Psalms 78

Romanian SBIR (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)

← Chapter 77 Jump to: Chapter 79 →

1Ascultă, poporul meu, învățăturile mele! Luați aminte la cuvintele gurii mele!

2Îmi deschid gura și vorbesc în pilde, vestesc înțelepciunea vremurilor străvechi.

3Ce am auzit, ce știm, ce ne-au povestit părinții noștri,

4nu vom ascunde de copiii lor, ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui și minunile pe care le-a făcut.

5El a pus o mărturie în Iacov, a dat o Lege în Israel și le-a poruncit părinților noștri să-și învețe în ea copiii,

6ca să fie cunoscută de cei ce vor veni după ei, de copiii care se vor naște și care, când se vor face mari, să le vorbească despre ea copiilor lor,

7pentru ca aceștia să-și pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu și să păzească poruncile Lui;

8să nu fie ca părinții lor, un neam neascultător și răzvrătit, un neam care n-avea o inimă tare și al cărui duh nu-I era credincios lui Dumnezeu.

9Fiii lui Efraim, înarmați și trăgând cu arcul, au dat dosul în ziua luptei,

10pentru că n-au ținut legământul lui Dumnezeu și n-au voit să umble întocmai după Legea Lui.

11Au dat uitării lucrările Lui, minunile Lui pe care li le arătase.

12Înaintea părinților lor, El făcuse minuni în țara Egiptului, în câmpia Țoan.

13A despărțit marea și le-a deschis un drum prin ea, ridicând apele ca un zid.

14I-a călăuzit ziua cu un nor și toată noaptea cu lumina unui foc strălucitor.

15A despicat stânci în pustie și le-a dat să bea ca din niște valuri cu ape multe.

16A făcut să țâșnească izvoare din stânci și să curgă ape ca niște râuri.

17Dar ei tot n-au încetat să păcătuiască împotriva Lui, n-au încetat să se răzvrătească împotriva Celui Preaînalt în pustie.

18L-au ispitit pe Dumnezeu în inima lor, cerând mâncare după poftele lor.

19Au vorbit împotriva lui Dumnezeu și au zis: „Oare va putea Dumnezeu să pună o masă în pustie?

20Iată că El a lovit stânca de au curs ape și s-au vărsat șiroaie. Dar va putea El să dea și pâine sau să facă rost de carne poporului Său?”

21Domnul a auzit și S-a mâniat. Un foc s-a aprins împotriva lui Iacov și s-a stârnit împotriva lui Israel mânia Lui,

22pentru că n-au crezut în Dumnezeu, pentru că n-au avut încredere în ajutorul Lui.

23El a poruncit norilor de sus și a deschis porțile cerurilor:

24a plouat peste ei mană de mâncare și le-a dat grâu din cer.

25Au mâncat cu toții pâinea celor mari și le-a trimis mâncare să se sature.

26A pus să sufle în ceruri vântul de răsărit și a adus, prin puterea Lui, vântul de miazăzi.

27A plouat peste ei carne ca pulberea și păsări înaripate cât nisipul mării;

28le-a făcut să cadă în mijlocul taberei lor, de jur împrejurul locuințelor lor.

29Ei au mâncat și s-au săturat din destul: Dumnezeu le-a dat ce doriseră.

30Dar n-apucaseră să-și astâmpere bine pofta, mâncarea le era încă în gură,

31când s-a stârnit mânia lui Dumnezeu împotriva lor, i-a lovit de moarte pe cei mai tari dintre ei și i-a doborât pe tinerii lui Israel.

32Cu toate acestea, ei n-au încetat să păcătuiască și n-au crezut în minunile Lui.

33De aceea El le-a curmat zilele ca o suflare, le-a curmat anii printr-un sfârșit năprasnic.

34Când îi lovea de moarte, ei Îl căutau, se întorceau și se îndreptau spre Dumnezeu;

35își aduceau aminte că Dumnezeu este stânca lor și că Dumnezeul Atotputernic este izbăvitorul lor.

36Dar Îl înșelau cu gura și-L mințeau cu limba.

