Isaiah 5

Romanian 2014

← Chapter 4 Jump to: Chapter 6 →

1Iată-L pe Prea Iubitul meu! Un cântec am să Îi cânt eu. Îi cânt dar, Prea Iubitului, Un cântec despre via Lui! Iubitul meu avea o vie Care creștea pe o câmpie.

2Întâi – pământul – l-a săpat; De pietre-apoi, l-a curățat Și-n urmă vițele-a sădit. Un turn – în mijloc – a zidit Și un teasc mare a săpat. Când a sfârșit, a așteptat Ca strugurii rodiți de vie, Mereu, doar struguri buni să fie. Dar via Lui, când a crescut, Struguri sălbatici a făcut.

3„Acum veniți dar, voi – bărbați – Care în Iuda vă aflați Și în Ierusalim” – a spus Domnul – „Căci iată, am adus Necazul Meu, în fața voastră, Să judecați pricina noastră! Să judecați dar, între Mine Și via mea, cum e mai bine!

4Ce – oare – aș mai fi putut Viei să-i fac, și n-am făcut? Când struguri buni am așteptat, Struguri sălbatici ea Mi-a dat! Ceea ce văd, nu Mi-e pe plac!

5De-aceea, iată ce-am să-i fac Viei aceleia, de-ndată: Am să-i smulg gardul și călcată Are să fie-atunci, de vite, Iar zidurile construite În jurul ei, le năruiesc.

6Astfel, am să o pustiesc. N-o să mai fie curățată Și nici nu va mai fi săpată. Vor crește-n vie numai spini Și tufele de mărăcini, Căci n-am să las norii să dea, Un strop de ploaie, peste ea.”

7Iată cine-i via pe care Domnul oștirilor o are: Ea e poporul Israel Și cel din Iuda, tot la fel. Aceasta-i via ce-o avea El și pe care o iubea. El – precum crede – se așteaptă Să fie-o judecată dreaptă. Însă degeaba-a așteptat, Căci iată, doar sânge vărsat! Dreptate aștepta, dar are Doar strigăte de apăsare!

8Cei cari de pofte – prinși – se lasă Și-nșiră casă lângă casă, Lipind ogor lângă ogor – Sporind mereu averea lor În mijlocul țării – să știe Că vai de ei are să fie!

9Iată ce mi-a descoperit Domnul, atunci când mi-a vorbit: „Casele fi-vor pustiite Și nu vor mai fi locuite.

10Dacă o vie va avea Zece pogoane, o să dea Numai un bat. Să se mai știe Că doar o efă o să vie, Dintr-un omer ce-i semănat În câmpul ce a fost arat.

11Vai de cei care se trezesc În zori de zi și se pornesc Să caute – fără-ncetare – Doar băuturi amețitoare! Vai de cei cari, până târziu, Cu vin, să se-nfierbânte, știu!

12Harfa și alăuta sânt Ai lor tovarăși, pe pământ. Timpana, flautul – și el – Îi întovărășesc la fel, Cântând la ale lor ospețe. De ale Domnului povețe Și de lucrarea Lui, n-au teamă, Nicicând, căci nu le iau în seamă.

13Pe ne-așteptate, o să fie Al meu popor dus în robie. Bogații cari erau în țară, Atunci, de foame au să piară, Iar gloatele nenumărate De sete-ajunge-vor uscate.

14De-aceea, împotriva lor, Și locuința morților Își va deschide a ei gură Și-și va lărgi, peste măsură, Gâtlejul, ca să se pogoare În ea, tot ce avea sub soare Sionul: a lui măreție, Neprețuita-i bogăție Și lumea sa gălăgioasă, Veselă, mândră și făloasă.

15Și astfel, cei care mici sânt, Puși au să fie la pământ. Vor fi smeriți aceia cari Se dovedesc a fi mai mari. Privirile trufașe – toate – În acel timp, vor fi plecate.

16Domnul oștirilor, de-ndat’, Are să fie înălțat, Căci Dumnezeu va fi sfințit Doar prin dreptate, negreșit.

