Numbers 22

Romanian 2014

← Chapter 21 Jump to: Chapter 23 →

1Israel, iarăși, a pornit La drum și-apoi a poposit În a Moabului câmpie Cari dincolo-i – precum se știe – De apele Iordanului, În fața Ierihonului.

2Balac e cel ce a văzut Tot ce Israel a făcut Atuncea, Amoriților – Balac e fiul lui Țipor.

3Asemeni lui, s-a îngrozit Chiar și Moab, când a zărit Câți oameni are Israel.

4Îngrijorat atuncea, el A zis bătrânilor pe care Țara lui Madian îi are: „Astă mulțime înghițește Tot ce în juru-i se găsește, La fel precum și boul știe Să pască iarba, din câmpie.” Balac era înscăunat, Peste Moab, ca împărat.

5El, la Balaam al lui Beor, Care atunci sta la Petor – Chiar lângă Râul Eufrat – A repezit soli, de îndat’. Solii pe care i-a trimis, Către Balaam astfel au zis: „Din țara Egiptenilor, Acum, ieșit-a un popor Și-n fața mea s-a așezat.

6Vino, te rog, ne-ntârziat, Să îl blestemi. Fă-mi acest bine, Căci e mai tare decât mine Și poate astfel, reușesc Să-i bat și-apoi să-i izgonesc Din țara mea. Știu cum lucrezi: Pe cine binecuvintezi, Acela-i binecuvântat; De-l blestemi, este blestemat.”

7Bătrânii Madianului, Precum și ai Moabului, Daruri – mulțime – au luat Cu ei și-n urmă, au plecat, În țara ghicitorului. Când au ajuns în fața lui, I-au spus ce i-a cerut Balac.

8„Bine. Să văd ce pot să fac” – A zis Balaam. „Voi o să stați Aici, la noapte, și-așteptați Până în zori, răspunsul meu. Să văd ce-mi spune Dumnezeu Și-am să răspund abia apoi. Rămâneți dar, la mine, voi.” Atuncea, toți aceia cari, Peste Moab, erau mai mari, În casă, la Balaam, au stat. După ce noaptea s-a lăsat,

9Către Balaam, Domnu-a vorbit: „Cine sunt cei care-au venit, La tine?”, iar el a răspuns:

10„Iată, la mine a ajuns Solia lui Balac, cel care, Drept tată, pe Țipor, îl are. Acest Balac e-nscăunat, Peste Moab, ca împărat.

11Solii pe care i-a trimis La mine, au venit și-au zis: „Din țara Egiptenilor, Acum, ieșit-a un popor Și-n fața mea s-a așezat. Vino, te rog, ne-ntârziat, Să îl blestemi. Fă-mi acest bine, Căci e mai tare, decât mine, Și poate, astfel, reușesc Să-l bat și-apoi să-l izgonesc.”

12Către Balaam, Domnu-a vorbit: „Să nu te duci și, negreșit, Nu fă pe placul solilor. Să nu blestemi acel popor, Căci este binecuvântat.”

13În zori de zi, când s-au sculat, Balaam, cu solii, a vorbit: „Mergeți doar voi! Eu sunt oprit, De Domnul, să vă însoțesc. Deci nu pot ca să împlinesc Dorința lui Balac.” Apoi,

14Solii plecară înapoi – Așa precum li s-a cerut – Spre al Moabului ținut. Îndată de cum au sosit, Ei, lui Balac, i-au povestit Ce s-a-ntâmplat: „Balaam nu vine – Așa cum l-ai rugat – la tine.”

15Balac a mai trimis apoi, Oameni de vază, înapoi, Către Balaam. Solii s-au dus

16Și-n fața lui astfel au spus: „Iată, Balac acela care Drept tată pe Țipor îl are, Așa vorbește: „Fă-mi un bine, Și hai, te rog, până la mine! Nu pune piedici, ci să vii,

17Căci multă cinste-ți dau, să știi! Voi face tot ce-mi spui, apoi, Numai să vii până la noi, Să-l blestemi pe acest popor.”

18Balaam răspunse, solilor: „Să-i spuneți, împăratului: Să-mi dea Balac, chiar casa lui, Cu-argint și aur încărcată, Tot n-aș putea face, vreodată, Un lucru – fie mic, sau mare – Contra poruncilor pe care Mi le-a dat Domnul, Dumnezeu.

19Dar iată care-i sfatul meu: Eu cred că este foarte bine – La noapte – ca să stați, la mine, Căci vreau să văd ce-mi va mai spune Domnul, când soarele apune.”

20Către Balaam, Domnu-a vorbit: „Pentru că solii au venit, Din nou, la tine, vreau acum, Ca să pornești, cu ei, la drum. Să nu-ndrăznești să faci nimic, Afară doar, de ce-am să-ți zic.”

21Balaam, în zori, când s-a sculat, Pe măgăriță, s-a urcat Și-apoi, de soli, încercuit, Către Moab, el a pornit.