37Inima nu le era tare față de El și nu erau credincioși legământului Său.

38Totuși, în îndurarea Lui, El iartă nelegiuirea și nu nimicește; Își oprește de multe ori mânia și nu dă drumul întregii Lui urgii.

39El Și-a adus deci aminte că ei nu erau decât carne, o suflare care trece și nu se mai întoarce.

40De câte ori s-au răzvrătit ei împotriva Lui în pustie! De câte ori L-au mâniat ei în pustietate!

41Da, n-au încetat să-L ispitească pe Dumnezeu și să-L întărâte pe Sfântul lui Israel.

42Nu și-au mai adus aminte de puterea Lui, de ziua când i-a izbăvit de vrăjmaș,

43de minunile pe care le-a făcut în Egipt și de semnele Lui minunate din câmpia Țoan:

44cum le-a prefăcut râurile în sânge și n-au putut să bea din apele lor;

45cum a trimis împotriva lor niște muște otrăvitoare care i-au mâncat și broaște care i-au nimicit;

46cum le-a dat holdele pradă omizilor, rodul muncii lor, pradă lăcustelor;

47cum le-a prăpădit viile, bătându-le cu piatră, și smochinii din Egipt, cu grindină;

48cum le-a lăsat vitele pradă grindinei și turmele, pradă focului cerului

49– El Și-a aruncat împotriva lor mânia Lui aprinsă, urgia, iuțimea și necazul: o droaie de îngeri aducători de nenorociri –;

50cum Și-a dat drum slobod mâniei, nu le-a scăpat sufletul de la moarte și le-a dat viața pradă molimei;

51cum i-a lovit pe toți întâii născuți din Egipt, pârga puterii în corturile lui Ham;

52cum Și-a pornit poporul ca pe niște oi și i-a povățuit ca pe o turmă în pustie;

53cum i-a dus fără nicio grijă, ca să nu le fie frică, iar marea i-a acoperit pe vrăjmașii lor;

54cum i-a adus spre hotarul Lui cel sfânt, spre muntele acesta, pe care dreapta Lui l-a câștigat;

55cum a izgonit neamurile dinaintea lor, le-a împărțit țara în părți de moștenire și a pus semințiile lui Israel să locuiască în corturile lor.

56Dar ei L-au ispitit pe Dumnezeul Preaînalt, s-au răzvrătit împotriva Lui și n-au ținut poruncile Lui,

57ci s-au îndepărtat și au fost necredincioși, ca și părinții lor, s-au abătut laoparte, ca un arc înșelător,

58L-au supărat prin înălțimile lor și I-au stârnit gelozia cu idolii lor.

59Dumnezeu a auzit și S-a mâniat și l-a urgisit rău de tot pe Israel.

60A părăsit locuința Lui din Silo, cortul în care locuia între oameni.

61Și-a dat slava pradă robiei și măreția Lui, în mâinile vrăjmașului.

62A dat pradă sabiei poporul Lui și S-a mâniat pe moștenirea Lui.

63Pe tinerii lui i-a ars focul, și fecioarele lui n-au mai fost sărbătorite cu cântări de nuntă.

64Preoții săi au căzut uciși de sabie, și văduvele lui nu s-au bocit.

65Atunci Domnul S-a trezit, ca unul care a dormit, ca un viteaz îmbărbătat de vin,

66și i-a lovit pe potrivnicii Lui care fugeau, acoperindu-i cu veșnică ocară.

67Însă a lepădat cortul lui Iosif și n-a ales seminția lui Efraim,

68ci a ales seminția lui Iuda, muntele Sionului, pe care-l iubește.

69Și-a zidit sfântul Locaș ca cerurile de înalt și tare ca pământul, pe care l-a întemeiat pe veci.

70L-a ales pe robul Său David și l-a luat de la staulele de oi.

71L-a luat dindărătul oilor care alăptau, ca să pască poporul Său, Iacov, și moștenirea Sa, Israel.

72Și David i-a cârmuit cu o inimă neprihănită și i-a povățuit cu mâini pricepute.

← Chapter 77 Jump to: Chapter 79 →