bible
ra
🌐 Language
English
Español
Français
Deutsch
Português
Italiano
Nederlands
Русский
中文
日本語
한국어
العربية
Türkçe
Tiếng Việt
ไทย
Indonesia
All Languages
Home
/
Romanian
/
Romanian 2014
/
Proverbs 14
Proverbs 14
Romanian 2014
← Chapter 13
Jump to:
Chapter 1
Chapter 2
Chapter 3
Chapter 4
Chapter 5
Chapter 6
Chapter 7
Chapter 8
Chapter 9
Chapter 10
Chapter 11
Chapter 12
Chapter 13
Chapter 14
Chapter 15
Chapter 16
Chapter 17
Chapter 18
Chapter 19
Chapter 20
Chapter 21
Chapter 22
Chapter 23
Chapter 24
Chapter 25
Chapter 26
Chapter 27
Chapter 28
Chapter 29
Chapter 30
Chapter 31
Chapter 15 →
1
Femeia, casa, îți zidește, Când înțeleaptă se vădește; Însă femeia cea nebună, Cu mâna ei are să-și pună, Grămadă casa, la pământ.
2
Cine se teme de Cel Sfânt, Se poartă cu neprihănire; Dar omul care, în neștire, Pe căi sucite doar pășește, Pe Domnul Îl nesocotește.
3
Nuia-i gura nebunului, Bună pentru spinarea lui; Cel înțelept se îngrijește Și buzele și le păzește.
4
Acolo unde boi nu sânt, Ieslele-s goale – e doar vânt; A banilor putere mare Aduce roade cui îi are.
5
Un martor credincios nu minte; Dar unul mincinos, cuvinte Nedrepte – fără vreo măsură – Va arunca mereu, din gură.
6
Omul care batjocorește, Înțelepciune nu găsește; Dar pentru omul priceput, Știința-i un lucru plăcut
7
Și chiar ușor. Să ocolești Nebunul, căci n-ai să găsești Pe ale lui buze, știința, Ca să-ți mărească cunoștința.
8
De-nțelepciune ocrotit, Omul care e chibzuit Alege calea de urmat; Dar nebunia i-a-nșelat Pe cei ce sunt nechibzuiți;
9
Toți oamenii nesocotiți Râd cu păcatul și glumesc; Bunăvoință-și dăruiesc Neprihăniții, între ei.
10
Inima-și știe ale ei Necazuri și nu va lăsa Pe nime-n bucuria sa Să se amestece, vreodată – Nici un străin nu o să poată.
11
Toți răii nimiciți fi-vor Și va pieri și casa lor; Cortul celui neprihănit, De-a pururi, fi-va înflorit.
12
Multe sunt drumurile care Par bune, dar înșelătoare – Către sfârșit – se dovedesc, Căci la pieire însoțesc.
13
De multe ori, chiar când e bine Și râsu-n hohot lanț se ține, Inima poate fi mâhnită, Iar bucuria e sfârșită Destul de trist, în acest caz, Căci e urmată de necaz.
14
Omul care e rătăcit, Se satură de bâjbâit; Și chiar cel bun e săturat De câte-ntrânsul a aflat.
15
Omul ce-i lesne-ncrezător, Va crede vorba tuturor; Dar omul chibzuit – cu minte – Pășind, are să ia aminte.
16
Se teme, în sufletul său, Cel înțelept și de la rău Se va abate ne-ncetat; Dar este foarte îngâmfat Și fără frică dovedit Omul care-i nesocotit.
17
Acel ce-i iute la mânie, Precis va face o prostie; Iar cel de răutate plin Se urâțește, pe deplin.
18
A proștilor parte-o să fie Formată doar din nebunie; Cei chibzuiți și învățați Sunt de știință-ncununați.
19
Omul cel rău să se închine – Cu toți ai săi – la cel bun vine, Iar omul cel nelegiuit, La porți, la cel neprihănit.
20
Omul sărac ce-o duce rău, Urât e și de-amicul său; Dar omul care e bogat, De mulți amici e-nconjurat.
21
Cel care își disprețuiește Aproapele, păcătuiește; Dar cei miloși sunt fericiți Căci milă-au de nenorociți.
22
Cei cari la rău doar se gândesc, Mereu, mereu, se rătăcesc; Cel cari la bine se gândește, Cu bunătate doar muncește Și plin e de credincioșie.
23
Oriunde muncă e, se știe Că și câștig se dobândește; Dar unde numai se vorbește, Doar lipsă este de găsit.
24
Averea-i cea care-a-mpletit, Deștepților, mândră cunună; Dar nebunie doar adună Cel care e nesocotit.
25
Când martorul drept a vorbit, Prin mărturia lui scăpate Sunt suflete nevinovate.
26
Cel cari, de Domnul, teamă, are, În El găsi-va sprijin tare; Astfel, sub scutul Domnului, Au adăpost copiii Lui.
27
Frica de Domnul e izvor De viață, dat oamenilor; De cursa morții, ne ferește Și tot mereu ea ne păzește.
28
Mulțimile poporului Dau slava împăratului; Dar lipsa lor, moarte vestește, Pentru cel care cârmuiește.
29
Cel cari încet e la mânie, E priceput; însă prostie Nemărginită, dovedește Acel ce iute izbucnește.
30
Când inima e liniștită, E viața trupului păzită; Însă pizma oamenilor, E putrezirea oaselor.
31
Când pe sărac îl asuprești, Pe Ziditor Îl înjosești; Când ești milos cu cel lipsit, Pe Dumnezeu tu L-ai cinstit.
32
De răutate e surpat Cel rău; dar cel neîntinat, La moarte chiar, nădăjduiește.
33
Înțelepciunea locuiește În inima ce-i pricepută; Dar se va face cunoscută Și printre cei nesocotiți.
34
Poporul de neprihăniți Prin curăție-i ridicat, Însă orice fel de păcat Rușine-aduce-asupra lui.
35
Plăcerea împăratului E într-o slugă chibzuită; Dar sluga cari e dovedită Că de ocară e cuprinsă, De-a lui mânie e atinsă.
← Chapter 13
Jump to:
Chapter 1
Chapter 2
Chapter 3
Chapter 4
Chapter 5
Chapter 6
Chapter 7
Chapter 8
Chapter 9
Chapter 10
Chapter 11
Chapter 12
Chapter 13
Chapter 14
Chapter 15
Chapter 16
Chapter 17
Chapter 18
Chapter 19
Chapter 20
Chapter 21
Chapter 22
Chapter 23
Chapter 24
Chapter 25
Chapter 26
Chapter 27
Chapter 28
Chapter 29
Chapter 30
Chapter 31
Chapter 15 →
All chapters:
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31