17Acolo, turma mieilor Va paște, ca pe câmpul lor. Păstori pribegi au să se-adune Și stăpânire ei vor pune Peste moșiile pierdute Cari de bogați au fost avute.

18Vai o să fie de acei Care vor trage după ei, Șirul nelegiuirilor, Cu frânghia minciunilor. Vai o să fie de acei Care vor trage după ei, Mulțimile păcatelor, Cu șleaurile carelor,

19Zicând mereu: „Să Se grăbească! Lucrarea să Și-o împlinească, Pentru ca să putem apoi, S-o știm și s-o vedem și noi! Să vină-odată hotărârea, Ca să-i vedem și împlinirea Pe care o să o dea Cel Cari Sfânt Îi e, lui Israel! Vrem dar, să o vedem și noi, Ca s-o cunoaștem mai apoi!”

20Vai, o să fie de oricine, Care numește „răul” „bine”, Iar „binele” – la rândul său – Are să îl numească „rău”! Vai, de cel care o să vină, Spunându-i negurii, „lumină” Și-apoi lumina, se vădește Că, „întuneric”, o numește! Vai o să fie – vă pot spune – De cei ce dau amărăciune Și, drept „dulceață”, o numesc!

21Vai de cei cari se socotesc Drept înțelepți și pricepuți!

22Vai de cei care sunt văzuți Tari și puternici că se țin Când trebuie ca să bea vin Și sunt viteji – nespus de mari – Amestecând băuturi tari!

23Vai de cei care-i scot curați Pe oamenii cei vinovați, Pentru că mită au luat Atuncea când au judecat, Făcând – astfel – a fi lipsiți De drepturi cei neprihăniți!

24De-aceea, cum e mistuită – De foc – miriștea și-nghițită – De flacără – iarba uscată, Și rădăcina lor se-arată Asemeni putregaiului. Nu ajung vremea rodului, Căci ale lor flori duse sânt, Precum țărâna e, de vânt, Pentru că au nesocotit Cuvântul care-a fost rostit De al oștirii Dumnezeu Și L-au disprețuit mereu, Pe Domnul Dumnezeul Cel Cari Sfânt îi e, lui Israel.

25Peste popor are să vie – Astfel – a Domnului mânie. Mânia Lui o să-l lovească, Încât o să se zguduiască Munții în temelia lor, Iar trupurile morților Întinse-n ulițe-au să fie, Precum noroiul de pe glie. Însă mânia Domnului Nu este stinsă. Brațul Lui Este, de furie, cuprins, Pentru că încă e întins.

26Un steag ridică El, și toate Popoarele îndepărtate Vor auzi fluierul Lui. Din capătul pământului, Acestea vor porni, cu zor, Și iată-le că vin, ușor.

27Nimenea nu e obosit Și nimenea n-a șovăit. Popoarele au mintea trează, Căci nimenea nu dormitează. La nimeni nu i s-a desprins Brâul cu cari era încins. Nu li s-au rupt, în drumul lor, Curelele-ncălțărilor.

28Țin arcurile încordate, Gata de luptă așezate. Săgețile ce sunt zvârlite Au vârfurile ascuțite. Precum e cremenea de tare, Așa-s copitele pe care Le au ai lor cai. Apoi – iată – Roțile carelor se-arată La fel precum o vijelie, Căci drept vârtejuri par să fie.

29Asemeni leilor răgesc. Ca niște pui de lei mugesc Și sforăie îngrozitor, Apucând prada-n colții lor, Iar prăzii, ajutor să-i dea, Nu o să poată nimenea.

30În ziua ‘ceea de mânie, Un mare muget o să fie În Iuda. Mugetul acel Are să fie-atunci la fel Ca mugetul furtunii care Se năpustește peste mare. Când spre pământ au să privească, Oamenii nu au să zărească Nimic, căci fi-va strâmtorare Și o întunecime mare, În norii căreia se-neacă Lumina, neputând să treacă.

← Chapter 4 Jump to: Chapter 6 →