29După douăsprezece luni, pe când se plimba pe terasa palatului împărătesc din Babilon,

30împăratul a zis cu glas tare: „Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care mi l‑am zidit eu ca reședință împărătească, prin puterea bogăției mele și spre slava măreției mele?”

31Nu‑și sfârșise încă vorba împăratul, când un glas a răsunat din cer zicând: „Află, împărate Nebucadnețar, că ți s‑a luat împărăția!

32Te vor izgoni din mijlocul oamenilor și vei locui la un loc cu fiarele câmpului; îți vor da să mănânci iarbă ca la boi și vor trece peste tine șapte vremuri, până vei recunoaște că Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor și o dă cui vrea El!”

33Chiar în clipa aceea s‑a împlinit cuvântul acela asupra lui Nebucadnețar. A fost izgonit din mijlocul oamenilor, a mâncat iarbă ca boii, trupul i‑a fost udat de roua cerului, până i‑a crescut părul ca penele vulturului și unghiile ca ghearele păsărilor.

34După trecerea zilelor sorocite, eu, Nebucadnețar, am ridicat ochii spre cer și mi‑a venit mintea la loc. L‑am binecuvântat pe Cel Preaînalt, L‑am lăudat și L-am slăvit pe Cel ce trăiește veșnic, a cărui stăpânire este veșnică și a cărui împărăție dăinuie din neam în neam.

35Toți locuitorii pământului sunt o nimica toată înaintea Lui; El face ce vrea cu oștirea cerurilor și cu locuitorii pământului; nimeni nu poate să‑I dea peste mână și să‑I zică: „Ce faci?”

36În vremea aceea mi‑a venit mintea la loc. Slava împărăției mele, măreția și strălucirea mea mi s‑au dat înapoi. Sfetnicii și mai‑marii mei m‑au căutat din nou, am fost pus iarăși peste împărăția mea și puterea mea a crescut.

37Acum, eu, Nebucadnețar, Îl laud, Îl înalț și Îl slăvesc pe Împăratul cerului; Toate faptele Lui sunt adevărate și căile Lui sunt drepte. Iar pe cei ce pășesc cu semeție El îi poate smeri!

← Chapter 3 Jump to: Chapter 5 →