Jeremiah 12

Romanian 2014

← Chapter 11 Jump to: Chapter 13 →

1„Ești prea drept Doamne, văd eu bine Și nu pot să mă cert cu Tine. Dar totuși, am găsit cu cale, Să Te întreb despre-ale Tale Orânduieli. Cum propășesc Cei răi și-n pace viețuiesc

2Mișeii? Știu că i-ai sădit, În rădăcini s-au întărit Și astfel cresc oameni-acei, Fără ca să dea vreun rod ei. Ce-i drept, aproape Te-ai ținut De gura lor, dar am văzut Cât de departe Te vădești De ale lor inimi că ești.

3Doamne, Tu mă cunoști, mă vezi Și, inima, mi-o cercetezi. Astfel Tu Doamne știi prea bine Că a mea inimă-i cu Tine. De-aceea, eu Te rog apoi, Să-i iei asemeni unor oi Ce trebuie-a fi adunate Spre a fi duse și tăiate. Vreau, pentru ziua de măcel, Să-i pregătești Doamne, astfel!

4Dar până când să jefuiască Țara și să se ofilească Iarba aflată pe câmpie? Căci după cum bine se știe, Mari răutăți sunt săvârșite Și pier, acum, pășuni și vite. Locuitori-au zis astfel: „Sfârșitul, n-o să-l vadă el!” (Când aste vorbe le-au rostit, La Ieremia s-au gândit.)

5„De-ți pui picioarele să-ți meargă Și-alergi cu cei care aleargă, Și dacă ai să ostenești, Cum oare n-ai să obosești, Dacă la-ntrecere tu ai Ca să te iei cu niște cai? De nu te crezi adăpostit Într-un ținut ce-i liniștit, Ce ai să faci când așeazat Vei fi pe malul îngâmfat Care Iordanu-l mărginește?

6Dacă cel care se vădește Frate a-ți fi, îți face rău Și-apoi casa tatălui tău Te vinde când îi vine bine Și strigă-ntr-una după tine, Să nu-i crezi, chiar mărinimoși De-ți par, vorbind prietenoși.”

7„Mi-am părăsit casa și iată, Și moștenirea, totodată. Mi-am dat iubita la acei Ce se vădeau dușmani ai ei.

8Acuma, moștenirea Mea Ajunge-a fi asemenea Leului din pădure, care, În contra Mea, mugește tare. Când am văzut-o rea din fire, Urât-am a Mea moștenire.

9Ajuns-a moștenirea Mea, A fi, acum, ca pasărea De pradă, ce-i împestrițată Și care e înconjurată De alte păsări, tot de pradă, Ce o așteaptă ca să cadă?” „Mergeți pe câmpuri, să strigați Și fiarele să le-adunați! Să vină dar, aici, la noi, Ca să mănânce mai apoi!”

10Păstorii vin, în număr mare, Și-Mi pustiesc via pe care Eu am sădit-o. Au călcat Ogorul Meu cel minunat – Cel care Îmi era plăcut – Și-ntr-un pustiu l-au prefăcut.

11Au pustiit tot ce avea, Iar el stă trist ‘naintea Mea. Întreaga țară-i pustiită. Întreaga țară-i nimicită, Căci nu mai este nimenea, Spre a lua seama la ea.

12Peste-nălțimile aflate Acuma în pustietate, Pustiitorii lanț se țin Și valuri, valuri – iată-i – vin, Căci țara-ntreagă e mâncată De sabia înfuriată A Domnului, precum Îi place, Și nimeni nu-i lăsat în pace.

13„Pe câmpuri, grâu au semănat, Dar numai spini au secerat. S-au ostenit – neîndoios – Dar n-au avut nici un folos.” „Mare rușine să vă fie, De ce-ați cules, după mânie – După mânia Domnului!”

14„Ascultați dar, cuvântul Lui, Căci El vorbește despre cei Ce se vădesc vecini ai mei Și au atins locul pe care, Israel moștenire-l are: „Am să îi smulg din a lor țară. Casa lui Iuda, o smulg iară.

15Da, am să-i smulg, însă apoi, Îi voi aduce înapoi, Pentru că-n îndurarea Mea, Ei – iarăși – parte vor avea De țara dată-n stăpânire, Ca să le fie moștenire.

16Dar dacă ei vor căuta Ca să învețe de a sta Pe căile pe cari, mereu, Mi-am îndemnat poporul Meu, Dacă va ști această lume Să jure doar pe al Meu Nume, Zicând: „Viu este Dumnezeu!” – Așa precum poporul Meu, De ei fusese învățat Pe Bali să jure ne-ncetat – Atuncea fericiți fi-vor, Trăind lângă al Meu popor.

17Dar dacă nu vor căuta, De-al Meu cuvânt a asculta, Atuncea, cu desăvârșire, Voi nimici de peste fire, De-ndată, tot poporul care Nu vrea să-Mi deie ascultare. Așa va fi căci, negreșit, Domnul e Cel care-a vorbit.”

← Chapter 11 Jump to: Chapter 13 →