bible
ra
🌐 Language
English
Español
Français
Deutsch
Português
Italiano
Nederlands
Русский
中文
日本語
한국어
العربية
Türkçe
Tiếng Việt
ไทย
Indonesia
All Languages
Home
/
Romanian
/
Romanian 2014
/
Isaiah 57
Isaiah 57
Romanian 2014
← Chapter 56
Jump to:
Chapter 1
Chapter 2
Chapter 3
Chapter 4
Chapter 5
Chapter 6
Chapter 7
Chapter 8
Chapter 9
Chapter 10
Chapter 11
Chapter 12
Chapter 13
Chapter 14
Chapter 15
Chapter 16
Chapter 17
Chapter 18
Chapter 19
Chapter 20
Chapter 21
Chapter 22
Chapter 23
Chapter 24
Chapter 25
Chapter 26
Chapter 27
Chapter 28
Chapter 29
Chapter 30
Chapter 31
Chapter 32
Chapter 33
Chapter 34
Chapter 35
Chapter 36
Chapter 37
Chapter 38
Chapter 39
Chapter 40
Chapter 41
Chapter 42
Chapter 43
Chapter 44
Chapter 45
Chapter 46
Chapter 47
Chapter 48
Chapter 49
Chapter 50
Chapter 51
Chapter 52
Chapter 53
Chapter 54
Chapter 55
Chapter 56
Chapter 57
Chapter 58
Chapter 59
Chapter 60
Chapter 61
Chapter 62
Chapter 63
Chapter 64
Chapter 65
Chapter 66
Chapter 58 →
1
Piere cel ce-i neprihănit. Încetișor, neauzit, Această lume el o lasă: Moare, dar nimănui nu-i pasă. Se duc toți oamenii de bine, Dar să ia seama, nu e cine, Că răutatea e de vină Că numai ea este pricină, Când e luat cel dovedit Precum că e neprihănit.
2
El intră-n pace-n groapa lui Și-n liniștea culcușului, Pace și tihnă a aflat, Căci drumul drept doar, a urmat.
3
Dar, fii de vrăjitoare, voi Apropiați-vă și-apoi Veniți încoace! Vă grăbiți Voi cei care vă dovediți Sămânța preacurvarului Și-asemenea a curvei lui!
4
De cine, voi toți – la un loc – Credeți dar, că vă bateți joc? În contra cui, deschideți voi Gura, scoțând limba apoi? Nu sunteți voi, feciorii lui, Adică ai păcatului? Nu sunteți o sămânță care Obârșia-n minciună-și are?
5
Nu sunteți voi acea sămânță Cari încălzește-a ei ființă, Doar pentru idoli, negreșit, Sub orice pom verde vădit Și care junghie, pe văi Sau pe sub stânci, pe fii săi?
6
În pietrele ce-s lustruite Și în pârâuri sunt găsite, Aflată-ți este moștenirea, Așa precum îți este firea. În ele, soarta, tu o ai, Căci jertfe numai lor le dai. Mereu le aduci daruri care Menite sunt pentru mâncare Și le-nsoțești cu o măsură Din jertfa pentru băutură. „La acest lucru, oare, Eu Nesimțitor pot fi, mereu?”
7
Pe-un munte-nalt și ridicat, Culcușul ți l-ai așezat Și tot acolo, tu te duci Pentru ca jertfe să aduci.
8
Îți pui apoi – precum ți-e firea – În dosul ușii, pomenirea, Fiindcă tu – cum văd prea bine – La depărtare ești de Mine Când salți a ta învelitoare Și urci în pat pentru culcare, Sau când culcușul ți-l lărgești Și-un legământ statornicești Cu ei, în fața tuturor, Că-ți place legătura lor Și seama iei tu, negreșit, La semnul lor, necontenit.
9
Cu untdelemn, mergi la-mpărat. Îți înmulțești, neîncetat, Miresmele. Toți solii tăi Pornesc pe-ndepărtate căi Și te apleci, încetișor, Spre locuința morților.
10
Te obosești mergând, dar iată Că „Încetez!”, nu zici vreodată. Putere – încă – reușești, În mâna ta să mai găsești: De-aceea încă, bunăoară, Tristețile nu te doboară.
