Leviticus 21

Romanian 2014

← Chapter 20 Jump to: Chapter 22 →

1Domnul, lui Moise, i-a vorbit Și iată ce i-a poruncit: „Fiilor lui Aron, le spui: „Nu îi este, preotului – În nici un fel – îngăduit Ca pe cel care a murit, Să îl atingă, căci astfel, Ajunge necurat și el;

2Să se atingă, va putea, De rudele ce le avea Mai de aproape: mama lui, Frate, tatăl preotului, Fiul, sora-i cari, bunăoară,

3Nu-i măritată ci-i fecioară Și lângă el a viețuit. Pe-aceștia-i, este-ngăduit Să îi atingă, dar altfel, Pe alții, nu-i atinge el,

4Căci e fruntaș considerat Și nu poate ca necurat A fi făcut că și-a întins Mâna și, morții, i-a atins.

5În cap, preotul să nu-și facă, Nicicând, un loc pleșuv, chiar dacă Are un mort apropiat. De-asemeni, nu-și va fi tăiat Semne, în carne – să se vadă. Nici colțul bărbii, să nu-și radă.

6Deci pentru al lor Dumnezeu, Preoții, sfinți, vor fi, mereu. Ei trebuie să se păzească Și nu cumva, să necinstească Chiar Numele lui Dumnezeu, Pentru că ei I-aduc, mereu, Domnului, jertfe mistuite De foc și care sunt menite A fi a Domnului mâncare. Deci sfinți să fie fiecare.

7Ei, de neveste, să nu-și ieie, Vreo curvă, sau poate-o femeie Cari, de bărbat, a fost lăsată – Ori una care e spurcată – Căci, pentru Domnul lor, se știe Că sfinți, ei trebuie să fie.

8Să-l socotești sfânt, pe cel care I-aduce Domnului mâncare. El – pentru tine – este sfânt, Căci sfânt, de-asemeni, și Eu sânt – Eu, Domnul care vă sfințește.

9Atuncea când se necinstește O fată, prin a ei curvie – Iar tatăl ei are să fie Preot – pentru că a curvit, Pe tatăl ei, l-a necinstit. Pedeapsa, să i-o dați, pe loc: S-o ardeți de îndată-n foc.”

10„Cât despre preotul cel care E, între frați, preotul mare, Pe capul cărui s-a turnat Uleiul sfânt – și închinat A fost, în slujba Domnului, Cu straie sfinte-asupra lui – Să știți că nu-i e-ngăduit, Capul, a-și fi descoperit; Nici voie, el nu va avea, Veșmântul, de a-și sfâșia.

11La nici un mort, nu e lăsat, Să meargă el, ca necurat Să nu se facă. E oprit – Chiar dacă tatăl i-a murit – De a se fi atins de el. Cu mama sa, este la fel: Oprit este, de-asemenea, De a se fi atins, de ea.

12Este oprit să părăsească – Să nu cumva să necinstească – Sfântul locaș al Domnului, Căci el poartă asupra lui, Uleiul ungerii pe care, Cunună, pe-al său cap, îl are.

13Femeia ce-i va fi soție, Fecioară, trebuie să fie.

14Oprit e, văduvă, să-și ia Sau curvă și de-asemenea, Nici pe cea care-i despărțită De soț, ori este dovedită A fi spurcată. Soața lui, Din fiicele poporului, Are să fie, bunăoară, Și trebuie a fi fecioară.

15El, astfel, o să se ferească, Sămânța, să își necinstească În mijlocul poporului, Căci Eu sunt Dumnezeul lui, Pe care, preotu-L slujește – Sunt Domnul care îl sfințește.”

16Domnul, lui Moise, i-a vorbit Și iată ce i-a poruncit:

17„Vorbește-i lui Aron și zi-i: „Nimeni, din al tău neam – să știi – Sau din urmașii tăi, pe care, Îi vei avea, de cumva are Vreo meteahană-n trupul lui, Să nu-i aducă, Domnului, Mâncarea. De asemenea,

18Acela care va avea O meteahană, să nu vină, Ci el, deoparte, să se țină. Orbul și șchiopul e oprit; De-asemeni, nu-i e-ngăduit Să vină, nici acelui care Nas cârn, este vădit că are. Oprit mai este, așadar, Și cel cari are-un mădular Mai lung; sau toți cei care sânt

19Cu mâna, ori piciorul frânt.

20Nici un ghebos nu e primit, Nici cel care-i pipernicit; Cel cu albeață, cel cu râie, Cel cu pecingini, să rămâie Deoparte, căci este oprit; La fel e și cu cel boșit.

21Deci lui Aron, tu să îi spui Că orice om, din neamul lui Care, vreo meteahană are, Oprit e, jertfa de mâncare, Să o aducă, Domnului. Să nu vină, în fața Lui, S-aducă jertfele menite A fi, de flăcări, mistuite, Dacă cumva, din întâmplare, Al său trup, vreo meteahnă, are.

22Îngăduit îi este lui Ca, din mâncarea Domnului – Fie că lucrurile-s sfinte, Fie că ele sunt prea sfinte – Pentru folosul său, să ia.

23Dar să nu meargă, la perdea, Cari înlăuntru e aflată. Să nu se-apropie, vreodată, Nici de altarul Domnului – Din pricina metehnei lui – Ca nu cumva să-Mi necinstească, Prin meteahana sa trupească, Locașurile Mele, sfinte. De-aceea, să luați aminte, La tot ce Eu vă poruncesc: Eu Domnul sunt! Eu vă sfințesc!”

24Către Aron, Moise-a vorbit, Așa precum i-a poruncit Domnul. De-asemeni, a mai spus Și fiilor lui și s-a dus, În urmă, de-a vorbit la fel, Copiilor lui Israel.

← Chapter 20 Jump to: Chapter 22 →