Mark 6

Romanian 2022

← Chapter 5 Jump to: Chapter 7 →

1Isus a plecat de acolo și a venit în patria Lui, iar ucenicii Lui L‑au urmat.

2Când a venit ziua sabatului, a început să îi învețe pe oameni în sinagogă. Mulți, când Îl auzeau, se mirau și ziceau: „De unde are el aceste lucruri? Cine i‑a dat înțelepciunea aceasta și cum se fac astfel de minuni prin mâinile lui?

3Nu este acesta tâmplarul, feciorul Mariei, fratele lui Iacov, Iose, Iuda și Simon? Și nu sunt surorile lui aici, printre noi?” Și găseau o pricină de poticnire în El.

4Dar Isus le‑a zis: „Un profet nu este disprețuit decât în patria lui, între rudele lui și în casa lui.”

5N‑a putut să facă nicio minune acolo, ci doar Și‑a pus mâinile peste câțiva bolnavi și i‑a vindecat.

6Și Se mira de necredința lor. Isus străbătea satele din împrejurimi învățându‑i pe oameni.

7Atunci i‑a chemat pe cei doisprezece și a început să‑i trimită doi câte doi, dându‑le autoritate asupra duhurilor necurate.

8Le‑a poruncit să nu ia cu ei pe drum nimic altceva decât un toiag: nici pâine, nici traistă, nici bani la brâu,

9să se încalțe cu sandale și să nu se îmbrace cu două haine.

10Apoi le‑a zis: „În orice casă veți intra, să rămâneți acolo până veți pleca din locul acela.

11Și dacă în vreun loc nu vă vor primi și nu vă vor asculta, să plecați de acolo și să scuturați praful de sub picioarele voastre, ca mărturie pentru ei. [Adevărat vă spun că în ziua judecății va fi mai ușor pentru Sodoma și Gomora decât pentru cetatea aceea.]”

12Ucenicii au plecat și au propovăduit pocăința.

13Scoteau mulți demoni și ungeau cu untdelemn mulți bolnavi, vindecându‑i.

14Regele Irod a auzit de Isus, fiindcă Numele Lui ajunsese cunoscut, și zicea: „Ioan Botezătorul a înviat din morți și de aceea lucrează aceste puteri prin el!”

15Alții ziceau că este Ilie, iar alții, că este un profet ca cei din vechime.

16Dar Irod, auzind toate acestea, zicea: „Ioan, căruia i‑am tăiat capul, a înviat!”

17Căci Irod însuși trimisese soldați să‑l prindă pe Ioan și‑l legase în temniță din cauza Irodiadei, soția fratelui său Filip, pe care o luase în căsătorie.

18Ioan îi zicea lui Irod: „Nu‑ți este îngăduit să trăiești cu soția fratelui tău!”

19Irodiada îl ura pe Ioan și voia să‑l omoare, dar nu putea,

20fiindcă Irod se temea de el, știindu‑l om drept și sfânt. Îl ocrotea și, când îl auzea, era în mare cumpănă, dar îl asculta cu plăcere.

21Totuși, a venit o zi cu bun prilej, atunci când, sărbătorindu‑și ziua de naștere, Irod a dat un ospăț celor cu vază, căpeteniilor oștirii și fruntașilor Galileei.

22Fata Irodiadei a intrat la ospăț, a dansat și le‑a fost pe plac lui Irod și celor care ședeau la masă cu el. Regele i‑a zis fetei: „Cere‑mi orice vrei și‑ți voi da!”

23Apoi a jurat cu tărie: „Orice îmi vei cere îți voi da, chiar și jumătate din regatul meu!”

24Fata a ieșit și i‑a zis mamei sale: „Ce să cer?” Aceasta i‑a răspuns: „Capul lui Ioan Botezătorul!”

25Ea a intrat în grabă la rege și i‑a cerut, zicând: „Vreau să‑mi dai îndată, pe o tavă, capul lui Ioan Botezătorul.”

26Regele s‑a întristat foarte mult, dar din pricina jurămintelor sale și a oaspeților, n‑a vrut să‑și încalce cuvântul.