22Când l-a văzut că a plecat, Domnul, pe loc, S-a mâniat. Un Înger a trimis, de sus, Și-n calea lui Balaam L-a pus. Pe măgărița lui ședea Balaam, având alăturea, Doi oameni, cari l-au însoțit.

23Când măgărița L-a zărit Pe Îngerul venit de sus – Cu sabia – în cale-i pus, A stat pe loc, un scurt răstimp Și-apoi, s-a abătut, pe câmp. Balaam, atuncea, a lovit-o Și către drum, a înghiontit-o.

24Îngerul Domnului s-a dus, Apoi, și între vii S-a pus, Pe o cărare șerpuită, De două ziduri mărginită.

25Dar măgărița L-a văzut Pe Înger, și s-a abătut Spre zid, strivind de piatra lui, Piciorul călărețului. Balaam, atunci, iar a lovit-o Și către drum, a înghiontit-o.

26Îngerul Domnului S-a dus, Apoi, și într-un loc S-a pus, Anume-ales, mai la strâmtoare, Să nu poți face vreo mișcare, Nici către dreapta drumului Și nici spre partea stângă-a lui.

27Dar măgărița L-a zărit Pe Înger, și s-a ghemuit, Îndată, pe cărare, jos. Balaam, atuncea, mânios – Când, la pământ, el a văzut-o – Luă un băț și a bătut-o.

28Dar măgăriței, i-a deschis Dumnezeu, gura. Ea a zis, Către Balaam: „Ce ți-am făcut, Căci de trei ori tu m-ai bătut?”

29Balaam, îndată, i-a răspuns: „Iată-mă dar, că am ajuns Ca tu să îți bați joc de mine. Îți spun că ar fi vai de tine Dacă o sabie-aș avea, Fiindcă-ndată, te-aș tăia Și te-aș ucide, negreșit, Pentru că m-ai batjocorit.”

30Dar măgărița l-a-ntrebat: „Când oare, ți s-a întâmplat, Să mă mai port astfel, cu tine, De când mă călărești, pe mine?” Balaam răspunse: „Niciodată.”

31Atunci, vederea i-a fost dată, Căci Domnul, ochii, i-a deschis. Speriat – trezit parcă din vis – Balaam, în juru-i, a privit. Abia atuncea, l-a zărit Pe Înger, înainte-i stând, Cu sabia amenințând. De groază plin, s-a aruncat Jos – la pământ – și s-a-nchinat, Cu spaima-n oase-n fața Lui.

32Atunci, Îngerul Domnului L-a întrebat: „Ce ai făcut? Pentru ce oare, ți-ai bătut Tu, măgărița, de trei ori? Nu vezi că ai putut să mori? Eu am închis a ei cărare, Căci drumu-ți duce la pierzare.

33Dar măgărița M-a văzut Și, de trei ori, s-a abătut, Din calea Mea, și te-a scăpat. Altfel, să fii încredințat Că Eu te-aș fi ucis, îndată. În viață, ar fi fost lăsată Doar măgărița, negreșit.”

34„Eu știu că am păcătuit” – A zis Balaam, Îngerului Care stătea în fața lui. „Nu am știut că Tu erai În față-mi și mă așteptai. Dar dacă Tu gândești acum, Că-i rău ce fac, mă-ntorc din drum.”

35Îngerul Domnului a zis: „Du-te – așa cum ai promis – Cu acești oameni. Ia aminte! Să nu vorbești alte cuvinte, Decât acelea pentru care, Eu îți voi da, încuviințare.” Balaam, la drum, iar a pornit – De căpetenii însoțit – Către al lui Balac ținut, Așa precum i s-a cerut.

36Balac, de cum a auzit Cum că Balaam vine-nsoțit De căpeteniile sale, Îndată, i-a ieșit în cale, În locul cel mai depărtat Care, în țară, s-a aflat. La ale-Arnonului hotare, Ieșitu-i-a-n întâmpinare – Deci chiar la granițele-aflate, Lângă-a Moabului cetate.

37Către Balaam, Balac a zis: „Dar oare, eu nu am trimis Oameni, să vină după tine? De ce nu ai venit la mine? Sau poate că tu te gândești Că, cinste, nu o să primești?”

38Balaam răspunse: „Am venit, Dar oare, mi-e îngăduit Să-ți spun ceva? Să știi că eu Pot spune, ce vrea Dumnezeu. Îți voi vorbi, doar pe măsură Ce îmi va pune vorbe-n gură.”

39După al lui Balaam răspuns, Cei doi s-au dus și au ajuns La Chiriat-Huțot. Balac,

40Voind a-i fi mereu pe plac, Boi a jertfit, precum și oi, Din care a trimis apoi, Și lui Balaam și-asemenea, Cetei care îl însoțea, Căci cei care cu el erau, Drept căpetenii se vădeau.

41În zori de zi, Balac s-a dus Și pe Balaam, el l-a adus, La Bamot-Bal, în locu-n care Putea privi în depărtare Spre a putea vedea astfel, Întreg poporul Israel.

← Chapter 21 Jump to: Chapter 23 →