11
De cine, oare, te sfiai? De cine, oare, te temeai, Când M-ai uitat și negreșit, Necredincioasă te-ai vădit? De Mine n-ai vrut a te teme, Căci Eu tăceam de multă vreme.
12
Acum însă, voi arăta Cum e neprihănirea ta. Faptele tale – vei găsi – Precum că nu-ți pot folosi!
13
Și-atunci să strigi, cât vei putea, Ca izbăvire să îți dea Idolii tăi! Dar toți – câți sânt – Vor fi luați și duși de vânt, Căci cu putere foarte mare, O să-i ridice o suflare. Cei cari încredere vădesc În Mine, țara moștenesc Și-apoi stăpâni aceștia sânt Asupra muntelui Meu sfânt.”
14
Și El a zis: „Un drum, croiți! Grabnic, o cale pregătiți! Luați dar, piedicile care, Pe drum, poporul Meu le are!
15
Căci Cel Prea-Nalt – cari locuiește În veșnicii și se vădește Că al Său Nume este sfânt, Mereu – a spus acest cuvânt: „În locuri ‘nalte, Mă găsesc Și în sfințenie locuiesc. Dar sunt cu cel ce e zdrobit, Cu omul care e smerit, Căci cercetez inimi zdrobite Și-nviorez duhuri smerite.
16
Nu vreau să mustru pe vecie Și nici o veșnică mânie Nu-Mi place și nu vreau să țin, Când înainte-Mi, în leșin, Cad suflete și-asemenea, Duhuri pe care mâna Mea – Precum se știe – le-a făcut, În vremurile de-nceput.
17
Din pricina păcatului Făcut de lăcomia lui, M-am mâniat și l-am lovit Și supărat, l-am părăsit. Atunci, el cari s-a arătat Drept răzvrătit, netulburat Văzutu-și-a de a lui cale, Cum i-a plăcut inimii sale.
18
Eu – căile – i le-am văzut Și știu tot ceea ce-a făcut. Cu toate-acestea, Eu voiesc, Acum, să îl tămăduiesc. Am să-l călăuzesc mereu, Și mângâiere-i aduc Eu. Pe lângă el de-asemenea, Atuncea îi voi mângâia Și pe acei cari se adună Cu el, să plângă împreună.
19
Pe buze, laude, voi pune: „Pace, doar pace”, Domnul spune, „Pentru cel care-i depărtat Și pentru cel apropiat! Da, da! Căci Eu îi ocrotesc Și Eu am să-i tămăduiesc!
20
Cei răi, însă, cu toți se-arată A fi ca marea-nfuriată, A cărei ape-azvârle-apoi, Pe maluri, mâl doar, și noroi.”
21
Așa vorbește Domnul meu: „Cei răi n-au pace, tot mereu!”
← Chapter 56
Jump to:
Chapter 1
Chapter 2
Chapter 3
Chapter 4
Chapter 5
Chapter 6
Chapter 7
Chapter 8
Chapter 9
Chapter 10
Chapter 11
Chapter 12
Chapter 13
Chapter 14
Chapter 15
Chapter 16
Chapter 17
Chapter 18
Chapter 19
Chapter 20
Chapter 21
Chapter 22
Chapter 23
Chapter 24
Chapter 25
Chapter 26
Chapter 27
Chapter 28
Chapter 29
Chapter 30
Chapter 31
Chapter 32
Chapter 33
Chapter 34
Chapter 35
Chapter 36
Chapter 37
Chapter 38
Chapter 39
Chapter 40
Chapter 41
Chapter 42
Chapter 43
Chapter 44
Chapter 45
Chapter 46
Chapter 47
Chapter 48
Chapter 49
Chapter 50
Chapter 51
Chapter 52
Chapter 53
Chapter 54
Chapter 55
Chapter 56
Chapter 57
Chapter 58
Chapter 59
Chapter 60
Chapter 61
Chapter 62
Chapter 63
Chapter 64
Chapter 65
Chapter 66
Chapter 58 →
All chapters:
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
32
33
34
35
36
37
38
39
40
41
42
43
44
45
46
47
48
49
50
51
52
53
54
55
56
57
58
59
60
61
62
63
64
65
66