bible
ra
🌐 Language
English
Español
Français
Deutsch
Português
Italiano
Nederlands
Русский
中文
日本語
한국어
العربية
Türkçe
Tiếng Việt
ไทย
Indonesia
All Languages
Home
/
Romanian
/
Romanian 2014
/
Numbers 22
Numbers 22
Romanian 2014
← Chapter 21
Jump to:
Chapter 1
Chapter 2
Chapter 3
Chapter 4
Chapter 5
Chapter 6
Chapter 7
Chapter 8
Chapter 9
Chapter 10
Chapter 11
Chapter 12
Chapter 13
Chapter 14
Chapter 15
Chapter 16
Chapter 17
Chapter 18
Chapter 19
Chapter 20
Chapter 21
Chapter 22
Chapter 23
Chapter 24
Chapter 25
Chapter 26
Chapter 27
Chapter 28
Chapter 29
Chapter 30
Chapter 31
Chapter 32
Chapter 33
Chapter 34
Chapter 35
Chapter 36
Chapter 23 →
1
Israel, iarăși, a pornit La drum și-apoi a poposit În a Moabului câmpie Cari dincolo-i – precum se știe – De apele Iordanului, În fața Ierihonului.
2
Balac e cel ce a văzut Tot ce Israel a făcut Atuncea, Amoriților – Balac e fiul lui Țipor.
3
Asemeni lui, s-a îngrozit Chiar și Moab, când a zărit Câți oameni are Israel.
4
Îngrijorat atuncea, el A zis bătrânilor pe care Țara lui Madian îi are: „Astă mulțime înghițește Tot ce în juru-i se găsește, La fel precum și boul știe Să pască iarba, din câmpie.” Balac era înscăunat, Peste Moab, ca împărat.
5
El, la Balaam al lui Beor, Care atunci sta la Petor – Chiar lângă Râul Eufrat – A repezit soli, de îndat’. Solii pe care i-a trimis, Către Balaam astfel au zis: „Din țara Egiptenilor, Acum, ieșit-a un popor Și-n fața mea s-a așezat.
6
Vino, te rog, ne-ntârziat, Să îl blestemi. Fă-mi acest bine, Căci e mai tare decât mine Și poate astfel, reușesc Să-i bat și-apoi să-i izgonesc Din țara mea. Știu cum lucrezi: Pe cine binecuvintezi, Acela-i binecuvântat; De-l blestemi, este blestemat.”
7
Bătrânii Madianului, Precum și ai Moabului, Daruri – mulțime – au luat Cu ei și-n urmă, au plecat, În țara ghicitorului. Când au ajuns în fața lui, I-au spus ce i-a cerut Balac.
8
„Bine. Să văd ce pot să fac” – A zis Balaam. „Voi o să stați Aici, la noapte, și-așteptați Până în zori, răspunsul meu. Să văd ce-mi spune Dumnezeu Și-am să răspund abia apoi. Rămâneți dar, la mine, voi.” Atuncea, toți aceia cari, Peste Moab, erau mai mari, În casă, la Balaam, au stat. După ce noaptea s-a lăsat,
9
Către Balaam, Domnu-a vorbit: „Cine sunt cei care-au venit, La tine?”, iar el a răspuns:
10
„Iată, la mine a ajuns Solia lui Balac, cel care, Drept tată, pe Țipor, îl are. Acest Balac e-nscăunat, Peste Moab, ca împărat.
11
Solii pe care i-a trimis La mine, au venit și-au zis: „Din țara Egiptenilor, Acum, ieșit-a un popor Și-n fața mea s-a așezat. Vino, te rog, ne-ntârziat, Să îl blestemi. Fă-mi acest bine, Căci e mai tare, decât mine, Și poate, astfel, reușesc Să-l bat și-apoi să-l izgonesc.”
12
Către Balaam, Domnu-a vorbit: „Să nu te duci și, negreșit, Nu fă pe placul solilor. Să nu blestemi acel popor, Căci este binecuvântat.”