27Regele l‑a trimis îndată pe călău, cu porunca de a aduce capul lui Ioan. Acela s‑a dus, i‑a tăiat capul lui Ioan în temniță,

28l‑a adus pe o tavă, i l‑a dat fetei, iar fata i l‑a dat mamei sale.

29Ucenicii lui Ioan, când au auzit acest lucru, au venit, i‑au luat trupul și l‑au pus într‑un mormânt.

30Apostolii s‑au adunat la Isus și I‑au spus tot ce făcuseră și îi învățaseră pe oameni.

31Isus le‑a zis: „Veniți doar voi, într‑un loc pustiu, și odihniți‑vă puțin!” Căci erau mulți care veneau și plecau, iar ei n‑aveau timp nici să mănânce.

32Au plecat cu barca spre un loc pustiu.

33Oamenii i‑au văzut plecând și i‑au recunoscut; au alergat pe jos din toate cetățile și au ajuns înaintea lor acolo.

34Când a coborât din barcă, Isus a văzut o mulțime mare de oameni și I s‑a făcut milă de ei, pentru că erau ca niște oi care nu au păstor, și a început să‑i învețe multe.

35Fiindcă se făcuse târziu, ucenicii s‑au apropiat de El și I‑au zis: „Locul acesta este pustiu și ora este înaintată.

36Dă‑le drumul să se ducă în cătunele și satele din împrejurimi, ca să‑și cumpere ceva de mâncare!”

37„Dați‑le voi să mănânce!”, le‑a răspuns Isus. Dar ei I‑au zis: „Să ne ducem să cumpărăm pâini de două sute de dinari și să le dăm să mănânce?”

38Și El i‑a întrebat: „Câte pâini aveți? Mergeți și vedeți!” După ce au aflat, au răspuns: „Cinci pâini și doi pești.”

39Atunci a poruncit să se așeze toți, grupuri‑grupuri, pe iarba verde.

40Și au stat jos în grupuri de câte o sută și de câte cincizeci.

41El a luat cele cinci pâini și cei doi pești, Și‑a ridicat ochii spre cer și a rostit binecuvântarea. Apoi a frânt pâinile și le‑a dat ucenicilor, ca ei să le împartă mulțimii. Și cei doi pești i‑a împărțit tuturor.

42Au mâncat toți și s‑au săturat,

43și au ridicat douăsprezece coșuri pline cu bucățile rămase din pâine și din pești.

44Cei care mâncaseră pâinile erau cinci mii de bărbați.

45Îndată, Isus i‑a silit pe ucenicii Săi să intre în barcă și să treacă înaintea Lui de cealaltă parte, spre Betsaida, până ce El dă drumul mulțimii.

46După ce și‑a luat rămas‑bun de la ei, S‑a dus pe munte ca să Se roage.

47Când s‑a înserat, barca era în mijlocul mării, iar Isus era singur pe țărm.

48I‑a văzut pe ucenici necăjindu‑se cu vâslitul, căci vântul le era împotrivă, și într‑a patra strajă din noapte, a venit la ei umblând pe mare; și voia să treacă pe lângă ei.

49Când L‑au văzut ei umblând pe mare, au crezut că este o nălucă și au țipat,

50pentru că toți L‑au văzut și s‑au înspăimântat. Isus le‑a vorbit îndată și le‑a zis: „Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți!”

51Apoi S‑a suit la ei în barcă, iar vântul s‑a oprit. Ei au rămas nespus de uimiți,

52căci nu înțeleseseră minunea cu pâinile, fiindcă le era inima împietrită.

53După ce au trecut marea, au venit în ținutul Ghenezaretului și au tras la mal.

54Când au coborât din barcă, oamenii L‑au recunoscut îndată pe Isus,

55au alergat prin tot ținutul și au început să aducă bolnavi în paturi pretutindeni unde se auzea că era El.

56Oriunde intra, în sate, cetăți sau cătune, îi puneau pe bolnavi în piețe și‑L rugau să le dea voie măcar de poala hainei Lui să se atingă. Și toți câți se atingeau de El erau vindecați.

← Chapter 5 Jump to: Chapter 7 →