13
În zori de zi, când s-au sculat, Balaam, cu solii, a vorbit: „Mergeți doar voi! Eu sunt oprit, De Domnul, să vă însoțesc. Deci nu pot ca să împlinesc Dorința lui Balac.” Apoi,
14
Solii plecară înapoi – Așa precum li s-a cerut – Spre al Moabului ținut. Îndată de cum au sosit, Ei, lui Balac, i-au povestit Ce s-a-ntâmplat: „Balaam nu vine – Așa cum l-ai rugat – la tine.”
15
Balac a mai trimis apoi, Oameni de vază, înapoi, Către Balaam. Solii s-au dus
16
Și-n fața lui astfel au spus: „Iată, Balac acela care Drept tată pe Țipor îl are, Așa vorbește: „Fă-mi un bine, Și hai, te rog, până la mine! Nu pune piedici, ci să vii,
17
Căci multă cinste-ți dau, să știi! Voi face tot ce-mi spui, apoi, Numai să vii până la noi, Să-l blestemi pe acest popor.”
18
Balaam răspunse, solilor: „Să-i spuneți, împăratului: Să-mi dea Balac, chiar casa lui, Cu-argint și aur încărcată, Tot n-aș putea face, vreodată, Un lucru – fie mic, sau mare – Contra poruncilor pe care Mi le-a dat Domnul, Dumnezeu.
19
Dar iată care-i sfatul meu: Eu cred că este foarte bine – La noapte – ca să stați, la mine, Căci vreau să văd ce-mi va mai spune Domnul, când soarele apune.”
20
Către Balaam, Domnu-a vorbit: „Pentru că solii au venit, Din nou, la tine, vreau acum, Ca să pornești, cu ei, la drum. Să nu-ndrăznești să faci nimic, Afară doar, de ce-am să-ți zic.”
21
Balaam, în zori, când s-a sculat, Pe măgăriță, s-a urcat Și-apoi, de soli, încercuit, Către Moab, el a pornit.
22
Când l-a văzut că a plecat, Domnul, pe loc, S-a mâniat. Un Înger a trimis, de sus, Și-n calea lui Balaam L-a pus. Pe măgărița lui ședea Balaam, având alăturea, Doi oameni, cari l-au însoțit.
23
Când măgărița L-a zărit Pe Îngerul venit de sus – Cu sabia – în cale-i pus, A stat pe loc, un scurt răstimp Și-apoi, s-a abătut, pe câmp. Balaam, atuncea, a lovit-o Și către drum, a înghiontit-o.
24
Îngerul Domnului s-a dus, Apoi, și între vii S-a pus, Pe o cărare șerpuită, De două ziduri mărginită.
25
Dar măgărița L-a văzut Pe Înger, și s-a abătut Spre zid, strivind de piatra lui, Piciorul călărețului. Balaam, atunci, iar a lovit-o Și către drum, a înghiontit-o.
26
Îngerul Domnului S-a dus, Apoi, și într-un loc S-a pus, Anume-ales, mai la strâmtoare, Să nu poți face vreo mișcare, Nici către dreapta drumului Și nici spre partea stângă-a lui.
27
Dar măgărița L-a zărit Pe Înger, și s-a ghemuit, Îndată, pe cărare, jos. Balaam, atuncea, mânios – Când, la pământ, el a văzut-o – Luă un băț și a bătut-o.
28
Dar măgăriței, i-a deschis Dumnezeu, gura. Ea a zis, Către Balaam: „Ce ți-am făcut, Căci de trei ori tu m-ai bătut?”
29
Balaam, îndată, i-a răspuns: „Iată-mă dar, că am ajuns Ca tu să îți bați joc de mine. Îți spun că ar fi vai de tine Dacă o sabie-aș avea, Fiindcă-ndată, te-aș tăia Și te-aș ucide, negreșit, Pentru că m-ai batjocorit.”
30
Dar măgărița l-a-ntrebat: „Când oare, ți s-a întâmplat, Să mă mai port astfel, cu tine, De când mă călărești, pe mine?” Balaam răspunse: „Niciodată.”
31
Atunci, vederea i-a fost dată, Căci Domnul, ochii, i-a deschis. Speriat – trezit parcă din vis – Balaam, în juru-i, a privit. Abia atuncea, l-a zărit Pe Înger, înainte-i stând, Cu sabia amenințând. De groază plin, s-a aruncat Jos – la pământ – și s-a-nchinat, Cu spaima-n oase-n fața Lui.
32
Atunci, Îngerul Domnului L-a întrebat: „Ce ai făcut? Pentru ce oare, ți-ai bătut Tu, măgărița, de trei ori? Nu vezi că ai putut să mori? Eu am închis a ei cărare, Căci drumu-ți duce la pierzare.
33
Dar măgărița M-a văzut Și, de trei ori, s-a abătut, Din calea Mea, și te-a scăpat. Altfel, să fii încredințat Că Eu te-aș fi ucis, îndată. În viață, ar fi fost lăsată Doar măgărița, negreșit.”
34
„Eu știu că am păcătuit” – A zis Balaam, Îngerului Care stătea în fața lui. „Nu am știut că Tu erai În față-mi și mă așteptai. Dar dacă Tu gândești acum, Că-i rău ce fac, mă-ntorc din drum.”
35
Îngerul Domnului a zis: „Du-te – așa cum ai promis – Cu acești oameni. Ia aminte! Să nu vorbești alte cuvinte, Decât acelea pentru care, Eu îți voi da, încuviințare.” Balaam, la drum, iar a pornit – De căpetenii însoțit – Către al lui Balac ținut, Așa precum i s-a cerut.
36
Balac, de cum a auzit Cum că Balaam vine-nsoțit De căpeteniile sale, Îndată, i-a ieșit în cale, În locul cel mai depărtat Care, în țară, s-a aflat. La ale-Arnonului hotare, Ieșitu-i-a-n întâmpinare – Deci chiar la granițele-aflate, Lângă-a Moabului cetate.
37
Către Balaam, Balac a zis: „Dar oare, eu nu am trimis Oameni, să vină după tine? De ce nu ai venit la mine? Sau poate că tu te gândești Că, cinste, nu o să primești?”
38
Balaam răspunse: „Am venit, Dar oare, mi-e îngăduit Să-ți spun ceva? Să știi că eu Pot spune, ce vrea Dumnezeu. Îți voi vorbi, doar pe măsură Ce îmi va pune vorbe-n gură.”
39
După al lui Balaam răspuns, Cei doi s-au dus și au ajuns La Chiriat-Huțot. Balac,
40
Voind a-i fi mereu pe plac, Boi a jertfit, precum și oi, Din care a trimis apoi, Și lui Balaam și-asemenea, Cetei care îl însoțea, Căci cei care cu el erau, Drept căpetenii se vădeau.
41
În zori de zi, Balac s-a dus Și pe Balaam, el l-a adus, La Bamot-Bal, în locu-n care Putea privi în depărtare Spre a putea vedea astfel, Întreg poporul Israel.
← Chapter 21
Jump to:
Chapter 1
Chapter 2
Chapter 3
Chapter 4
Chapter 5
Chapter 6
Chapter 7
Chapter 8
Chapter 9
Chapter 10
Chapter 11
Chapter 12
Chapter 13
Chapter 14
Chapter 15
Chapter 16
Chapter 17
Chapter 18
Chapter 19
Chapter 20
Chapter 21
Chapter 22
Chapter 23
Chapter 24
Chapter 25
Chapter 26
Chapter 27
Chapter 28
Chapter 29
Chapter 30
Chapter 31
Chapter 32
Chapter 33
Chapter 34
Chapter 35
Chapter 36
Chapter 23 →
All chapters:
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
32
33
34
35
36